De cînd cu coabitarea Ponta-Băsescu și priponirea de-o garofiță, cu calul său (troian) cu tot, a unui troublemaker, habitatul USL s-a schimbat: construcția cu o singură încăpere, de o intimă colectivitate, unde au luat ființă atîtea și atîtea proiecte cîștigătoare, s-a transformat într-o locație cu intrări separate, cu încăperi semidecomandate și cu scări de urgență, în caz de calamități. Probabil că asemenea ajustări, cu toate urmările lor asupra confortului noii formule de conviețuire, erau inevitabile, dacă luăm în considerație modificările apărute în calendarul intern al Uniunii după alegerile parlamentare din decembrie 2012. Nu ascund că acordul instituțional Ponta-Basescu m-a găsit cu analizele nepregătite și m-a constrîns la o autodepunctare a flerului meu anticipativ în materie de seisme politice. Am stat, o vreme, în cumpănă. Am făcut apoi un tur larg de opinii ale liderilor Uniunii pentru a da un sens acestei coabitări ce mi s-a părut că provoacă daune grave unui mesaj complex care a adus laurii victoriei în ograda USL, inclusiv prin repudierea regimului Băsescu.
Pactul Ponta-Băsescu: „Nu era altă cale…“
Discuțiile purtate cu lideri ai PSD, a căror identitate, la fel ca în cazul liberalilor, am convenit să n-o divulg, au tranșat problema coabitării Ponta-Băsescu în explicații seci și aproape intrigate de dilemele subsemnatului asupra chestiunii. E vorba, pe scurt, de o agendă a PSD focalizată asupra acțiunii executivului. Premierul Ponta, aflat, de altfel, într-o cursă de (re)poziționare cît mai stabilă în clubul liderilor occidentali, a fost promotorul destinderii focarelor de tensiune care ar fi bruiat liniștea guvernării.
Au intrat în această logică, fatalmente, și concesiile făcute lui Băsescu în numirea noilor capi ai Justiției: mi s-a expus o operațiune clasică de „hang up“ în care beneficiul imediat a răzuit toate celelalte efecte, inclusiv bruscarea raportului cu PNL. Comentariul unuia dintre principalii jucători de culise din istoria PSD: „Nu era altă cale cu Justiția, ne-am fi lovit de aceeași barieră, cu trompeta de Macovei contestînd orice decizie a noastră. L-am susținut cu toții pe Victor Ponta, i-am mai luat din muniție și lui Băsescu, în politică trebuie să mai înghiți și broaște și ne-a fost clar de la început că broasca asta era rîioasă“. În absența unui orizont electoral imperativ, PSD intenționează să concentreze măsuri impopulare în prima jumătate a guvernării. Calculele în plan politic ale PSD se limitează, deocamdată, doar asupra „europarlamentarelor“ de anul viitor. Va fi un prim test politic al unui PSD ce nu se arată atras de mutări spectaculoase pe acest cîmp. Socialiștii se așteaptă la penalizări minore din partea acelui electorat al lor obișnuit cu cruciadele pe viață și pe moarte în care i-a însoțit pe Ponta&Co.
Dificultatea de coagulare a unui mesaj politic acroșant și convingător în special în justificarea pactului cu Băsescu este expediată, în acest moment, ca o temă secundară în PSD. O figură cu greutate în PSD deplîngea lipsa de interes în partid pentru dezbaterile doctrinare: „Au în cap numai guvernarea, de social-democrație au uitat cu totul, mai ales ăia de la țară“. Nici o ezitare la vîrfurile PSD în susținerea candidaturii lui Crin Antonescu pentru Cotroceni, poate cu excepția unei voci cu autoritate care mi-a spus că ar „aștepta mai mult de la Crin, ca viitor om de stat“. Mi s-a vorbit, în tonalități moi, despre indispozițiile create în PSD de „indisciplina permanentă“ și de „miniștrii guralivi“ din PNL. Cazul Sorin Roşca Stănescu a fost evitat în toate dialogurile purtate, off the record, cu personalități din conducerea PSD. Una dintre ele a menționat, totuși, că „Roșca a întins prea tare coarda și nu acționează de capul lui“. O definiție a raportului PSD-PNL: „Sîntem legați de lanțuri: nici ei nu pot fără noi, nici noi fără ei“.
