Arhive etichete: PD

Principalele declaraţii ale presesdintelui PNL – Crin Antonescu


Doresc să vă comunic decizii politice pe care le-am luat. Am condus PNL vreme de 5 ani, o perioadă grea, care a adus foarte multe provocări. Cred că am realizat lucruri importante în această perioadă. În 2009, atunci când exista o coaliţie parlamentară mamut Băsescu-PD-PSD, PNL a asigurat funcţia Opoziţiei. Am reuşit să adoptăm măsuri […]

Continuă citirea →

Discursul președintelui PNL, Crin Antonescu, susținut la Timișoara – 11 aprilie 2014


“Bună seara, Prin toamna lui 2009, într-o seară, era campanie electorală și eram într-o mașină, nici nu știu dacă nu era un taxi, eram cu Edi Hellvig și auzeam la radioul mașinii care prelua o televiziune că domnul Traian Băsescu ajunge a doua zi la Cluj, cum o să ajungem și noi mâine, are acolo […]

Continuă citirea →

Comunicat de presă al ministrului Lucia Varga privind declaratiile senatorului Cristian Bodea


Ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Lucia Varga, vicepreședinte PNL Bihor, a susținut vineri, 11 octombrie a.c., o conferință de presă la Târgu Mureș. Întrebată cum comentează declarațiile recente ale senatorului liberal Cristian Bodea, Lucia Varga a declarat: “Domnul senator Bodea trebuie să vină cu critici, cu soluții în cadru intern, în interiorul partidului. […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

B. Mateescu (Sociollogica) – Prezidenţiale 2014: despre predicţii şi prognoze


Am analizat sondajele efectuate la comanda Fundaţiei Soroş cu doi ani înainte de prezidenţialele din trecutul apropiat şi nu numai (începutul lui 1995, noiembrie 1998, octombrie 2002, octombrie 2007).  Concluzii pe scurt: 1. Cu fiecare scrutin prezidenţial devine din ce în ce mai greu să prognozezi rezultatele alegerilor pe baza sondajelor efectuate cu doi ani […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Crin Antonescu: Despre PNL și Congresul PNL


Extrase din emisiunea la care a fost invitat Crin Antonescu, președintele PNL, la Realitatea TV (18 ianuarie 2013) Miza acestui Congres Extraordinar e publică înainte ca domnul Chiliman să facă declarațiile pe care le-a făcut. Să nu confundăm faptul că nişte oameni ar dori să schimbe preşedintele partidului, să-l susţină pe Tăriceanu – nimic mai […]

Continuă citirea →

(Adevărul) Sondaj IMAS: USL, prima creştere după scandalul suspendării


USL ar obţine 57,4% din voturi, potrivit unui sondaj realizat de IMAS în luna octombrie. Este prima lună de creştere, după trei luni de scădere. Dacă mâine ar fi alegeri parlamentare, USL ar obţine voturile a 57,4% din români, potrivit sondajului realizat pentru „Adevărul” de IMAS în perioada 10-18 octombrie. Pe următoarele locuri se clasează […]

Continuă citirea →

Discursul președintelui PNL, Crin Antonescu – Lansarea candidaților USL pentru alegerile parlamentare 17 octombrie 2012


Bună seara, dragi prieteni. Am ascultat cu mare plăcere, cu interes, cu bucurie cele spuse de prietenii mei înainte și voi spune și eu câteva cuvinte, dar cred că niciunul din cuvintele noastre nu poate fi un mesaj mai puternic decât este prezența dumneavoastră aici, în această seară. Vă mulțumesc! Sunteți mai mulți ca niciodată, […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

B. Mateescu (Sociollogica): Dreapta şi capitala (partea a 2-a)


Partea 1 a acestei postări a prezentat câteva informaţii importante despre trecutul dreptei în Bucureşti. Pe scurt: a) În termeni absoluţi, dreapta nu a obţinut decât arareori majoritatea voturilor bucureştenilor. b) Dreapta obţinea însă scoruri mai bune în Bucureşti decât în restul ţării. Acest „bonus” a devenit din ce în ce mai mic cu fiecare scrutin, […]

Continuă citirea →

(TV Sighet) Sighetul de azi – 21 august 2012: Votul a 7,4 milioane de catateni nu conteaza


Votul a 7,4 milioane de catateni nu conteaza; Basescu inapoi la Cotroceni. Invitatii editiei au fost: Domnul Radu Zlati – Consilier prezidenţial, domnul senator Gheorghe Mihai Barlea din partea PD-L si domnul Cristian Fernea – comentator politic.

