
G. Șerban – România: De la fondul de rezervă devalizat la recesiunea care a radicalizat o națiune.
Economia nu este un concept abstract, o foaie Excel uitată pe masa unui funcționar. Economia este frigul din calorifere, foamea din farfurie și, mai ales, acea furie oarbă care te face să votezi orice „Mesia” apare la orizont, chiar dacă bănuiești că este doar o marionetă mânuită de la Moscova.
Comunicatul INSSE de astăzi nu este o simplă statistică. Este autopsia unui sistem care a ales să împrumute „fericire ieftină” pe spinarea generațiilor viitoare, în loc să construiască o bunăstare reală.
Astăzi, nota de plată a sosit: buzunare goale și o revoltă transformată în vot pentru extremism.
Economia României nu a intrat în criză peste noapte. Focul mocnește în podul casei noastre încă din 2022, dar guvernanții au preferat să dea muzica mai tare ca să nu se audă pârâitul grinzilor. Datele INS, corectate acum, sunt nemiloase: recesiunea tehnică a început, de fapt, în 2024.
În timp ce ni se spunea că „economia crește frumos” (Adrian Câciu), realitatea din spatele ușilor închise era de un cinism înfiorător:
Mita electorală: Salariile bugetarilor au fost pompate cu +24% în 2024, din bani împrumutați.
Sufocarea privaților: Inflația rezultată a strivit sectorul privat, singurul care mai ținea lumina aprinsă.
Colapsul mascat: În vara lui 2024, România se împrumuta deja la dobânzi de faliment. Fără „tiparnița” BNR, în octombrie nu s-ar mai fi plătit pensiile și salariile.
Cea mai neagră pagină a acestui mandat este devalizarea Fondului de Rezervă Bugetară.
Între septembrie 2023 și decembrie 2024, guvernul Ciolacu a tocat 65 de miliarde de lei din acest fond — adică 11% din întreg bugetul pe 2024.
Este o sumă dublă față de tot ce au cheltuit toate guvernele României la un loc în ultimii 15 ani!
Pentru a legaliza acest jaf, s-a inventat OUG 73/2023, care permitea folosirea banilor de urgență pentru cheltuieli curente.
Aceeași procedură pe care Marcel Ciolacu o numea „dosar penal” atunci când o folosea Florin Cîțu în 2021.
Exemplele tupeului administrativ sunt halucinante:
Sorin Grindeanu: A cerut 167 de milioane pentru CFR în decembrie 2024, semnând „pe propria răspundere”, deși subvențiile CFR nu sunt urgențe, ci cheltuieli lunare previzibile.
Simona Bucura-Oprescu: A cerut 1,6 miliarde pentru pensii în noiembrie, după ce în septembrie Guvernul tăiase 2,5 miliarde din aceeași subvenție doar ca să „cosmetizeze” deficitul înainte de alegeri. Un joc de alba-neagra cu banii bunicilor noștri.
Acum, cifrele nu mai pot fi ascunse sub preș. În T4 2025, PIB-ul a scăzut cu 1,9%, iar pe tot anul creșterea e un anemic 0,6%.
Puterea de cumpărare s-a prăbușit, iar oamenii simt că ceva putrezește.
În acest vid de onestitate a apărut „salvatorul”. Călin Georgescu nu a apărut din senin, nici doar prin algoritmi TikTok.
El a apărut pentru că în jurul cetățeanului erau doar mincinoși care spuneau că e soare în timp ce casa ardea.
Când disperarea este maximă, votezi cu orice Mesia promite schimbarea, oricât de ridicol ar fi el.
Suntem în fața unei alegeri fundamentale, cu două drumuri care nu se vor întâlni niciodată.
Prima opțiune este Ilie Bolojan, „pompierul cu toporul”. Profilul lui este cel al omului care îți spune adevărul crud: recesiunea tehnică este costul inevitabil al tranziției către o economie solidă. Mesajul lui e simplu: mai întâi stingem incendiul, apoi consolidăm structura și abia la final construim etajul. Realitatea este că o să doară, dar la capătul drumului vom avea o casă sigură pe fundație de beton, nu pe nisipuri mișcătoare.
A doua opțiune este „Gașca Relansării” (PSD), adică piromanii care au pus focul. Aceiași oameni — Ciolacu, Grindeanu, Câciu — vin acum cu un profil de salvatori de ocazie. Mesajul lor este o sirenă electorală: „nu e nevoie de austeritate forțată, e nevoie de chef, de consum și de investiții”.
În realitate, această „relansare” înseamnă să ne bage în același hău economic, dar cu o viteză mult mai mare, alimentată de ultimele resurse pe care le mai avem.
Marcel Ciolacu îl atacă deja pe Bolojan, folosind termeni precum „anti-consum”, ceea ce în traducere liberă înseamnă: „nu tăiați din robinetul de bani cu care mi-am cumpărat liniștea și voturile!”
Din punct de vedere antropologic, ceea ce a făcut PSD în acești ani nu este doar management defectuos; este o formă de canibalism social. Într-o societate sănătoasă, statul este garantul viitorului.