Am stat la taifas cu una dintre eminențele cenușii din spatele lui Ponta – un soi de căpetenie peste o mișunare de consilieri (pe marketing politic, comunicare, strategii de imagine etc.). M-am lăsat pe jumătate convins, după aproape un ceas de argumentări și exemple, că atît Victor Ponta, cît și Crin Antonescu ar fi, de fapt, sensibili la rețetele sugerate de acești experți, astfel că în unele din reacțiile celor doi, îndeosebi în expunerile mediatice, s-ar respecta niște convenții prestabilite. Unul dintre „băieții“ de la comunicare din PSD îmi spunea: „O să vedeți ce distracție va fi cînd Victor se va lăsa tăvălit de Crin ca să-l ajute în campanie“. Relația Ponta-Antonescu rămîne OK, „deși nu se mai țin de mînă, ca la început“.
Senior liberal: „Acum am ajuns să trag după ciori“
PNL este stabilizat organizatoric după cel mai bun scor electoral înregistrat, sub Crin Antonescu, de la căderea lui Ceaușescu. Intrat în morișca negocierilor cu PSD desfășurate la o convenabilă paritate pentru PNL, Antonescu a extins mult aria reprezentărilor partidului în teritoriu.
Am simțit un oarecare flegmatism al vechii gărzi de la centru față de figurile apărute în PNL de te-miri-unde, unele – după o dîrză circulație prin alte partide: „Oamenii ne-au cîștigat ceva județe, bravo lor, ne facem treaba cu ei, dar ne vor lăsa baltă la prima schimbare de macaz“ – îmi spunea un fost ministru liberal. Se consimte la cooptarea în PNL a unor figuri onorabile de prin alte partide, mai ales PDL („dar fără băsiști și trădători ca Stolojan!“). Aproape toate scenariile fruntașilor liberali care mi s-au confesat au, ca terminal politic, finele lui 2014. Analiza unui cunoscut senator liberal: „Crin ajunge la Cotroceni, înțelegerea cu Ponta se termină cavalerește, USL se va rupe de la sine, noi stăm doi ani în opoziție, scăpăm de erodarea la guvernare și ieșim cu pieptul în față la alegerile din 2016“. Adus, printr-o mutare în plic, de Antonescu în poziția a doua din partid, Klaus Iohannis e agreat cu prudență de majoritatea interlocutorilor mei. Se acceptă, pe de o parte, că acesta înseamnă o figură impozantă, cu un indiscutabil cîștig de imagine pentru PNL; de cealaltă parte, am adulmecat o codeală cvasiunanimă legată de reținerea primarului Sibiului față de particularitățile vieții de partid – o reticență cu atît mai apăsătoare dacă Iohannis va deveni vioara întîi în PNL. Nepăsare generală față de regrupările de pe frontul dreptei: „Cine nu se varsă în PNL va face parlament la el acasă, cu bunicii și mătușile“. Frustrare maximă pe două fronturi: reverberația asupra PNL a acordului Ponta-Băsescu și tratamentul arogant al unor demnitari ai PSD („nu ne bagă în seamă, au secretari de stat care nici nu se salută cu miniștrii noștri, noi ne rupem în dosare urîte, mai ales pe privatizare, în schimb, ai lor se țin de tăiat panglici și administrează companii de stat pe profit“).
Sub crusta delimitărilor de înțelegerea Ponta-Băsescu, îndeletnicire mediatică lăsată îndeobște în seama președintelui Antonescu, a rămas o rană ce nu răspunde la tratamente și poate duce la un șoc hemoragic la prima coliziune politică mai acătării dintre PSD și PNL. I se impută lui Ponta că „ne-a stricat electoratul“, că „lui i-a ieșit schema, dar pe noi ne-a lăsat lați“ etc. O simpatică imagine comunicată mie de un senior liberal: „Dragă, eu, pînă de curînd, vînam fără probleme iepurii lui Băsescu. Acum am ajuns să trag după ciori, că, dacă trag în iepurii lui Băsescu, sigur cad și vreo doi-trei de-ai lui Ponta“.