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

B. Mateescu: Bucureşti – performanţe şi contraperformanţe electorale


Un top scurt şi inedit, care ia în calcul exclusiv forţele politice mari. Enjoy! Locul trei la contraperformanţe electorale în Bucureşti: 2012, locale, PDL: 130 mii de voturi la consiliul municipal. Susţinătorii PDL afirmau că este singura forţă de dreapta de pe spectrul politic. Dacă lucrurile stau aşa, vorbim de cel mai slab rezultat înregistrat vreodată […]

Continuă citirea →

B. Mateescu: Misterul dreptei româneşti (partea 2)


Prima parte a postării, care acoperă perioada 1996-2009, este aici. Ruperea dreptei pe coordonate pro- şi anti-Băsescu s-a accentuat în mod vizibil în ultimii ani, situaţia fiind între anumiţi parametri similară cu lupta FDSN/PSD vs FSN/PD de la mijlocul aniilor ’90. Conform unor studii efectuate acum un an, o treime dintre votanţii PNL erau de […]

Continuă citirea →

Interventii Crin Antonescu, sustinute in cadrul conferintei de presa organizate la Tirgu-Mures


“Bună ziua tuturor! Mă alătur urărilor pentru doamne. Adaug sfios și domnișoarele, care sunt, din punctul nostru de vedere în aceeași situație, adică le dorim toate cele bune și le răspundem la întrebări. Eu am venit aici la invitația colegilor mei din Uniunea Social Liberală și ca urmare a unei discuții care a avut loc […]

Continuă citirea →

R.C. Cristea (ADevarul): „Scufiţa Roşie“ e de stânga?


Mă amuză puritanismul ce-i animă pe doctrinarii PDL în penalizarea drastică a pretinsei catastrofe produse prin asocierea dreptei peneliste cu stânga pesedistă. Puţină istorie pentru aceşti apologeţi ai lapsusului ca filosofie morală. Membru cu drepturi depline în Internaţionala Socialistă (1996-2005), PD s-a anunţat subit „de dreapta” şi a intrat în PPE în 2006. A fost […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

B. Mateescu: Vin localele! Care rezultate vor conta şi care nu


Alegerile locale pot fi privite şi ca un fluviu de statistici, majoritatea relevante dar rareori puse în ordine cum trebuie. Stricto sensu, putem vorbi de 3 scrutine: 1) alegerea primarului 2) alegerea consilierilor locali 3) alegerea membrilor consiliului judeţean (sau echivalentele pentru Bucureşti) 1) şi 2) sunt scrutine unde intervine un mare grad de subiectivism. […]

Continuă citirea →

Agerpres – Liberalii din Vrancea cer organizarea de alegeri anticipate chiar dacă ar fi schimbat premierul


Liberalii din Vrancea susţin că opoziţia este hotărâtă să meargă până la capăt cu acţiunile sale, respectiv până la organizarea alegerilor anticipate chiar în eventualitatea în care ar fi schimbat premierul.  ‘Blocajul din Parlament, ca urmare a retragerii opoziţiei, este încă o dovadă că singura soluţie politică raţională şi responsabilă este desfăşurarea de alegeri anticipate. […]

Continuă citirea →

B. Mateescu (Sociollogica): Electoratul de stânga vs. electoratul de dreapta: 20 de ani în 2 grafice


Din când în când mai răzbate un termen frumos: „votantul de dreapta”. Rareori, el e întovărăşit de inamicul său etern (?) „votantul de stânga”. De exemplu, în clipa de faţă, anumite voci din PDL visează la o parte din electoratul de dreapta al PNL, sperând că va fi/este scârbit de alianţa cu PSD. Acest din […]

Continuă citirea →

Geoana vs Blaga. Ce-am avut si ce-am pierdut? Update.


La ora cand scriu aceste randuri, se deruleaza procesul de vot in Senat, privitor la alegerea presededintelui acestei institutii – conform Constitutiei al doilea om in stat. Exista foarte sanse mari ca acest post sa revina lui Vasile Blaga, propus (in urma unor negocieri foarte dure intre PD si UDMR) de catre coalitia de guvernare, […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Transcrierea discursului preşedintelui PNL, Crin Antonescu, susținut cu ocazia reuniunii Ligii Aleşilor Locali ai PNL – 14 octombrie 2011 –


,,Domnule preşedinte Căncescu, Domnilor preşedinţi, domnilor primari, Doamnelor, domnilor consilieri, Am de gând să vorbesc mult pentru că ne vedem rar. Când devine plictisitor suntem o asociaţie de oameni liberi. Vreau însă înainte de toate să vă rog ca înainte de a intra în discuţia noastră să păstrăm un moment de reculegere pentru cel ce […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Transcriere emisiune ”Deschide lumea” – Realitatea Tv, invitat presedintele PNL, Crin Antonescu, 28.09.2011