Sub zâmbetul prefăcut al lui Ciolacu și aroganța administrativă a lui Grindeanu, statul român a involuat într-un organism parazitar care își devorează propria substanță pentru a supraviețui încă un ciclu electoral.
Acești oameni nu au construit o economie, au construit un cult al asistenței și al mitei mascate.
Au transformat cetățeanul din producător în milog la ușa partidului, condiționându-i supraviețuirea de semnătura unui ministru care scoate bani din Fondul de Rezervă ca din propriul portofel.
Este o degradare antropologică profundă: au ucis meritocrația și au instalat în locul ei „cererea pe propria răspundere”.
Să fim realiști: PSD-ul condus de Grindeamu și flancat de „profesioniști” precum Ciolacu ,Tudose sau Câciu nu este un partid politic, ci o mașinărie de tocat viitor.
Grindeanu se teme de Bolojan nu pentru că măsurile ar fi dure, ci pentru că adevărul este singura armă care le distruge mecanismul de furt. Dacă îi aducem înapoi, nu facem decât să validăm hoția ridicată la rang de politică de stat.
Dacă le mai dăm o șansă acestor piromani care au semnat condamnarea la sărăcie a românilor „pe propria răspundere”, atunci data viitoare nu vom mai avea ce salva. România nu va mai fi o țară în recesiune, ci o ruină pe care se vor bate extremiștii și populiștii, în timp ce „gașca relansării” își va număra arginții pe vreo plajă exotică, departe de frigul și foamea pe care le-au semnat cu mâna lor. sursa: FB
Dan Diaconu – De ce a intrat România în recesiune? Explicația pe care nu ți-o va da nimeni!
„România a intrat în recesiune, de ce nu comentezi asta?” – mi-a scris un cititor revoltat într-un comentariu. Și chiar m-am enervat, desigur inutil. Când ești de partea asta a tastaturii și știi ce-ai scris de-a lungul timpului, te enervează astfel de comentarii și tinzi să-i răspunzi radical: „Am comentat-o când toți spuneau că n-o să fie!”. Doar că omul ăla n-are nicio vină. El e un vizitator pasager pe blog sau pe rețelele de socializare și a ajuns la articol întâmplător. Nu are viziunea a ceea ce am scris pentru că vede strict articolul sau postarea respectivă. Și e normal să i se pară nepotrivit ca eu să vorbesc despre Iran, Rusia, geopolitică etc. în condițiile în care aici a luat for țara. Dar realitatea e aceeași: am spus încă de la primele măsuri că dobitocul de la Oradia ne va băga în recesiune. Mai mult am avertizat că va fi dezastruos faptul că marea criză care urmează ne va lua foarte de jos, scufundându-ne la un maxim pe care nici măcar nu ni-l putem imagina acum. Nu în ultimul rând, am estimat o cădere de 7% pentru economia românească în 2026.
Aș fi vrut să vă spun cât de dezastruos este acel picaj industrial de 1.9% înhățat în ultimul trimestru, aș fi vrut să vă spun că, de fapt, suntem în al patrulea an de catastrofă întrucât nu a fost luată în calcul inflația care acum va ataca în mod pervers și atâtea alte elemente, cred eu, interesante. Dar altceva trebuie dezbătut. Degeaba vorbesc despre cifre în condițiile în care treburile de la bază nu sunt clare. Așa că voi lăsa de-o parte cifrele(sau pentru altă dată) pentru a se înțelege totul, chiar și de către cei mai retardați reprezentanți ai speciei, mai precis cei grupați în categoria „votanții lor”.
Hai s-o luăm de sus în jos. Aduci pe funcția supremă în stat un bizar suferind psihic, un schizoid incapabil să se exprime și pe care efectiv nu-l duce mintea. Că tare prost trebuie să fii ca să te plângi continuu de justiție pentru ca apoi transformi Zăpodeniul concubinei(sau dădacei, că nu știm ce funcție are exact distrusa aia) în centrul de selecție al șefilor. Cât de prost trebuie să fii ca să o pui pe vară-sa să concureze, dar și pe fostul coleg de liceu al concubinei? Bă, ești nebun? Eu zic să nu te oprști, ci să muți ICCJ-ul la Zăpodeni. Nu râdeți pentru că, pur și simplu, e ilegal să fii atât de prost! În alte vremuri ți-ar fi fost rușine să fii dovedit în acest mod. De unde, el merge înainte. Inclusiv când repetă ca papagalul ceea ce spune păpușarul lui, Macron, fără să înțeleagă faptul că e vorba de un alt context. Nu mai înșir prostiile și demențele făcute de Pătrunjel. Însă nu pot să nu vă întreb: LA CE SĂ TE AȘTEPȚI ATUNCI CÂND ADUCI UN ASTFEL DE RETARDAT ÎN FRUNTEA ȚĂRII?
