G. Șerban – România 2026: Sinuciderea Asistată a unei Clase Politice

România 2026: Sinuciderea Asistată a unei Clase Politice. De ce „Barosul” AUR este singurul instrument pe care masele îl mai recunosc.

M-am uitat pe sondajele lunii ianuarie 2026 și, dacă ar exista un seismograf pentru democrație, acul s-ar fi rupt deja de la vibrație. Viitorul politic al României nu mai este o dilemă, ci un verdict cutremurător: AUR la 41%, PSD și PNL la reanimare, USR captiv într-o bulă de sticlă.

Ceea ce vedem în datele INSCOP, CURS și IRES nu este doar o intenție de vot. Este o execuție publică a establishment-ului. Este urletul unei națiuni care a decis că, dacă nu poate fi salvată, măcar vrea să vadă sistemul prăbușindu-se.

Tabelul acesta nu e politologie, e necropsie:

AUR (40,9%): Un partid care a devenit mai mare decât suma „monștrilor sacri” PSD și PNL. Este barosul cu care românul vrea să spargă vitrina unui magazin în care nu-și mai permite să intre.

PSD și PNL (18% – 13%): Partidele „stabilității” au devenit partidele irelevanței. Umilința lor este totală. Sunt ca niște părinți care au pierdut controlul asupra casei și acum privesc neputincioși cum copiii dau foc la mobilă.

USR (11%): O cetate izolată care încă mai crede că logica și spreadsheet-urile pot opri un tsunami emoțional.

Ca antropolog inteleg dar extrem de greu : ceea ce vedem nu este „prostia alegătorului”, ci triumful biologiei asupra ideologiei.

1. Întoarcerea la Ierarhia Dominanței.

Într-un context de incertitudine (războaie la graniță, inflație, criză de identitate), creierul arhaic al omului caută Liderul Alfa. PSD și PNL au oferit o „conducere colectivă” gri, birocratică și evazivă.

AUR oferă arhetipul războinicului, al forței brute. Antropologic, tribul preferă un lider tiranic, dar vizibil, în locul unui consiliu de administrație invizibil.

2. Ritualul de Purificare prin Haos.

Când o comunitate simte că regulile sunt trucate (corupție, nepotism), apare instinctul de a „arde câmpul” pentru a lăsa ceva nou să crească.

Votul pentru AUR nu este un vot pentru un program de guvernare (care e, în mare parte, abur), ci un ritual de purificare. Românii nu votează „pentru”, ci votează pentru a-i vedea pe ceilalți plecând acasă.

Este emoția brută a spectacolului de gladiator: sângele pe nisip este singura dovadă de realitate.

Ani de zile, elitele au vândut concepte abstracte: reziliență, digitalizare, sustenabilitate. Pentru omul de rând, acestea au fost „povesti”. AUR a vorbit despre Pământ, Neam, Cruce și Familie. Acestea sunt „ancorele” antropologice fundamentale. În fața vidului existențial modern, masele se întorc la singurele simboluri care le mai oferă un sentiment de apartenență, oricât de distorsionat ar fi procesul.

Nu este o insultă, este o constatare antropologică brutală: un popor condamnat la sărăcie cronică suferă de o atrofiere a gândirii pe termen lung. Când trăiești de pe o zi pe alta, creierul tău ignoră strategiile macroeconomice și se agață de populismul de tip „fast-food”.

Tribul acesta, aflat la intersecția dintre imperii care l-au călcat în picioare, a dezvoltat un IQ de supraviețuire tactică, dar a pierdut capacitatea de viziune strategică.

Rezultatul? O masă critică de alegători care nu înțeleg mecanismul inflației, dar vibrează la un live pe Facebook.

Este triumful impulsului limbic asupra cortexului prefrontal: votăm cu cel care răcnește mai tare, pentru că răcnetul e singura formă de „putere” pe care o înțelegem în sărăcia noastră lucie.

Imaginați-vă scena: George Simion, omul tribunelor și al scandalului de trotuar, instalat la masa de stejar de la Palatul Victoria. Antropologic, aceasta este proiecția supremă a „răzbunării celor neșcoliți”. Simion nu este acolo pentru a guverna, ci pentru a fi un simbol al umilirii elitelor.

Instalarea lui în fotoliul de premier este echivalentul unui trib care își alege cel mai agresiv membru pentru a scuipa spre cetatea vecină. Nu contează că economia se va prăbuși sub incompetență; contează că „le-a arătat el lor”.

Este victoria retoricii de stadion asupra diplomației, o prăbușire în neotribalism unde loialitatea față de liderul alfa bate orice urmă de meritocrație.

Acest „ghiveci” politic nu va face decât să cimenteze statutul României de „mână de lucru ieftină” a Europei.

Cu o conducere bazată pe urlete și aranjamente de culise, investitorii serioși vor fugi, lăsând în urmă un deșert economic dominat de bișniță și subvenții electorale.

Tribul de la marginea Balcanilor se va uita la televizor, va vedea cum premierul Simion „se luptă cu Bruxelles-ul” în timp ce prețurile vor exploda, și va continua să creadă că e victima unei conspirații mondiale, neînțelegând că propria lor lene intelectuală și foame de spectacol i-a băgat în groapă.

România anului 2026 se pregătește să livreze lumii o lecție despre cum o națiune se poate autodistruge prin idolatrie și analfabetism funcțional. Proiecția Simion-Premier și Grindeanu-Justiție este certificatul de deces al modernizării noastre.

Suntem martorii unui trib care, de teamă să nu fie „vândut”, s-a aruncat singur în brațele unui salvator care îl va devora cu zâmbetul pe buze. Noaptea politică a României începe acum, și s-ar putea să dureze câteva generații.