Antonescu (Agerpres): Modificarea Constituției se amână deoarece a decis CCR în mod arbitrar în acest sens

crin antonescuPreședintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seara, că modificarea Constituției se amână pentru că judecătorii CCR au decis în acest sens, deși nu au avut fundament.

„Modificarea Constituției se amână pentru faptul simplu că ignorând Constituția, nu ezit să o spun, o majoritate a Curții Constituționale a decis, în mod arbitrar, că nu doresc dânșii, nu au nicio bază, niciun text constituțional, niciun izvor de drept pe care să se poată întemeia, (…) dar nu vor dânșii. Nu poți încălca hotărârile Curții. Vara anului trecut (…) această Curte Constituțională a falsificat de fapt rezultatul unui referendum raportând cvorumul la o altă lege decât la cea la care trebuia să o facă. (…) Reținem faptul că șase cetățeni români ai CCR au falsificat, nu au mai raportat cvorumul la legea referendumului, ci la legea alegerilor prezidențiale. Asta nu a fost făcută de americani, nu de Barosso, ci de șase cetățeni români, membri ai CCR, care și-au bătut joc și au anulat voturile a 7.400.000 de cetățeni români. Suntem într-o situație similară, mai puțin gravă, în care dânșii inventează că nu vor dânșii un an ca legea să se aplice”, a spus Antonescu, la Realitatea Tv.

El a adăugat că judecătorii CCR par a nu putea să se întrunească în cvorum pentru a lua o decizie în privința sesizării de neconstituționalitate formulate de președintele Traian Băsescu în cazul legii privind pragul de validare la referendum.

Potrivit lui Antonescu, acest fapt amână intrarea în vigoare a legii, iar cei de la CCR „respectă un calendar” al președintelui Traian Băsescu.

AGERPRES/(A — autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu)

Sursă: www,Agerpres.ro

Etichete:, , , , , , ,

3 comentarii pe “Antonescu (Agerpres): Modificarea Constituției se amână deoarece a decis CCR în mod arbitrar în acest sens”

  1. Avatarul lui Necunoscut
    pozedecat 1 noiembrie 2013 la 5:29 PM #

    Daca tot se amana nu ar trebui profitat ca sa se si discute cu adevarat ce trebuie schimbat si cum? Ca pana acum dezbaterea (ma refer la cea publica) a fost cu adevarat discreta.

    Apreciază

  2. Avatarul lui Necunoscut
    adrian 1 noiembrie 2013 la 5:32 PM #

    Iar am comentat in gol …
    Spuneam ca daca tot se amana poate profitati sa faceti dezbaterea publica din una foarte discreta in una cu adevarat publica; sa stim si noi ce trebuie schimbat si cum.

    Apreciază