Partid mai deliberativ decît PSD unde liniile directoare se trasează printr-un consens aproape spontan, PNL admite în discuțiile interne o recuzită retorică mai pestriță, y compris diverse propuneri extravagante sau mici recitaluri personale. O astfel de „perlă“ mi-a fost oferită de un fost ministru liberal: „…mîine dimineață mi-aș retrage miniștrii, să le crape buza după noi, să-l pună pe Dan Diaconescu să privatizeze Oltchim-ul…“. Pescuite în sine de o parte a presei, fără plasarea lor în context și fără a ține seama de identitatea unor veritabile personaje pentru care ambalajul discursiv transcende uneori miezul ideilor, inițiative în spiritul ultimului citat pot crea impresia unui PNL nevricos, pus pe harță și duduind de disidenți locvace. Nu mi s-a părut a fi deloc astfel, dimpotrivă, am avut chiar senzația că actualul PNL și-a pierdut ceva din alura boemă, cu răzvrătiții săi slobozi la gură și cu persiflările ce încadrau evenimente față de care alți politicieni luau poziție în scrîșnet de măsele.
Pot boxa, între ei, doi fraţi siamezi?
Structura de rezistență a USL este intactă după vibrațiile seismice de acum două-trei săptămîni. Scîntei vor sări la proximele europarlamentare, unde atît PSD, cît și PNL își vor încrucișa mănușile într-un pugilat fără menajamentele de extracție uselistă. Atunci va fi cu adevărat un tsunami. Paradoxul acelei confruntări va rezida, în aprecierea mea, în faptul că, în lipsa unui adversar rezonabil produs de tabăra opoziției, PSD și PNL vor fi silite să se lupte între ele. Pînă unde se va merge în această contestare cu o imensă doză de ineluctabil absurd? Cum pot boxa, între ei, doi frați siamezi? Aflate în bună armonie la guvernare, cele două formațiuni nu vor putea, totuși, mima un duel decît cu riscul de a-și decepționa alegătorii. Temele europene, din păcate, nu deșteaptă încă instinctele poporului a cărui imaginație politică se cam oprește la fruntariile nației. Electoratul liberal va ieși la încălzire pentru prezidențialele de la sfîrșitului anului.
Energia acumulată în PNL, prin refularea contestării lui Băsescu la scara de dinainte de învoielile acestuia cu Ponta va țîșni cu forță, eliberată temporar de cutumele conlocuirii în USL. Antonescu nu va putea însă degaja un suflu polemic prea incisiv la adresa inamicului Băsescu și a regimului acestuia pentru simplul motiv că, scăpînd niște schije și în direcția lui Ponta, i-ar dezgusta tocmai pe simpatizanții pesediști fără voturile cărora, cu astfel de intenții pavat, drumul spre Cotroceni ar duce direct în iad. PSD își va calibra campania pe izbînzile unei guvernări asociate cu imaginea unui Victor Ponta în probabilă creștere a cotei de încredere. Partid masiv, cu cea mai puternică bază de mase și cu o recunoscută pricepere în motivarea rapidă a electoratului, PSD își va asigura, cred, fără zbateri un scor confortabil la „europarlamentare“. Despre pericolul derulării acestora peste un an mi-a vorbit cu argumente serioase, într-o scanare rece a perspectivei, doar un analist foarte prezent în birourile liderilor Uniunii. Subiectul este, deocamdată, ținut în dulap de mai marii USL, pînă cînd va deveni, aproape sigur, schelet. Deocamdată, acasă la USL n-am găsit nici vrajbă, nici rupturi, nici tensiuni insuportabile, nici divorțuri iminente, ci doar o familie greu de ținut în frîu, cu ai săi membri aproape inombrabili, care ar fi culmea să nu mai facă și prostii.
Radu Zlati 
” Comentariul unuia dintre principalii jucători de culise din istoria PSD”
Hrebenciuc
ApreciazăApreciază