Extrase din emisiunea la care a fost invitat Crin Antonescu, președintele PNL, la Realitatea TV (18 ianuarie 2013)
Miza acestui Congres Extraordinar e publică înainte ca domnul Chiliman să facă declarațiile pe care le-a făcut. Să nu confundăm faptul că nişte oameni ar dori să schimbe preşedintele partidului, să-l susţină pe Tăriceanu – nimic mai normal, cu… Aici e vorba de altceva. Partidul are nevoie acum de un congres pentru că trebuie să marcheze sfârştiul unei etape, inceputul alteia, o trecere de categorie. PNL, revendicând trecutul său, totdeauna va spune, şi la 7%, că e cel mai mare partid. Acum vorbim însă de realitatea administrativă. Trecerea la nivelul de partid mare, aritmetic, de peste 25%, faptul că este partidul dreptei româneşti, aşa cum e el, trebuie să ia măsuri organizatorice nu împotriva cuiva, ci pentru a găsi mecanismele pentru a merge mai departe. Pe fondul acesta, atacul domnlui Chiliman pentru mine a fost binevenit ca moment pentru că am spus, în regulă, spune un lucru pe care are dreptul să-l spună, că eu sunt antioccidental, îngrozitor și trebuie să fiu dat la o parte.
Mă afectează (catalogările de antioccidental, dictator etc) . Nu-mi scapă faptul că oameni care m-au criticat ani de zile că aş fi prea moale, acum mă acuză de acest lucru. Mă doare profund, în intimitatea mea, pentru că eu am intrat in politică şi fac politică de vreo 20 ani pentru că am detestat tot ce înseamnă dictatura, slugărnicie, E o prostie, problema PNL e alta: cum facem ca, dacă admitem că proiectul politic e pe de o parte guvernarea, pe de alta campania pentru prezidențiale, cum facem ca eu să mă pot ocupa de campanie, partidul susţinând-o dar adminstrându-se fără intervenția mea în fiecare zi.
Am avut sentimentul că domnul Chiliman doreşte să provoace excludere pentru a putea merge la un alt partid. Nu-l acuz, dar este exclusă o ruptură în PNL. Nu poate fi asociat Tăriceanu cu aceste acţiuni şi acest tip de discurs. Dacă Chiliman doreşte să plece in altă parte, e limpede că nici Tăriceanu. nici eu, nu vor pleca şi nu-l vor rupe niciodată.
și câte ceva despre relațiile din cadrul USL:
Am făcut parte, noi liberalii, din guvern cu ţărăniştii, cu PD (…), liberalii au fost mereu mâhniţi că alţii au mai mult. Pesediştii în general sunt mai puţin comunicativi, dar veţi vedea şi o mare mâhnire în sufletele unora din PSD că mai există şi alţii la guvernare. În măsura în care Ponta va înţelege că e premierul unui guvern de mare coaliţie, nu ca preşedinte PSD, PSD îşi va trage destul profit electoral dacă guvernarea iese bine. Temele de pe agendă guvernamentală nu sunt cum încap pe scaune PSD, PNL şi conservatorii care nu sunt lipsiţi de ambiţii şi anvergura aspiraţiilor.









Comentarii recente