Nici nu e de mirare că specimenul l-a impus în fruntea Guvernului pe-un exemplar de aceeași factură, rușinea șoferilor de TIR de pretutindeni, având un traseu mai mult decât dubios și presărat de găuri negre sau, după caz, maro. Așadar vine ăsta de la Oradia, unde știa cum să învârtă asfaltul atât pe străzi cât și-n buzunare și se-apucă să-și facă echipa. Exact precum țăranul ajuns la capitală, după ce se bucură c-a scăpat necurentat de șinele de tramvai, face numirile după criteriul unic: „ie băeat bun, l-am văzut ieu la televizor”. Uite-așa apar ca principali sfătuitori ai lui Bolojan doi iluștri umoriști ai micului ecran. Primul e Moise Guran – zis și „cutremurul de zece grade”. S-a remarcat cu o emisiune economică în care a împachetat bancnota de 20 de dolari ca să obțină „Turnurile gemene și Pentagonul”, toate în flăcări. De-atunci, desigur, au mai fost numeroase ocazii în care s-a văzut că deraierea pentru el e un mod de-a fi. Ultima explicație doctă e cea cu recesiunea economică a României, care-a fost făcută de „boții ruși și algoritmii chinezești”.
Celălalt sfătuitor economic al Bolojanului e chiar mai bizar decât Guran. Făcător de emisiuni despre cum să pui ban pe ban, s-a remarcat la UM Digi unde, după plecare, a fost înlocuit de-o blondă care recită aceleași lucruri inepte, dar care a reușit o audiență mai mare!!! Mi se pare și corect: omul oricum nu era interesat de șabloanele ălea de doi bani ale lui Guda, dar acum cel puțin vede buci, că oricum cu sonor nu e de urmărit UM-ul ăla. Iancu Guda e probabil chiar telectual în ochii lui Bolojan, doar „a scris și cărți” la viața lui. Da, e vorba de niște chestii cu iz de referat, maxim teză de licență, care sunt marketate drept cărți.
Ei bine, ăștia doi sunt sfătuitorii lui Bolojan, ăia care-i spuneau „omoară-i, Ilie, că de anul viitor se vor reașeza treburile”. Păi și cum să nu se reașeze? Fix așa se întâmplă, doar că pe cădere. Însă tot o reașezare e. Lăsând gluma la o parte, punându-l pe neica nimeni de la Oradia LA CE V-AȚI FI AȘTEPTAT?
Omul a dat tot ce putea el mai bun, începând cu guvernul său de userei sau userei sub acoperire: Pledoiu – milițian de renume mondial, Miruță – cap te tanc, Oana Țoiu zisă și Chupacabra, Nazare – vă spune Rizea despre el, Dragoș Pîslaru – cred că n-am cuvinte să-i descriu inteligența pe care n-a văzut-o nimeni și, nu ultima pe listă, dar cu siguranță printre fruntașii singularității mono-neuronale, Diana Buzoianu. LA CE TE-AI FI PUTUT AȘTEPTA DE LA GAȘCA ASTA BIZARĂ DE NEICA NIMENI???
Și ăștia sunt doar la vârf. Pe măsură ce cobori, prostia se înmulțește mai rău decât păduchii. Pute-a prostie peste tot, duhnește înfiorător. O masă imensă de proști și proaste domina țara de sus în jos și de jos în sus. Aici e problema, nu la cifre. CIFRELE SUNT DOAR O CONSECINȚĂ A PROSTIEI BUBOASE CARE-A AJUNS SĂ COTROPEASCĂ FIECARE CELULĂ DE PUTERE A ROMÂNIEI. Nu există grad de comparație pentru a exprima dimensiunea absolut abominabilă a prostiei care ne sufocă! Aici e problema: sunt prea mulți proști ajunși în funcții cheie.
Și-aici vine și întrebarea de bază: Cum a fost posibil așa ceva? Simt că vă macină întrebarea asta, însă răspunsul nu e deloc comod. Nu aveau cum să ajungă atâția proști în funcții fără o bază de selecție pe măsură. Ați înțeles? Sunt proști la putere pentru că sunt exagerat de mulți proști în societate. Mă rog, asta e similar peste tot în lume, însă în unele locuri mai există filtre de selecție. E drept, nici filtrele nu rezistă la infinit! Se vede în SUA unde lupta de la vârf este între proști și și mai proști. Doar că la noi, fără o selecție, s-a ajuns la ceva monstruos.
Nu e nevoie de explicații docte. Trebuie înțeles doar că prostia mănâncă din țara asta precum un vierme, iar cu venirea „Echipei Fulgerică” la putere s-a reușit tristul record de „închidere a cercului prostiei”. Și, de parcă nu era suficient, prostia asta înfiorătoare mai e combinată și cu deraieri psihice severe astfel încât ceea ce rezultă e ceva mai rău decât balamucul. Și e doar începutul!
sursa: Trenduri economice
Nota mea: evident, cei doi se află pe poziții diametral opuse. Primul este mai analitic, al doilea mai revarbativ. Poate aș scrie și eu ceva pe temă, dar mă tem să nu umblu prin bălării… :(








Lasă un comentariu