Arhive etichete: Agerpres

Reflectări în presă, săptămâna 24-30 iulie 2016


Agerpres: Declarație de presă Deputat Radu Zlati (PNL) – Când se plagiază o lucrare de doctorat, nu este un singur vinovat! consider că cel care și-a îndeplinit în mod defectuos sarcina coordonării unei lucrări de doctorat care a fost realizată prin uzul plagiatului ar trebui să sufere sancțiuni din partea comunității academice, sancțiuni stipulate clar în lege […]

Continuă citirea →

Reflectări în presă, săptămâna 18-24 aprilie 2016


Agerpres: Declarație de presă – Deputat PNL Radu Zlati: Domnule Premier, asigurați-vă că miniștrii cabinetului pe care îl conduceți respectă legislația În special atrag atenția asupra faptului că Ordinul Ministrului Culturii nr. 54 din 17.03.2015, pe baza căruia se va organiza concursul, este unul în afara legii, deoarece conform prevederilor Legii 269/ 2009, conținutul acestui Ordin ar […]

Continuă citirea →

Reflectări în presă, săptămâna 11-17 aprilie 2016


Agerpres: Radu Zlati: Fără de rușinea proiectului de salarizare unitară Mi se pare inacceptabil ca învățătorul sau educatoarea la început de carieră să fie salarizați cu salariul minim pe economie; ca aceia care pun pentru prima dată în mâna unui viitor cetățean al țării instrumentul de scris să aibă salariul egal cu personalul de întreținere și […]

Continuă citirea →

Reflectări în presă, săptămâna 4-10 Aprilie


Gazeta de Cluj: Ore de Limba Română scoase din programa școlară! Deputatul Zlati se revoltă … nu pot decât să apreciez faptul că, față de variantele anterioare, rezultatul final este mult ameliorat – în special ca urmare a reacțiilor vii din partea societății civile și a corpului profesoral. Politica în direct: Zlati: Deputații nu au rezolvat problema […]

Continuă citirea →

Reflectări în presă, săptămâna 1-7 februarie 2016


Monitorul de Cluj: Parlamentarii clujeni se întrec în promisiuni populiste (II) Astfel, deputatul PNL Radu Zlati promovează inițiativele care vizează domeniul educației. “Am în vedere Legea învățământului. Sunt interesat de mersul legislativ al modificărilor propuse la legea siguranței în școli și voi depune mai multe amendamente la Codul Silvic. Interesul maxim este pentru legea electorală și […]

Continuă citirea →

Reflectări în presă, săptămâna 18-24 ianuarie 2016


Agerpres: Zlati cere retragerea circularei MTS privind interzicerea imnului național la manifestările sportive interne În acest moment, retragerea grabnică a Circularei 377, act care prin conținutul său rușinează o carieră impecabilă de sportiv sub culorile României, dar și uniforma de general al Armatei Naționale, este imperios necesară. RomâniaTV.net: Radu Zlati cere retragerea circularei ce interzice intonarea imnului […]

Continuă citirea →

Reflectări în presă, săptămâna 11-17 ianuarie 2015


Hot News: Deputatul Radu Zlati (PNL) ii cere lui Ciolos sa intervina dupa ce ROMSILVA a crescut cu pana la 300% pretul la masa lemnoasa Zlati sustine in scrisoare ca administratorul Padurilor Statului stabileste un pret discretionar, iar ca urmare producatorii romani de romani de mobila vor fi impinsi la faliment. Bursa.ro: Deputatul PNL Radu Zlati cere […]

Continuă citirea →

Reflectări în presă, săptămâna 4-10 ianuarie 2016


Ziar de Cluj: Ce legi au initiat parlamentarii clujeni in 2015 Radu Zlati s-a implicat in aproape 50 de proiecte de lege anul trecut. Acestea au vizat modificarea Codului Muncii, infiintarea Registrului Electronic National al Lucrarilor Stiintifice sau organizarea si desfasurarea stagiilor profesionale. Pagina de politică: Deputat liberal, întrebare cheie: „Al cui este Guvernul Cioloș?” Deputatul PNL […]

Continuă citirea →

Reflectări în presă, săptămâna 23-29 Noiembrie 2015


Evenimentul Zilei: Aripa veche a PNL îşi face CLUB. Cine face parte din conducere Potrivit unui comunicat de presă, conducerea Clubului va fi asigurată de George Şerban – preşedinte, vicepreşedinţi Alexandru Vîlvoi, Radu Zlati, deputat, Vasile Băescu, membru PNL , Daniel Gheorghe, deputat, informează BN24. Agerpres: Declarație politică – deputat Radu Zlati (PNL): Curaj, domnule Ministru, Educația […]

