În 1989 eram săraci, dar avea o economie coerentă, funcțională, care...
Nimic să nu vină Nimic
Să nu plece
Toate frunțile libere
Iar ca sentiment un cristal.
Drumul sfârșește-n țărmurile ude
roase de mare-n zbaterea-i pustie.
Inima ta-i aproape, dar n-aude,
poate-a pornit înspre vecie.
′Nainte să cedez vreau să-ți însemn
această cale de scăpare,
labilă precum dunga, precum spuma
′n săpații câmpi din mare.
Îți dăruiesc și-avara mea speranță.
Nu pot s-o cresc, de ostenit, noilor zile:
drept zălog sorții tale o dau acuma.
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veștejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tânăr niciodată.
Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste măsură.
Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.
Mă frâng.
Parcă galopează vântul
Şuierând prin stepa sură,
Parcă-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng.
Una dintre aceste filosofii construiește civilizații, își asumă riscul viitorului și mizează pe viață. Cealaltă asistă, nihilist, resemnat sau tâmp, la contracție și colaps. Așadar, provocarea Expansionismului: întrebarea nu este ce discurs ne place mai mult, ci în ce direcție alegem să ne înscriem existența colectivă.
Din mijloc de cale pe-ape
Am privit maluri lăsate –
Munții verzi sunt tot aproape
Doar că-n nori pe jumătate.
În vreme ce comunismul a promis puterea poporului, creînd o nomenclatură cu privilegii aparte, wokismul a promis o societate incluzivă, dar a dus la apariția unei noi elite culturale: „curatori ai moralității”. Acești activiști și lideri de opinie, care decid cine e „acceptabil” și cine trebuie „anulat”, profită de monopolul asupra binelui, exact așa cum liderii comuniști se considerau gardienii „egalității” oamenilor.
Trecutul nu ar trebui iubit, urât ci înțeles şi asumat. El trebuie analizat cu bunele şi relele lui – explicat: cum a funcționat, unde s-au făcut mari greșeli pentru a nu mai repeta dar şi cu realizări imense în diverse domenii.
Concluzia mai largă este că oamenii nu pot trăi fără un sens superior, iar această mișcare intelectuală poate fi citită ca o reacție de rezistență față de declinul secularismului si propagandismului scientist, care a degradat exact această necesitate existențială, atrăgând după el o mare bulversare și criză socială.
Dacă mediul este important, educația unui popor face diferența între viață și moarte.
Incompetența la vârf se plătește scump: ea garantează că elevul va fi analfabet funcțional, că salariul său va fi mic și că viața lui va fi tristă și precară.
Până când nu vom pune mâna pe carte, pe studii și pe humble pie, și vom accepta că IQ-ul nu e despre aroganță, ci despre capacitatea de a rezolva probleme structurale, vom rămâne campionii Dunning-Kruger: o națiune de genii autodeclarați care, în fața testului, ajung mereu la coada clasamentului.
avem o mișcare propagandistică-intelectuală, un conglomerat de ONG-uri, platforme media sub acoperire, agenți externi și structuri para-statale care își prezintă propaganda drept „avangarda progresului” și „culmea iluminismului”, dar care, în realitate, acționează împotriva naturii și împotriva dezvoltării firești a societății românești. Este o mișcare profund retrogradă, orientată spre menținerea populației pe cale de propaganda la nivelurile de gandire si perceptie inferioare ale piramidei lui Maslow, dependente de frică, insecuritate și confuzie.
Suveranismul (și implicit identitarianismul) a fost împins în centrul atenției. El devine „problema”: ce e, cum îl definim, e legitim, nu e, cum îl interpretăm? Între timp, post-identitarianismul — adevăratul fenomen care pune lucrurile în mișcare — dispare în umbră. Nu e analizat, nu e numit, nu e chestionat. Lucrează implicit, ca un sistem de operare invizibil. Nimeni nu întreabă: Dar ce vor oamenii aceștia? Ce curent reprezintă? ce e, cum îl definim, e legitim, nu e, cum îl interpretăm? Post-identitarianismul este luat de bun, ca și cum ar fi un dat natural. Identitarianismul clasic — forma esențială și tradițională de articulare a identităților colective — este pus sub semnul întrebării.
Comoara mea e luntrea,
Un vis trecând prin vad,
Şi vinu-aşa de dulce
Şi flautul de jad..
Abia şopteşte undaÎn ceasul vesperal.Îşi oglindeşte lunaDe toamnă chipul pal. Şi-atât e de adâncăTăcerea, că audCum lotusul suspinăPe-adâncul lac din sud.. Şi parcă îmi şopteşteCu glasul stins, mereu,De-adânca lui tristeţeSă mă-ntristez şi eu..
