Există o idee care circulă cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună: că anumite categorii „nu produc”, deci nu contează. Lista e previzibilă. Pensionari. Copii. Persoane cu dizabilități. Femei însărcinate. Mame în concediu de maternitate. Unii chiar au anunțat-o. Criticând, implicit sau explicit, preocuparea PSD pentru aceste categorii sociale. Critica venind, evident, din partea „adevăraților patrioți”. Cei care vegheză, cu foarfeca bugetară în mână, la patul de suferință al deficitului bugetar. Martorii lui Ilie Tăietorul și ejusdem farinae.
Și, într-un salt de logică ce ar face invidios un acrobat, aceeași narațiune ne spune că salvarea vine din importul de forță de muncă. Din afară. Multă. Repede. Ieftin, dacă se poate.
Aparent, unele vieți sunt „costuri”. Altele, „investiții”. Simplu. Prea simplu.
Teza pe care o evităm, pentru că e incomodă
Femeile însărcinate și mamele aflate în concediu de maternitate nu sunt antagonice cu politicile de imigrație în termeni de cheltuieli publice. Nu sunt două tabere care se bat pe aceeași felie de buget.
Sunt, de fapt, complementare.
Una ține de reproducerea internă a societății. Cealaltă de completarea externă a forței de muncă. Una creează cetățeni care vor munci aici peste 20 de ani. Cealaltă aduce oameni care pot munci mâine.
Dacă le pui în opoziție, nu faci analiză economică. Faci slogan.
Cum am ajuns să ne certăm cu propriul viitor
Politicienii, influencerii și economiștii lu Pește apare vehiculează ideea că femeile gravide și mamele în concediu de maternitate ar fi „categorii pasive” și, implicit, nefolositoare pentru redresarea economică.
Perfect. Atunci să ne imaginăm următorul scenariu:
• reduci sprijinul pentru maternitate
• nu iei măsuri pentru sprijinirea familiilor cu copii mici (că deh! Trebuie tăiate cheltuielile…)
• descurajezi astfel natalitatea
• constați că nu mai ai suficienți angajați peste 15–20 de ani
• deci imporți populație ca să acoperi golul.
Un fel de a sparge geamul casei ca să ai motiv să cumperi altă casă. Pe bani mai mulți.
Costuri vs. investiții. Sau cum ne păcălim singuri
Da, mamele în concediu de maternitate implică cheltuieli.
Da, integrarea imigranților implică cheltuieli.
Surpriză: orice politică publică serioasă implică cheltuieli.
Diferența reală nu e între „cost” și „gratuit”. Diferența e între cheltuieli cu randament intern pe termen lung (copiii născuți și crescuți aici) și cheltuieli cu randament incert și variabil (integrarea unor populații venite din contexte socio-culturale diferite)
Dar noi preferăm să simplificăm. Pentru că e mai confortabil.
(A) Imigrația? Da. Dar nu la modul „vedem noi”
O poziție rezonabilă există.
Chiar dacă nu voi face rating: (a) imigrația poate ajuta piața muncii; (b) poate compensa temporar deficitul demografic – mai ales în domeniul forței de muncă active și (c) poate aduce competențe utile (dar avem salarii prea mici pentru a atrage elite profesionale sau în domenii de vârf, care adaugă multă plus-valoare).
Da, dar numai dacă e: controlată, corelată cu nevoile reale ale economiei, și însoțită de politici serioase de integrare.
Altfel, imigrația devine exact ce criticii acesteia spun că e: o improvizație costisitoare cu final incert.
Există deja temeri în societatea românească, indiferent de nivelul studiilor. Temeri legate de presiuni sociale, competiție și insecuritatea percepută . Nu toate sunt corecte. Nu toate sunt false. Dar toate trebuie discutate, nu negate.
(B) Prioritatea care ar trebui să doară
Dacă ar exista un minim instinct de conservare socială, ordinea ar fi clară:
• Păstrezi și stimulezi forța de muncă autohtonă
• Încurajezi natalitatea
• Aduci imigranți acolo unde chiar ai nevoie
Nu invers.
Pentru că, oricât de seducătoare ar fi ideea soluțiilor rapide, o economie sănătoasă nu se construiește doar cu oameni aduși „la comandă”. Se construiește și cu oameni care aleg să rămână. Și să aibă copii aici. Iar dacă acei oameni simt că sunt tratați ca o povară… ghici ce fac. Pleacă. Sau nu mai fac copii. Sau ambele, dacă sunt eficienți.
Ironia finală, inevitabilă
În același timp în care se discută despre limitarea unor beneficii pentru mame, apar planuri generoase pentru integrarea imigranților: locuințe, servicii sociale, programe dedicate. Oferirea cu generozitate a cetățeniei.
Nu e nimic greșit în a integra oameni.
Dar e profund absurd să faci asta în timp ce îți subminezi propriul bazin demografic.
E ca și cum ai uda plantele vecinului, în timp ce ale tale se usucă pe balcon. Cu grijă. Cu program. Cu strategie.
Mamele nu sunt problema.
Imigranții nu sunt problema.
Problema e ideea că trebuie să alegem între ele.
Nu trebuie.
Trebuie doar să gândim. Ceea ce, aparent, rămâne cea mai scumpă resursă.
Radu Zlati 
Lasă un comentariu