Continuă citirea →

Reflectări în presă, săptămâna 16-22 noiembrie 2015


Agerpres: Declarație politică: Domnul Cherecheș față cu reacțiunea Solicit Ministrului Educației Naționale să ia act de comportamentul primarului Cherecheș și să ia o atitudine publică referitoare la acest incident, în care primarul s-a comportat față de conducerea celui mai prestigios liceu băimărean precum un baron local (ceea ce se crede a fi !) față de pălmașii […]

Continuă citirea →

Reflectări în presă, săptămâna 9-15 Noiembrie 2015


Monitorul de Cluj: Ce au mai legiferat parlamentarii Deputatul Radu Zlati susține că nu intenționează să voteze acest proiect. “Nu am să votez acest proiect când va ajunge la vot. Eu cred că legislația care este acum este suficientă, acoperitoare în acest sens. Acum există acele spații special amenjate pentru fumat, nu cred că trebuie să […]

Continuă citirea →

Reflectări în presă, săptămâna 2-8 Noiembrie 2015


Gazeta de Cluj: Deputatul Radu Zlati trage un semnal de alarmă în urma tragediei de la „Colectiv” (…) Deputatul liberal, Radu Zlati atrage atenția asupra faptului că principala cauză a unui dezastru precum cel de la „Colectiv” constă în funcționarea unui local fără avize și masurile de precauție necesare. Monitorul de Cluj: Interpretarea legii creează „portițe” pentru […]

Continuă citirea →

Reflectări în presă, săptămâna 26 Oct.-1 Nov. 2015


Agerpres: Declarație de presă – deputat Radu Zlati (PNL): Oprea trebuie oprit! Câți polițiști morți va trebui să mai avem, înainte să îl oprim pe Oprea ? Mai bine acum, decât mai târziu. Monitorul de Cluj: Deputații votează în mare grabă Legea votului prin corespondenţa Noi avem câteva amendamente de exemplu, referitoare la modalitatea și termenul de […]

Continuă citirea →

Prezența în presă, săptămâna 19-25 octombrie 2015


Agerpres: Declarație de presă – Deputat Radu Zlati (PNL) Gazeta de Cluj: Zlati: „Domnul Sturzu a candidat și el singur, pentru președinția TSD!” Ziare Live: Radu Zlati, deputat PNL: ”Dragnea cultivă minciuna bine temperată” DC News: Apropiatul lui Crin Antonescu îi cere lui Liviu Dragnea o acțiune tranșantă Actualități.net: Zlati: `Domnul Sturzu a candidat și el singur, pentru președinția TSD!` […]

Continuă citirea →

Reflectări în presă, săptămâna 24-30 August 2015


Desigur, presa săptămânii trecute a relatat, în ceea ce mă privește, mai ales despre declarația mea de presă privitoare la Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, precum și la postarea mea pe FB cu privire la Alexandru  Florian. Mai jos, câteva dintre trimiterile mai relevante. Agerpres: Declarație de presă – deputat Radu Zlati (PNL): Domnule Cazanciuc – o demisie, […]

Continuă citirea →

Sondaj CSCI: Iohannis continuă să conducă în topul încrederii românilor, dar scade 19 procente față de decembrie


Președintele Klaus Iohannis continuă, în luna august, să fie personalitatea politică în care românii au cea mai mare încredere – 59%, dar scade cu 19 procente față de decembrie 2014, când avea 78%, relevă un sondaj CSCI, făcut public de site-ul infopolitic.ro. Cercetarea CSCI arată că, față de iunie 2015, scăderea lui Iohannis este de 10 […]

Continuă citirea →

Reflectări în presă, săptămâna 26 iulie – 1 august 2015


Agerpress: Declarație de presă: Democrația nu este tranzacționabilă EpochTimes: Radu Zlati: Comitetul lui Isărescu, un monstru juridic, cel mai grav atentat la sistemul democratic ROPortal: Radu Zlati: Comitetul lui Isărescu, un monstru juridic, cel mai grav atentat la sistemul democratic ZiarulProfit: Deputat PNL: Învăţământul universitar este învechit, subfinanţat şi prost dimensionat 24Ph.ro:  CINE A INITITAT O LEGE ABSUDRDA PENTRU […]

Continuă citirea →

Cristina Pocora: PNL este un partener corect în USL


Agerpres – PNL susţine Guvernul şi este un partener corect în USL, care nu a atacat niciodată un membru PC al Executivului, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora. ‘PNL a fost şi este un partener corect în USL, este membru al Guvernului şi susţine solidar întreg Guvernul. Nu noi suntem […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Antonescu (Agerpres): Modificarea Constituției se amână deoarece a decis CCR în mod arbitrar în acest sens


Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seara, că modificarea Constituției se amână pentru că judecătorii CCR au decis în acest sens, deși nu au avut fundament. „Modificarea Constituției se amână pentru faptul simplu că ignorând Constituția, nu ezit să o spun, o majoritate a Curții Constituționale a decis, în mod arbitrar, că nu doresc […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Crin Antonescu: Cota unică rămâne 16%


