Odisseas Elytis: Șapte heptastihuri nocturne

I

Vise și vise-au venit
La ziua de naștere-a iasomiilor
Nopți și nopți în albele
Insomnii ale lebedelor
Roua se naște în frunze
Precum în cerul nemărginit
Sentimentul senin.

II

Îmbietoare nopți înstelate-au adus tăcerea
Și în urma ei o melodie străină
Amanta
Vechilor ecouri vrăjite

Acum mai rămâne o umbră incertă
Și-n țăndări încrederea ei
Și amețeala minții de nevindecat – acolo.

III

Toți chiparoșii vestesc miezul nopții
Toate degetele
Tăcere
Dincolo de fereastra deschisă a visului
Încet-încet se petrece
Spovedania
Și ca o privire piezișă deviază spre stele!

IV

Un umăr desgolit
Ca adevărul
Își întregește conturul
La această margine-a serii
Ce singură luminează
De sub tainica semilună
A nostalgiei mele.

V

Noaptea nepăzită au furat-o amintirile
Mov
Roșii
Galbene

Brațele-i deschise s-au umplut de somn
Părul ei odihnit de vânt
Ochii ei de tăcere.

VI

Noapte nedescifrată – amar fără margini
Pleoapă fără de somn
Înaintea suspinului durerea se mistuie
Înainte de cumpănă cade pieirea.

Așteptarea-i pe moarte
Asemenea gândului ce prin meandrul zadarnic
Cade strivit în poala ursitei.

VII

Diadema lunii pe fruntea nopții
Când umbrele-și împart întinsul
Vederii

Și măsurată durerea de-o ureche dibace
Fără să vrea se destramă
Înăuntrul ideii spulberată de melancolica
Goarnă a stingerii.

(traducere de Ion Pop în colaborare cu Ecaterina Sismanoglu și Dimos Rendis-Ravanis)