Un studiu realizat de Institutul de Științe ale Educației în 1994 arăta că analfabetismul funcțional afecta 10% din elevii care absolveau clasa a VIII-a. Reforma sistemului de educație urma să soluționeze această problemă. Astăzi, rata analfabetismului funcțional afectează între 40 și 50% dintre elevii care termină gimnaziul, adică a crescut cu 400-500% față de anul 1994.
M. Platon — Nucul lui Odobac
Nucul lui Odobac. E un nuc. Nu o mizerie de tuia. Nucul nu crește în ghiveci. E o lume în sine. Românii nu mai au lumea lor pentru că s-au mutat cu toții în ghiveci. Care e un fel de oală de noapte a altora.
M. Platon — Conspiraționism și adevăr
Conspirații există. După cum există și libertatea omului de a fi onest, sincer, deștept, mincinos, idiot.
Mircea Platon — Ce a urmat după comunism?
Nu s‑a dat nimic poporului, ci s‑a ridicat mâna statului de pe pământurile de la orașe și sate pentru a putea fi transferate unor rechini locali sau globali prin intermediul „privatizării” care a redus tot patrimoniul istoric și bucolic al României la niște simpli metri pătrați al căror preț justifică incendierea sau inundarea unei case vechi pentru a se construi un bloc cu patru etaje în locul ei.
Mircea Platon – ONG-urile dronă euro-atlantice și națiunile captive
Ordinea mondială capitalistă nu se bazează doar pe diviziunea globală a muncii, ci şi pe diviziunea globală a gânditului. Tendinţa e, desigur, ca unii să producă, iar alţii să înghită pe nemestecate ce li se dă. Să consume „idei”, să de îndoape cu conceptele modificate genetic în laboratoarele şi think-tankurile altora. Cu idei de unică întrebuinţare. Şi de oligarhică folosinţă.
Mircea Platon: Agitații programatice
Motto: „«Identitatea națională» este un construct problematic, care ține mai degrabă de o mentalitate de secol XIX și la care ar trebui să ne raportăm din ce în ce mai critic în condițiile lumii de azi” (ANEXE: De ce propunerea de programă de limba și literatura română pentru clasa a IX-a (trunchi comun) se bazează […]
Radu Zlati — Profesorii între cuțit și reificare sexuală
Două evenimente au generat valuri de comentarii în societatea românească săptămâna ce a trecut: o profesoară de japoneză dintr-un liceu de elită bucureștean a fost atacată cu un cuțit de către un elev din clasa a X-a și o profesoară de engleză dintr-un sat oarecare a fost abuzată, transformată într-un obiect sexual de către niște […]
M. Platon (FB): Grădinița ca parte a universului concentraționar
Strivitoarea majoritate a celor care mi-au replicat susținând că e bine să se introducă obligativitatea grădiniței și-au susținut poziția apelând la ura și disprețul față de părinți sau bunici. Românii sunt proști, trebuie să-i civilizeze cineva, deci experții MEC sunt cei mai în măsură să o facă.
M. Platon (Cotidianul): Tactica sistemului de învăţământ pârjolit
1. Ce spun ”experţii” Ajuns la Iaşi cu ocazia sărbătoririi zilei Unirii din 24 ianuarie 1859, preşedintele Klaus Iohannis a făcut două declaraţii foarte importante. Prima, că se simte bine în postura de ”slugă a americanilor”. A doua declaraţie sună după cum urmează: ”Lecţia Micii Uniri este mai actuală ca niciodată. Una dintre marile reforme […]








Comentarii recente