Agerpres – Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi la Slatina că nivelul cotei unice va rămâne cel actual, aşa cum prevede şi programul de guvernare, respectiv 16%. ‘Cota unică rămâne cum am stabilit şi cum scrie şi în programul de guvernare 16%’, a declarat Antonescu, co-preşedinte al USL. Liderul PNL vizitează joi unităţile de producţie […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Varujan Vosganian (Agerpres) Stabilitatea politică – o condiţie pentru atingerea performanţelor economice


Agerpres – Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că 2013 este un an al stabilităţii ce va conta în viitorul României şi va pregăti ”răsplata” pe care o vom primi în 2014. ”E un an dificil, care a stârnit, poate, dezamăgiri ale unora care credeau că lucrurile pot merge mai repede. Vreau să-i […]

Continuă citirea →

Crin Antonescu: Nu se pune problema ca PNL să fie dat afară de la guvernare


Agerpres – PNL nu poate fi ‘dat afară’ de la guvernare şi nici nu intenţionează să părăsească din proprie iniţiativă guvernul, a afirmat duminică, la Piteşti, liderul liberalilor, Crin Antonescu. Nu se poate pune problema ca liberalii să fie daţi afară de la guvernare, pentru că dai afară pe cineva pe care l-ai angajat, iar […]

Continuă citirea →

(Agerpres) Cristian David: Românii din străinătate pot fi un vector al modernizării ţării


Bucureşti, 4 aug /Agerpres/ – Românii din străinătate pot fi un vector al modernizării ţării prin utilizarea capitalului uman, dar şi încurajându-i să îşi investească în România economiile acumulate în anii de muncă peste hotare, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David. Acest subiect va fi discutat la o […]

Continuă citirea →

EIU: Vulnerabilitatea României este relativ scăzută la criza din zona euro şi din Grecia


Bucureşti, 26 sep /Agerpres/ – Vulnerabilitatea României la criza din zona euro şi din Grecia este relativ scăzută comparativ cu alte state din Europa Centrală şi de Est, arată rezultatele unei analize The Economist Intelligence Unit /EIU/, prezentate miercuri la Bucureşti de Laza Kekic, directorul Departamentului de prognoze la EIU, la conferinţa de risc de […]

Continuă citirea →

Cogitus: Comisia pentru libertăţi civile a Parlamentului European recomandă respingerea ACTA


Controversatul Acord de combatere a contrafacerii a suferit marţi o nouă lovitură în Parlamentul European, după ce raportorul Comisiei pentru libertăţi civile şi-a exprimat dorinţa ca ACTA să fie respins. Comisia LIBE a Parlamentului European nu are decât drept de aviz în dosarul ACTA, rolul său în acest caz fiind să stabilească dacă tratatul internaţional […]

Continuă citirea →

Agerpres – Iosif Boda: USL nu se va destrăma şi va avea prima şansă la alegeri; PDL nu mai poate remonta căderea în sondaje


Analistul politic Iosif Boda susţine că USL nu se va destrăma şi va câştiga alegerile din acest an, arătând că PDL nu mai poate recăpăta încrederea populaţiei.  ‘Creditez cu prima şansă USL şi cred că vor candida sub sigla USL şi nu separat. În felul acesta nu ai cum să nu iei în considerare că […]

Continuă citirea →

Puterea: Vicepremierul rus ironizează România pentru instalarea scutului antirachetă


Dmitri Rogozin, noul vicepremier rus, fost ambasador al Rusiei la NATO, a ironizat România pentru găzduirea scutului antirachetă. Potrivit lui Rogozin, cu toate că românii au permis instalarea componentelor sistemului de apărare antirachetă pe teritoriul lor, ei nu vor avea niciun control asupra acestora. ‘Am examinat acordul pe care americanii l-au semnat cu românii (privind […]

Continuă citirea →

Agerpres – Aura Vasile: Am revenit asupra deciziei, rămân membru PSD


Deputatul Aura Vasile a declarat, marţi, pentru AGERPRES că a revenit asupra deciziei sale de a se declara membru al grupului progresist din Parlament şi va rămâne în PSD.  Ea a arătat că a depus la grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor o adresă prin care anunţă că renunţă la decizia de luni de […]

Continuă citirea →

Agerpres – Tulcea: Ludovic Orban şi Mircea Ionescu-Quintus (PNL) speră în înţelepciunea PSD, în cazul lui Mircea Geoană


Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus şi deputatul Ludovic Orban şi-au exprimat luni, la Tulcea, speranţa că PSD va lua o decizie în ceea ce-l priveşte pe Mircea Geoană care va fi şi în interesul USL. ‘Noi nu putem uita că avem o înţelegere pe termen mediu şi mai îndepărtat cu PSD-ul, un concubinaj […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →