Conform strategiei de dezvoltare a reţelei de autostrăzi prezentate ieri de către primul ministru Victor Ponta, eforturile noastre de a lega din punctul de vedere al infrastructurii rutiere Moldova de Vestul României şi de Europa au avut succes.
Guvernul s-a angajat că va susţine dezvoltarea până în anul 2020, cum ne propusesem, a Autostrăzii Transilvania-Moldova, pe ruta Câmpia Turzii-Târgu Mureş-Târgu Neamţ – Roman – Iaşi – Ungheni.
Astfel, tronsonul Câmpia Turzii -Târgu Mureş va fi realizat din economiile făcute la POS Transport, pe programul bugetar 2007-2013, urmând ca procedurile să fie începute în prima lună a anului 2014. Tronsonul Ungheni-Iaşi-Roman-Târgu Neamţ va fi finanţat prin Fondul de coeziune din exerciţiul bugetar 2014-2020 şi prin Mecanismul Connecting Europe Facility.
În legătură cu ultimul tronson al autostăzii, Târgu Neamţ-Târgu Mureş, Ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, a declarat la Iaşi că studiul de fezabilitate pentru această porţiune va fi refăcut, lucrările urmând a fi finalizate până în anul 2022.
În concluzie, demersurile pe care împreună le-am făcut pentru a justifica realizarea acestui obiectiv crucial pentru regiunea Moldovei au găsit răspuns în strategia pe termen mediu şi lung a Guvernului pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere.
Pe această cale, doresc să mulţumesc tuturor susţinătorilor acestui proiect, deoarece, fără contribuţia lor, nu ar fi avut şanse atât de mari de a deveni realitate!
Deputat Relu Fenechiu,
Președinte PNL Iași








Comentarii recente