Printre vântul violent,sub cerul înalt,maimuțele își urlă tristețea.Deasupra nisipurilor albe ale insulei,o pasăre zboară, încercuind.Frunze nesfârșite, suflate de vânt,cad fluierând din copaci,iar imensul Yangtze aleargă tumultuos.Departe de casa meaPlâng toamna tristăiar călătoriile mi se par nesfârșite.Bătrân, singur copleșit de boală,Urc pe terasa asta.Greutățile, dificultățile și angoasa,mi-au făcut părul cărunt abundent.Și nu pot să nu-mi las […]
Te sfătuiesc : ascultăÎnţelepciunea mea!Te-aşteaptă ceaşca plină!Ridic-o, deci, şi bea!. N-auzi? Şi vântul parcăOftează de necaz!Până şi vântul râdeDe tine, că eşti treaz!. Te uită ce bogatăE Firea, uneori..Şi arborii deschis-auCa nişte ochi de flori,. Şi susură din ramuri,Şi din frunzişuri moi ;Cu ochi de flori se uităLa ierburi şi la noi.. În linul ceas […]
Bătea un vânt de seară. Se desprimăvăra.Un călăreț pe Drumul Mormintelor trecea. Îngândurat feciorul la pas mâna întăi.Apoi ca o furtună trecea galop prin văi. Se-nvolburau în urmă-i frunzare alburii,Ca un talaz sălbatic al unei vijelii… Și s-a oprit deodată: „Dar încotro? Ce drumAl lumii nesfârșite să mai apuc de-acum?” Și sta la o răscruce, […]
Ca mănășturean, sper (dacă o fi să fie, sper degeaba…) ca mănășturenii să poată reedita ceea ce bunicii lor au făcut prin anii 50, când au scris pe drumul care astăzi este strada Moților: „Până aici este comunismul, de aici începe Mănășturul”; adică să apară undeva în dreptul restaurantului Big Belly (unde îmi consum săptămânal shaorma) inscripția „Până aici leprozeria, de aici începe Mănășturul”.
motto: un maestru zen-budist a fost întrebat: „Înainte de a descoperi zen, ce făceai?” „Spărgeam lemne și aduceam apă de la izvor cu ulciorul”. „Și după?” „Sparg lemne și aduc apă de la izvor cu ulciorul”. Azi s-a nimerit să fie a n-șpea persoană care mi-a sugerat că ar trebui să intru mai de în […]
Motto: „«Identitatea națională» este un construct problematic, care ține mai degrabă de o mentalitate de secol XIX și la care ar trebui să ne raportăm din ce în ce mai critic în condițiile lumii de azi” (ANEXE: De ce propunerea de programă de limba și literatura română pentru clasa a IX-a (trunchi comun) se bazează […]
Situația politicii externe, a geopoliticii operaționale și a poziționării istorice a României în acest moment NU este una dezastruoasă. „Dezastru” NU este cuvântul adecvat. Situația este “suprarealistă”. Ne uităm în jur, dincolo de barajul de propagandă și diversiune al statului paralel, al rețelei de mass-media, formatori, intelectuali și ONG-iști angrenați în „marea lucrare” a aplicării […]
O distincție care ne ajută să înțelegem mai bine sistemul în care trăim și care ne ajută mai bine să înțelegem la ce lucrează colegii și compatrioții noștri din mass-media, lumea intelectuală, clasa politică etc., de o bună vreme. Ce fel de regim și sistem vor să impună și care e natura reală a ceea […]
merită urmărit. Câteva momente de inflexiune, zic eu: întrebările (și răspunsurile) despre Ponta, întrebarea Elenei Lasconi, enunțul lui Ciolacu: ”m-am convins că Crin Antonescu va fi un președinte mai bun decât aș fi fost eu.”
„Sunt un om care a parcurs diferite experiențe, nu doar de viață, ci și politice, care mă fac să înțeleg cum, cu echilibru, cu moderație, cu curaj, se poate merge mai departe”
Nu mi-e frică de Călin Georgescu dacă va candida! Îmi doresc sincer, o spun a nu știu câta oară, ca instituțiile chemate să judece, să aprobe sau nu candidatura să nu găsească motive legale, temeinice să invalideze această candidatură, deci îmi doresc să candideze.
”Nu am nici în principii, nici în educaţia politică şi nici în simţul practic, aşa cum îl am eu, intenţia de a prejudicia un partid sau de a favoriza un altul. Pentru că ăsta este un mod de a-ţi fura căciula şi asta a adus, în ultimii 20 de ani, foarte multe necazuri acestei ţări. Puteam fi şi mai departe, puteam fi şi mai bine dacă asta nu se întâmpla”
Nu am avut datorii financiare de acum câțiva ani de când cu soția mea am făcut un credit la o bancă pentru achiziționarea apartamentului. S-a terminat de 5-6 ani. Nu am avut nici înainte, nu am nici acum ca persoană privată la nimeni, nici la stat nici la privați. Situația averii mele poate fi urmărită în urma faptului că soția mea prin efectul legii trece și veniturile mele. Nu sunt dator și nu am fost niciodată.
Comentarii recente