Istoria are un simț al ironiei destul de crud. Asasinarea ayatolahului suprem Ali Khamenei de către operațiunile atribuite United States și Israel trebuia, probabil, să fie o lovitură chirurgicală: eliminarea unui lider rigid, ideologic, dar care, paradoxal, rămăsese constant sceptic față de înarmarea nucleară.
Rezultatul real? Alegerea fiului său, Mojtaba Khamenei, în fruntea republicii islamice. Statul iranian continuă să funcționeze în parametrii aproape normali, dincolo de efectele directe ale bombardamentelor.
Noul lider nu este doar moștenitorul unei dinastii religioase improvizate. Este și produsul aparatului militar iranian, cu legături strânse cu Islamic Revolutionary Guard Corps. Spre deosebire de tatăl său, format în logica supraviețuirii regimului, Mojtaba vine dintr-o generație politică radicalizată de război, sancțiuni și umilințe strategice. Mai mult, are și o motivație personală: răzbunarea. Tatăl. Mama. Sora. Cumnatul. Nepoțica (un îngeraș de doar 14 luni). Asta, în plan personal și pentru un persan musulman, înseamnă enorm. În plan instituțional, este liderul unui stat aflat în război. Decizii strategice care trebuie să asigure, la modul ideal, supraviețuirea. În plan religios — continuarea revoluției islamice pe linia Khomeney – Khameney. În plan politic — păstrarea suveranității și conservarea Iranului ca lider regional.
Dacă scopul tactic al operațiunii a fost slăbirea Iranului, rezultatul pare… discutabil. Eliminarea unui lider relativ prudent a deschis drumul unui succesor mai tânăr, mai conectat la structurile militare și mult mai puțin reticent față de opțiunea nucleară.
Pe termen scurt, Iranul se va radicaliza. Pe termen mediu, programul nuclear va accelera. Pe termen lung, este posibil ca exact acțiunea menită să prevină apariția unei bombe iraniene să fi creat liderul care o va construi.
Uneori geopolitica seamănă cu încercarea de a stinge un incendiu cu benzină. Impresionant spectacol. Rezultate discutabile.
NOTA: cele scrise mai sus rămân valabile doar dacă noul lider va rămâne în viață destul de mult timp. Rămâne de văzut!
Radu Zlati
Radu Zlati 
Lasă un comentariu