Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor, stimați colegi,
În cadrul ședinței în plen a Camerei, din data de 11 mai 2015, am luat la cunoștință alături de domniile voastre de avizul negativ pe care Comisia pentru Muncă l-a acordat pe două propuneri legislative. Este vorba despre Propunerea legislativă pentru prevenirea abandonului şcolar în rândul elevilor – cazuri sociale (Pl-x 197/2014) și Propunerea legislativă privind instituirea unor măsuri de protecţie şi susţinere a elevilor încadraţi în muncă pe perioada vacanţei de vară (Pl-x 215/2014).
În ambele inițiative legislative este vorba despre elevi, în ambele inițiative școlare se are în vedere, prin abordări diferite, scăderea abandonului școlar în rândul elevilor care aparțin unor medii sociale vulnerabile.
Ceea ce este trist este faptul că, în cazul ambelor inițiative legislative, Comisia pentru Învățământ a Camerei Deputaților nu a fost solicitată nici măcar pentru cazul, minimal, al unui aviz. Nu este numai trist, consider eu. Este și periculos ca unele legi de care depinde, în primă și ultimă instanță, dezvoltarea unor tineri care sunt angrenați în sistemul educației naționale, legi care au ca obiect elevii, să nu facă obiectului unor discuții și în cadrul comisiei care are ca obiect primordial tocmai dezvoltarea educației naționale și mai-binele persoanelor care fac obiectul acestui domeniu esențial pentru ființa națională, Educația. Trist, periculos și iresponsabil: astfel de propuneri legislative care au fost privite, pentru avizare și raport, doar cu un singur ochi (iar acela nu a fost al comisiei celei mai îndrituite, cel puțin în opinia mea), nu au parte de o evaluare completă și deci evaluările și avizele acordate, câte sunt, sunt șchioape. Iar o legiferare șchioapă nu poate avea efecte benefice.
Sperând că, pentru viitor, secretariatul Camerei și Biroul Permanent al acesteia va avea în vedere aspectele menționate mai sus, vă mulțumesc pentru atenția acordată.
Radu Zlati,
Deputat PNL








Comentarii recente