DATA:                       28-09-2011 EMISIUNEA:            DESCHIDE LUMEA POSTUL:                 REALITATEA TV ORA:                         19:15 MODERATOR:        LAURA CHIRIAC INVITAŢI:                 CRIN ANTONESCU                                 STELIAN TĂNASE                             TALK-SHOW  Laura Chiriac: Domnul Crin Antonescu, […]

Continuă citirea →

Blog Dan Voiculescu: Adevarul despre parteneriatul meu cu Traian Basescu


Stirea de ieri, inventată “pe surse” si difuzata cu grabă suspecta de trustul Realitatea-Evenimentul Zilei, institutii care traiau extazul prezumtivului conflict dintre PC si PNL sau dintre Voiculescu si Antonescu, mi-a ridicat o problema pe care, recunosc, o credeam lamurita: perceptia publică asupra relatiei mele cu Traian Basescu. Stiu ca liderii politici considera, de regulă, […]

Continuă citirea →

Vosganian: Cand o sa terminam de inventat tot felul de solutii disperate de a ajuta PD in alegerile de anul viitor si o sa ne apucam si de economie? Astazi, cate ceva despre energie.


Romania are de facut, pana in anul 2020, un necesar de investitii in energie de zeci de miliarde de euro. Raportat la potentialul economic al tarii, aceasta inseamna investitii anuale, de aici incolo, comparabile cu cca 3% din PIB. Este enorm de investit, iar sistemul energetic ar putea intra in colaps fara aceste investitii, colapsul […]

Continuă citirea →

Transildania: De ce nu vrea UDMR-ul uninominalul si cum dezinformeaza pedistii


UDMR-ul a respins si respinge cu motiv intemeiat uninominalul majoritar (VUM) fie el intr-un tur sau doua tururi. Asta nu ii impiedica deloc pe manipulatorii de serviciu sa intoxice subtil, tintind in mai multe directii opinia publica. Sa intelegem de ce si cum… UDMR este impotriva uninominalului pur dintr-un motiv foarte simplu: UDMR reprezinta si […]

Continuă citirea →

C. Dobreanu: Bătălia finală pentru Chişinău şi soarta Transnistriei


Liberalul Dorin Chirtoacă şi comunistul Igor Dondon se vor confrunta în turul al doilea al alegerilor pentru primăria Chişinăului, deoarece nici unul dintre cei doi candidaţi nu a obţinut peste 50 la sută din voturi, potrivit rezultatelor anunţate de Comisia Electorală Centrală  de la Chişinău. Liberalul Dorin Chirtoacă şi comunistul Igor Dondon se vor confrunta […]

Continuă citirea →

CT Ppopescu: PDL are nevoie de un rege


Când e vorba să aleagă între interesul de partid şi interesul naţional, politicianul român se sacrifică şi alege interesul său personal. Ştim asta de 20 de ani. O strălucită confirmare am avut sâmbătă, la Congresul PDL, unde majoritatea electorilor au votat fiecare pentru sine, şi nici măcar pe termen lung, un vot redus orbeşte la […]

Continuă citirea →

Alin Boicu: Schiţa 1 – Argumente pentru grevă şi împotriva ieşirii opoziţiei din Parlament


Bătălia pentru „realitatea percepută” este bătălia care va decide soarta războiului. (…link … altă postare…). Dacă nu se dau (economic, fără a muta războiul pe terenul preferat de pd) măcar câteva lovituri care să anuleze mare parte din „realitatea percepută deformat”, lovituri care să destrame iluzii induse artificial gen „pd are toată puterea”, „şi opoziţia ar fi făcut aceleaşi prostii dacă […]

Continuă citirea →

Vozganian: Cum mostenirea liberala a salvat guvernul pedist


Iata ca, dupa Grecia si Irlanda, Portugalia, nemaiputand rezista presiunilor legate de datoria publica, a decis sa ceara sprijinul mecanismului de ajutor financiar al Uniunii Europene. Cum se explica faptul ca toate aceste tari au riscat incapacitatea de plata si Romania, desi a trecut prin contractii economice severe, a evitat o astfel de situatie? Ei […]

Continuă citirea →

Antonescu: Credem că UDMR poate să simplifice marea problemă de pe scena politică românească


„Credem că UDMR poate, printr-o decizie clară şi curajoasă, să simplifice marea problemă de pe scena politică românească, în sensul să constituie o majoritate solidă şi responsabilă, aşa cum nu este în acest moment majoritatea din care UDMR face parte, şi sigur că cea mai simplă, rapidă şi sănătoasă cale este aceea ca UDMR, împreună […]

Continuă citirea →