V. Ernu — Spre o sinucidere socială a României

Situația din educație este catastrofală și profund antidemocrată și antisocială: spre o sinucidere socială a României

Sincer: partea universitară începe să mă intereseze mai puțin chiar dacă doare. De ce? Pentru că am distrus partea de preuniversitar care este baza.

Când școala generală (sistemul primar, gimnazial și liceal)) este distrusă – Universitatea devine ceva super fiță exclusivistă pentru cei cu bani care nu prea mai are relevanță socială, economică și politică.

O să zic o chestiune care o să șocheze dar sunteți oameni maturi: din punct de vedere al sistemului de educație trăim o epocă mai puțin democrată social decât perioada anilor 60-80. De ce? Din cauza distrugerii sistemului universalist și public al educației: adică accesul tuturor spre o educație cât de cât egală, echitabilă și universală la costuri accesibile oricui.

Eu îmi cunosc bine generația mea și cea din fața mea: știu bine de unde venim și ce sărăcie am prins. Șansa noastră imensă a fost educația – atât. Ea ne oferea șansă ieșirii din ruralul dur și violent, din sărăcie și ne oferea o meserie ceva mai adecvată. O viață ceva mai ușoară, puțin mai sigură.

Din mulții mei prieteni cu studii serioase pe care-i am: 70% vin din mare sărăcie și un 40% din ruralul dur. Dar cu ei nu-mi este rușine în niciun colț al lumii. Statistica ne spune că dintre ei – în noile condiții – ar fi terminat studiile …. un mic procent.

Adică? Ce se întâmplă?

Simplu: pe lângă abandonul sistemului de educație făcut sistematic de clasa politică prin subfinanțare și reforme demente într-un ritm catastrofal – mai avem banii privați ai părinților în joc. Practic subfinanțarea a dus la o anti selecție de cadre și la o pecarizare fără precedent a breslei profesorale. Aici se adaugă distrugerea prestigiului – un bișnițar are o cotă simbolică net superioară unui profesor după 90.

Sunt două meserii esențiale: profesorul – pentru că le încredințăm, copiii și viitorul nostru și medicii – le încredințăm corpul, sănătatea, viața noastră. De aceste două categorii nu te atingi: după 90 la noi acestea au fost abandonate și distruse sistemic.

Aici intervine un alt element important: banii părinților care produc un cerc vicios. Profesorii precari au nevoie de bani – părinții plătesc meditații. Știți unde s-a ajuns? Un copil din școlile ”cu pretenții” din București aproape că nu mai poate duce un curs – din cele esențiale – pe bază de școlarizare. Pentru a face un pas mai departe e nevoie de pregătirea privată cu un profesor. S-a ajuns că după clasa a 5-a toți fac pregătire. Cine nu face – e jale. Cât costă distracția? Un 300 Euro pe lună pentru un copil – în varianta ușoară. Bașca tehnologia care face ravagiile de rigoare: atenție, depresie, dependență, rupere de societate etc.

Practic școala nu te mai ajută să ai cunoștințele de bază necesare. A da vina doar pe profesori: e o imensă greșeală. A da vina doar pe părinți: e iarăși o greșeală. Copiii însă sunt victimele sigure.

Deci accesul la o educație decentă se face pe bază de costuri personale mari. Ce însemnă asta? Excluderea a cam 70% de la accesul sistemului educațional. A merge la școală nu e o garanție: școala românească s-a transformat într-un spațiu de abandon pasiv. Există abandonul școlar activ: cei ce nu mai merg la școală. Și abandonul pasiv: cei ce au abandonat educația prin prezența la școală. Și toți știm asta: e un cerc vicios și un contract social cinic. Școala ca o creșă pentru copii mari.

Bun.

Universitarul? Ce discutăm azi cu colegii sociologi (link comentarii). Universitatea devine ultra exclusivistă. De ce? Prea scumpă viața de oraș mare și școlarizare.

A propos, cum bine zice prietenul Poenaru – orașele mici s-au ruralizant. Da – ba chiar și cele mari s-au ruralizant după 90. Aș zice chiar și de-modernizat. Trebuie să explic?

Rata de abandon universitar este de 50% iar de finalizare a studiilor a celor din rural este de 25% în rândul tinerilor: însă doar 8% dintre tinerii din rural ajung la o facultate. În realitate termină o facultate doar 2% cei proveniți din rural – îmi explică sociologul și amicul Miroslav Tascu-Stavre, că avem copiii în aceeași școală. Iar acolo în rural avem aproape jumătate din populația țării.

Catastrofă e puțin spus.

Adică costurile fac accesul la studii tot mai dificile pentru pături largi sociale și impun ca un 50% să lucreze cu normă întreagă ceea ce duce la o totală lipsă de pregătire. În concluzie: sistemul public de educație nu mai există iar Constituția minte că ne garantează acces universal și gratuit tuturor – adică din fondurile publice colectat pe bază de taxe. Realitatea ne spune: că avem un sistem profund antidemocrat, obscur privatizat și căpușat, exclusivist și stratificat social aproape ca în India – pe caste.

Asta e mai mult decât o catastrofă – e crimă socială: e sinuciderea socială a unei țări.

Clasicele ascensoare sociale pe bază de educație sunt pe cale de totală distrugere. Traiectoria vieții tale depinde de tine tot mai puțin: totul depinde unde te-ai născut, în ce familie, cu ce profesie și ce venit. Așa ceva nu am mai avut din ”epoca de aur” interbelică unde 50% erau analfabeți. În curând vom reveni acolo. Dacă nu am și revenit deja.

PS: Iar guvernul Bolojan & tăcerea președintelui Dan – se fac părtași la distrugerea sistemului de educație definitiv.