Toată lumea bine intenționată, în frunte cu premierul Ponta, o spune: ”Guvernul nu majorează taxele locale”. Faptele sunt următoarele:
- Conform Codului Fiscal, odată la 3 ani administrațiile locale au dreptul de a indexa taxele și impozitele cu un procent cuprins între 1 și 16%, astfel încât acestea să fie actualizate cu inflația.
- Ultima actualizare a taxelor şi impozitelor locale a fost aplicată începând cu anul 2010.
- Guvernul Ponta era obligat să actualizeze taxele și impozitele cu rata inflației între 2012-2012
- Proiectul de HG a fost inițiat de Cabinetul MRU, dar nu a fost trecut prin guvern din motive electorale (nu ”dădea bine”) fiind lăsat moștenire guvernului USL. În octombrie anul curent proiectul de HG a fost retras pentru că rata inflației pentru anul 2012 avea o valoare mai mare decât cea reală, iar calculele au trebuit refăcute.
- Guvernul USL a procedat deci conform legii emițând această HG care permite consiliilor locale, în funcție de realitățile comunităților respective, să mărească taxele locale cu până la 16%, să le scadă cu până la 4% sau, evident, să le mențină la stadiul actual.

Și totuși pedelei de frunte, precum domnul Tinu, proaspăt revenit, văd, pe platoul A3, afirmă cu detașare superioară: ”Guvernul Ponta a mărit taxele locale!” Se încalcă până și logica constituțională elementară, care ne-ar spune că guvernul nu poate decide în mod direct, nivelul taxelor locale fără a încălca principiul autonomiei locale. Dar din partea membrilor unui partid care a intrat, în quasi-totalitatea sa, în Parlament pe ușa din dos, ce te poți aștepta?








Bună ziua,
În spieitul legii, aveţi dreptate, dar, aceiaşi lege exista şi în timpul campaniei. Dacă se aruncă o vorba din partea unui prim ministru, atunci, ce ar trbui să facem noi, prostimea? Să citim legea şi să vedem dacă acel politician ne minte sau nu. Dacă asta vi se pare normal, vă felicit, dar din poziţia mea de om de rând, cred că voi, politicienii trăiţi intr-o ţară şi noi în altă. Incercâţi să ne spuneţi adevărul şi să găsit soluţii pentru a îmbunătăţi realitate.
ApreciazăApreciază
nu înțeleg ce reproșați lui Ponta, care îm campanie nu a făcut nici o referire la problemă, pentru că nici nu era cazul. Ponta nu a ”aruncat” nici o vorbă… cel puțin de data aceasta a acționat fără greșeală.
ApreciazăApreciază
te rog, mai putin cu minciunile. ministerul finantelor a publicat in octombrie o propunere de oug, care relua o propunere din martie a guvernului mru, retrasa imediat de ponta, exact pe motivul ca „nu e momentul”
ApreciazăApreciază
nu acesta era motivul, ci rata inflației nu mai era aceea din propunerea MRU, deci documentul trebuia reformulat
ApreciazăApreciază
te rog, daca ai ajuns demnitar nu inseamna ca ne trebuie insultata inteligenta. trebuie doua luni pentru recalcularea inflatiei? ce Dumnezeu, e evident ca nimeni, dar absolut nimeni nu ar fi promovat o crestere a taxelor in campania electorala.
ApreciazăApreciază