Pe măsură ce SUA își intensifică operațiunile de deminare și încearcă să blocheze și să controleze cu forța Strâmtoarea Hormuz, harta batimetrică 3D detaliată a Iranului oferă o verificare brutală a realității geografice. „Coridorul sigur” desemnat de Iran, care îmbrățișează coasta, se află în ape extrem de puțin adânci – ceea ce face ca orice ofensivă navală americană susținută în acest blocaj deja minat să fie un dezastru cu miză mare pentru navele de război mari.
Adâncimile mici (adesea sub 40-60 m pe benzile cheie) restricționează sever manevrabilitatea distrugătoarelor, transformându-le în niște rațe gata pregătite pentru roiuri masive de drone și ambarcațiuni de atac rapid în spații restrânse.
Pasajele de navigație înguste, de doar 2-3 km lățime, expun navele americane la rachete antinavă, artilerie de coastă și rachete antinavă ieftine iraniene – unde sistemele Aegis își pierd eficacitatea împotriva amenințărilor de la joasă altitudine și cu rază scurtă de acțiune.
Controlul de bază al traficului ar necesita cel puțin 4 distrugătoare (2 pe bandă) plus grupuri de rezervă vulnerabile în interiorul anvelopei rachetelor iraniene – subțiind o flotă deja supra-angajată.
Toate rutele de ieșire trec periculos de aproape de insule fortificate precum Qeshm, Larak și Greater & Lesser Tunb – oferind bateriilor de rachete subterane IRGC, dronelor și tunurilor de coastă supraveghere totală asupra fiecărui petrolier și nave de război.
Neutralizarea acestei „apărări de top” înseamnă fie atacuri aeriene nesfârșite (devierea Grupului de Atacare a Portavioane Lincoln, a peste 50 de aeronave de la bazele saudite/iordaniene), fie atacuri amfibii cu multe victime ale pușcașilor marini asupra insulelor pline de tuneluri – ambele absorbind resurse masive și expunând forțele la un infern asimetric. Câte corpuri de nave, piloți și pușcași marini americani este dispus Washingtonul să sacrifice doar pentru a bloca o geografie de puncte de blocare deja trucată împotriva lor?
sursa: X NewRulesGeopolitics
Radu Zlati 
Lasă un comentariu