M-am întrebat nu o dată ce îl face pe un om să își verse sângele pe câmpul de bătaie, fiind „sub steag”.
Îmi închipui că nu patriotismul (noțiune pe atunci inexistentă) i-a animat pe răzeșiii lui Ștefan la Vaslui sau pe roșiorii lui Mihai la Călugăreni. Nu „țara” ci „moșia” – țarina pe care o stropeau cu sudoare, trudnic, în fiecare zi de muncă dată de Domnul. Și din când în când cu sânge – atunci când un alt Domn, pământean, striga la oaste.
O fi fost patriotism la Plevna, la Oituz, la Stalingrad sau la Olomouc; dar a fost de asemeni ascultarea față de Capul Oștirii, cum se va fost numit el: Carol, Ferdinand sau Mihai.
De când se știe ea și până când un regim impus silnic a decis altfel, oastea țării a avut un singur conducător – pe Vodă. Și nu întâmplător, coroana regilor români a fost coroana de oțel de tun…
Este deci o fericită ocazie pentu mine azi, de Ziua Majestății Sale Mihai, să urez tuturor bărbaților și femeilor ce poartă cu mândrie uniforma armatei naționale a României, un sincer „La mulți ani„!
Radu Zlati 
Cea mai potrivita ilustrare pentruparticipari din convingere la astfel de confruntari sangeroase a fost razboiul cvil din Spania unde atat legionari cat si bolsevici au plecat sa se impuste acolo pentru convingerile lor ideologice si nu pentru „patriotism” sau un conducator anume. Armata e pe bani acum si mai putin pe patriotism sau strans randurile in fata unei amenintari potentiale asa cum e armata in Israel. Sau cum au dovedit recent elvetienii ca e bine sa fie.
ApreciazăApreciază