„Zvârcolirea dracilor în fața exorcismului” — astfel au descris unii comentatori reacția unei părți a așa-numitului sector ONG din România în fața unor propuneri legislative privind introducerea unor principii minimale și perfect normale de transparență publică.
Dincolo de formula polemică și inevitabil exagerată, reacția ridică totuși o întrebare legitimă: de ce simple măsuri de transparență produc o reacție atât de disproporționată?
Răspunsul apare imediat ce privim problema prin lentila literaturii stiintifice de specialitate care studiază aceste fenomene. Ideea centrală este simplă: în spațiul public românesc sunt confundate — și adesea deliberat amestecate și instrumentalizate în favoarea unor interese politice, ideologice și economice — două fenomene sociale distincte: (a) pe de o parte societatea civilă și ONG-urile, iar pe de altă parte (b) mișcările sociale și politico-ideologice.
Această confuzie nu este nici accidentală, nici minoră. Ea produce distorsiuni majore în înțelegerea participării civice, a activismului și a rolului organizațiilor non-profit într-o societate democratică. Mai grav, atunci când este întreținută și instrumentalizată deliberat, ea devine un instrument extrem de eficient de manipulare politică și de deformare a spațiului public. Adică exact ceea ce s-a întâmplat în România. Și exact ceea ce se dorește să continue, în ciuda faptului că ultimii douăzeci de ani au arătat foarte clar că instrumentalizarea politică a acestui sistem de confuzie deliberată — atât în Occident, cât și în societăți semi-periferice occidentalizate precum România — produce un adevărat cancer social, cultural, instituțional și politic.
CE ESTE, DE FAPT, SOCIETATEA CIVILĂ?
Societatea civilă desemnează, în sens clasic, spațiul asociativ plasat undeva intre stat și piață: organizații, fundații, asociații profesionale, inițiative comunitare, grupuri civice, organizații religioase și alte forme de asociere voluntară.
ONG-urile reprezintă partea organizată și instituționalizată a acestei sfere. Ele funcționează pe bază de reguli și structuri formale, cu management, proiecte, bugete și relații permanente cu statul, donatorii sau instituțiile publice.
În mod normal, aceste organizații urmăresc: furnizarea de servicii, dezvoltarea comunitară, advocacy instituțional, consolidarea participării civice, creșterea capitalului social. Ele operează, în general, în interiorul ordinii instituționale și democratice și încearcă să influențeze politicile publice prin expertiză, cooperare și dialog instituțional.
Din acest motiv, studiul societății civile și al ONG-urilor a generat un domeniu academic distinct cu asociatii profesionale distincte si există chiar jurnale academice specializate dedicate exclusiv acestor teme, precum Nonprofit and Voluntary Sector Quarterly, Journal of Civil Society sau VOLUNTAS.
MIȘCĂRILE SOCIALE: UN FENOMEN DIFERIT
Mișcările sociale reprezintă însă altceva. Ele vizeaza inițiative și procese de mobilizare colectivă orientate spre contestare, presiune publică și schimbare socială sau politică. Caracteristicile lor principale sunt: mobilizarea informală, identitatea colectivă, protestul, presiunea, acțiunea disruptivă, contestarea, si modificarea ordinii existente.
Aceste fenomene sunt studiate într-o tradiție intelectuală complet diferită: teoria acțiunii colective, sociologia protestului și teoria mișcărilor sociale. Autorii clasici aici sunt Charles Tilly, Sidney Tarrow, Doug McAdam iar revistele relevante sunt Social Movement Studies sau Mobilization.
Așadar, diferența dintre cele două sfere este profundă. Ele au logici diferite, structuri diferite, relații diferite cu statul, forme diferite de legitimitate și chiar culturi organizaționale diferite.
Da, există suprapuneri: unele ONG-uri susțin mișcări sociale, iar unele mișcări sociale generează ulterior ONG-uri. Dar această intersecție nu anulează diferența fundamentală dintre participarea instituționalizată și mobilizarea contestatar-transformatională.
