„Regimul comunist din România, asemenea celui din alte țări sau celui care tocmai caută „din goluri a se naște”, a urmărit să distrugă anumite continuități, nu doar naționale, ci și de clasă, profesionale, agricole, domestice, culturale. În faza lui cea mai feroce, bolșevismul a urmărit să distrugă elitele, nu doar elita socială, ci elitele profesionale, elitele satului, elitele militare, culturale. A confiscat conacele de la boieri și pământurile de la țărani. A luat, odată cu ogoarele, livezile și pădurile moștenite, vegheate, gospodărite și muncite din moși‑strămoși, și uneltele, a ucis caii, a confiscat boii, a ars bibliotecile boierilor, a smuls tablouri de pe pereții conacelor și icoane de pe pereții țăranilor. A distrus rosturi, moduri de viață.
De aceea, orice așa‑zis proces al comunismului făcut nu în numele realităților ucise, ci al unor concepte venite de aiurea, scoase din mâneca ideologică a noilor comisari ideologici, este ilegitim și nu face decât să agraveze situația. Dacă, de exemplu, comuniștii au urmărit să distrugă modul de a‑și locui, adică de a‑și apăra, gospodări și lăsa moștenire, țara al boierilor și țăranilor, atunci tot ce s‑a întâmplat după 1989 nu este decât continuarea politicii comuniste în duh spurcat, dacă nu în literă utopică. Pentru că a da înapoi țăranilor pământul[1] fără uneltele confiscate la colectivizare și fără infrastructura de mică industrie alimentară care să le permită să‑și valorifice munca nu înseamnă decât a te preface că restitui ceva. Restitui doar obligații, nu și drepturi, nu restitui decât poverile, nu și mijloacele de a lucra pământul și de a‑l face să înflorească. E o farsă. După cum a fost și procesul de restituire a caselor, de multe ori unor moștenitori fictivi sau unor moștenitori reali, dar total văduviți de mijloacele de a‑și întreține casa. De aceea, perioada de după 1989 a fost cruntă pentru casele vechi, fie ele boierești, țărănești, orășenești sau clădiri de școli. S‑a distrus, dărâmat, dărăpănat cu metodă, incendiat, inundat, după placul inimii. Casele boierești erau centrul unui sistem micro‑armonic din care făceau parte o familie largă și cultivată, bunuri imobile și mobile, o țesătură de relații între persoane oneste cu statut onorabil, meserii care făceau să prospere practicanții lor, statul român și familia. Tot acest rost a rămas abolit de acțiunea criminală a comuniștilor. Ce au distrus comuniștii, viața pe care au făcut‑o imposibilă, a rămas o fantomă, o amintire. Iar casele vechi și pământurile agricole au fost restituite doar pentru a încăpea pe mâna rechinilor imobiliari sau a agro‑afaceriștilor cu monoculturi modificate genetic. Orașele și agricultura au fost, de fapt, privatizate tot după metodele MEBO și Cuponiada, care au așezat și industria, fie la podea, fie sub controlul unor interese adverse românilor. Nu s‑a dat nimic poporului, ci s‑a ridicat mâna statului de pe pământurile de la orașe și sate pentru a putea fi transferate unor rechini locali sau globali prin intermediul „privatizării” care a redus tot patrimoniul istoric și bucolic al României la niște simpli metri pătrați al căror preț justifică incendierea sau inundarea unei case vechi pentru a se construi un bloc cu patru etaje în locul ei. Ieșiți din comunism și cu economia blocată de interese străine, românii nu și‑au mai putut purta casele și pământurile. Totul, întreaga țară, a devenit parcă prea grea pentru umerii multor români de azi. Prin urmare, s‑au înveșmântat alții în sumanul țării, de sub căciula de miel ne vorbește gură de lup, nu de cioban. De aceea orașe precum Iașul sau Bucureștii se bucură de arhitectură modificată genetic, de o arhitectură descinsă din avion sau dintr‑un vis urât, de o arhitectură care nu are nicio legătură cu istoria sau personalitatea orașului, cu cei care l‑au locuit și construit vreme de secole. Comunismul ne‑a lăsat moștenire o fatală înstrăinare de sine din care nu putem încerca să ieșim decât recuperând și cultivând bobul de muștar al oricărui germen viu al trecutului.”
Sursa: FB
NOTĂ: titlul îmi aparține, RZ
Radu Zlati 
Lasă un comentariu