CONFUZIA DELIBERATĂ
Problema apare atunci când această diferență este ștearsă deliberat. Confuzia este insa extrem de utilă politic și mediatic.
Dacă amesteci ONG-urile cu mișcările sociale, poți opera agende ideologice și politice sub acoperirea neutralității civice. Poți prezenta activismul militant drept simplă „societate civilă”, beneficiind astfel de legitimitatea morală pe care societățile democratice o acordă în mod tradițional organizațiilor civice autentice.
Acest mecanism — sau, dacă vrem, această inovație politico-organizațională — a fost dezvoltat și rafinat în Europa de Est, în special în anii ’90, de către o rețea transnatională care a operat masiv în spațiul postcomunist și care, sub direcția și viziunea patronului său intelectual și financiar, a reușit să transforme această formulă hibridă într-unul dintre cele mai puternice instrumente de presiune socială, influență politică și manipulare strategică din regiune si apoi din lume.
În cazul României, această confuzie a devenit atât de puternică încât anumite rețele de activism au ajuns să fie percepute drept reprezentante ale întregii societăți civile, deși funcționează în realitate după logica mișcărilor social-politice și a mobilizării ideologice.
Unele dintre aceste structuri au fost integrate direct în campanii de presiune politică, mecanisme de polarizare și operațiuni de influență, fără ca publicul să mai distingă între organizația civică instituționalizată legitima și activismul militant.
Mai mult — și mult mai grav — o parte dintre ele operează în tandem cu structuri ale statului paralel, cu segmente ale serviciilor de informații sau cu rețele internaționale de influență, manipulare și presiune strategică exercitate direct asupra instituțiilor statului român, societății românești, economiei românești și mecanismelor de guvernanță suverană.
A prezenta astfel de inițiative și structuri — chiar dacă ele sunt îmbrăcate în limbajul democrației, bunei guvernări și transparenței — drept simple ONG-uri și expresii ale societății civile autentice reprezintă mai mult decât un abuz conceptual.
CRIZA REPREZENTĂRII SOCIETĂȚII CIVILE
Avem astăzi asadar suficiente evidențe empirice pentru a observa că o mare parte dintre entitățile care s-au așezat în prima linie a spațiului public, prezentându-se drept „societate civilă”, nu reprezintă în realitate societatea civilă în sensul ei clasic.
În cel mai bun caz, ele reprezintă mișcări sociale și politico-ideologice. În cel mai rău caz, există indicii serioase că unele dintre ele funcționează ca instrumente de măsuri active și operațiuni de influență desfășurate fie de rețele interne de putere, fie de actori externi interesați de influențarea evoluțiilor politice și instituționale din România.
Aici apare adevărata miză a dezbaterii actuale despre transparență.
O organizație civică autentică, integrată normal în logica democratică și instituțională, nu ar trebui să perceapă transparența drept o amenințare existențială. În schimb, pentru structurile care operează simultan ca instrumente de mobilizare politică, influență ideologică și activism militant — ca să nu mai vorbim despre eventuale operațiuni de etichetare, presiune și măsuri active — clarificarea statutului și a funcțiilor reale poate deveni o problemă majoră.
De aceea reacțiile disproporționate sunt atât de revelatoare. Ele sugerează că anumite structuri nu se percep pe sine doar ca simple organizații civice, ci ca actori politico-ideologici care riscă să își piardă tocmai ambiguitatea strategică pe care și-au construit ani de zile influența și legitimitatea publică.
O CLARIFICARE NECESARĂ
Distincția dintre societatea civilă și mișcările sociale nu este o subtilitate academică fără consecințe practice. Este o diferență sociologică fundamentală.
Faptul că aceste fenomene au generat teorii diferite, metode diferite, comunități academice diferite, jurnale diferite și tradiții intelectuale paralele arată cât de profundă este separația dintre ele. Iar tocmai această diferență este astăzi estompată deliberat în spațiul public românesc.
Prin urmare, un prim pas necesar pentru orice specialist serios în politologie sau analiză politică ar trebui să fie contribuția la clarificarea conceptuală și la corectarea percepțiilor publice privind aceste fenomene
sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu