Crin Antonescu: “Bună seara! Cum aţi văzut, cu câteva ore în urmă, şi domnul Prim-ministru, şi eu am dat declaraţii privitoare la evenimentul acestei zile. Cred că declaraţiile au fost convergente şi nu o să reluăm cu prilejul acestei întâlniri de presă lucrurile pe care le-am spus. Ceea ce dorim să comunicăm acum, în această […]
Conferinţa de presă susţinută de liderii USL, Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin, 21.08.2012
prin Radu Zlati pe 22 august 2012 în Declaratii de presa
Mediafax – Candidatul USL Florin Tătaru a câştigat alegerile din Colegiul 2 Maramureş – oficial
prin Radu Zlati pe 22 august 2011 în Electorale, Uniunea Social Liberala
Candidatul USL Florin Tătaru a câştigat alegerile din Colegiul uninominal 2 Maramureş, conform rezultatelor oficiale finale comunicate, în noaptea de duminică spre luni de către Biroul Electoral de circumscripţie Maramureş. După numărarea voturilor din cele 79 de secţii de votare, Florin Tătaru a întrunit 42,67% dintre opţiuni (9433 de voturi) fiind urmat de Mariana Popa […]
Duminică electorală: Alegeri parţiale în Neamţ şi Maramureş pentru două mandate de deputat (MEDIAFAX)
prin Radu Zlati pe 20 august 2011 în Electorale, Maramures, PNL, Uniunea Social Liberala
Peste 135.000 de cetăţeni cu drept de vot din judeţele Neamţ şi Maramureş sunt aşteptaţi la urne duminică, la alegeri parţiale în urma cărora vor fi atribuie două mandate de deputat. Cele două locuri, ambele aparţinând PSD, au devenit vacante după decesului deputatului PSD Victor Surdu, ales în anul 2008 deputat în Colegiul uninominal 6 […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- A început Evaluarea Națională. Ce trebuie să știe elevii
- Medicul Virgil Musta, vești proaste pentru români: Vor fi impuse din nou restricții împotriva COVID-19
- Culisele statului paralel | Cine deține astăzi marca Gerovital – Rețeta Anei Aslan, vândută cu 1 milion de euro
- Culisele statului paralel | Povestea neștiută a Anei Aslan – De ce o ura Elena Ceaușescu. Personalități internaționale, tratate de cercetătoarea umilită de comuniști
- ROMÂNIA ÎN REALITATE, invitat IULIAN CRISTACHE
- Doar 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore
- Avertizare hidro! Risc mare de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice
- Emil Boc, repetentul emisiunii Culisele Puterii
- Avertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene PERICULOASE
- EVALUARE NAȚIONALĂ 2021
Curs de guvernare
- Interviu cu Aaron Alpeter / Povestea a 30 de ani de strategie: Cum a acționat China, concret și pe mai multe paliere, de-a ajuns centrul global al lanțurilor de aprovizionare. Cum pot rezista economiile occidentale
- Contractul pentru primul lot reabilitat de cale ferată pe linia Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş, semnat. Valoarea – peste 2 mld. lei
- Cele mai mari companii petroliere din lume intensifică explorarea – Toți ochii pe rezervele Africii
- Companiile cer energie ieftină și eliminarea IMCA – Confederația Concordia, după întâlnirea cu Sorin Grindeanu
- Indicatorii timpurii sugerează că în T1 am avut recesiune, agravată de efectele războiului din Orientul Mijlociu
- Sociologul Alfred Bulai, trimis în judecată pentru mai multe fapte de agresiune sexuală și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual
- Încă un eșec la căutarea de gaze a Petrom în perimetrul Han Asparuh din Marea Neagră bulgărească. Va continua căutarea în alt perimetru
- Măsurile suplimentare pentru ieftinirea carburanților – finalizate. Ministrul Nazare: „Unul din 2 mecanisme va fi adoptat săptămâna aceasta”
- Japonia și Franța au încheiat la Tokyo un acord privind pământurile rare, pentru a reduce dependența de China
- Donald Trump anunță că Teheranul cere armistițiu și că militarii americani vor pleca din Iran „foarte repede”
New Europe
- Flitterwochen in Europa: Romantik pur
- Ist Russland in Europa?: Eine Analyse
- Parkhaus Europa Passage Hamburg: Ihr Parkplatz
- Werterhalt durch Prävention: Warum systematischer Fahrzeugschutz weit über die Ästhetik hinausgeht
- Gebirge Europakarte: Eine Reise in die Höhe
- Muttertagsshopping neu gedacht – entspannt und persönlich schenken
- Europakarte: In geographischer Perfektion
- Reiseziele im Oktober in Europa
- Yomi Zauberwelt der Diamanten im Europa Park
- Deka Immobilien Europa: Ausschüttungen erklärt
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Trump și despărțirea de NATO: ”superputernicul” începe să vorbească precum un client supărat de birt
- Iluzia antreprenoriatului în România de azi
- ANAF declanșează controale interne fără precedent. Angajații Fiscului, verificați la sânge
- Cele mai ieftine terenuri în 2026. Regiunile din România care încă oferă oportunități reale
- Hotărâre executorie în dosarul Pfizer. România trebuie să decidă rapid dacă plătește sau contestă
- Raed Arafat respinge acuzațiile: Nu există angajări fictive în DSU
- Emiratele Arabe împing lumea spre conflict. Presiune pentru intervenție militară în Strâmtoarea Ormuz
- Începe cursa pentru Gala Premiilor UNITER 2026: între aplauze și reflecție
- Cristian Anton, arestat pentru 30 de zile. A strâns peste 500.000 de euro
- Ciclonul Erminio lovește România: furtuni, ninsori și rafale puternice până sâmbătă
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Zborul rachetei Artemis II pe Lună: NASA semnalează probleme cu puțin timp înainte de decolare
- Președintele Iranului a transmis o scrisoare poporului american în care face apel la dialog
- Zelenski a discutat cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
- Zborurile din sezonul estival, în pericol din cauza penuriei de combustibil. Avertismentul Ryanair
- Ada Lupu Hausvater e noul manager al Teatrului Național din București / Ea va avea un mandat de cinci ani
- Regatul Unit s-a săturat de imigranți. Partidele de dreapta cer deportări în masă, în stilul ICE
- Mircea Abrudean, mesaj la 85 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă: A fost un act de genocid planificat împotriva identității noastre naționale
- Horoscop 2 aprilie: Luna plină în Balanță aduce la suprafață adevăruri pe care nu mai poți să le ignori
- FT: Trump a amenințat că va opri livrările de arme către Ucraina dacă Europa nu se alătură coaliției pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
- Vlad Voiculescu îl contrazice pe Rogobete: Dacă ar fi fost ministru atunci, decizia tot la Cîțu ar fi fost
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Trump threatened to stop weapons for Ukraine unless Europe joined Hormuz coalition
- Saudi Arabia bridles at Trump’s way of waging war
- US and Iran spar on status of talks ahead of Trump address
- Trump learns that not everyone has a price
- SpaceX filing kicks off largest IPO process in history
- Starmer signals major UK pivot towards EU after Trump taunts
- Labour must get out of its own way
- UK borrowers coming off five-year fixes face biggest mortgage ‘shock’
- Berkeley shares tumble as housebuilder cuts profit forecast and halts land purchases
- Eli Lilly wins US approval for weight-loss pill
NY Times – Economics
- Global Ban on Digital Duties Expires After Stalled Talks at W.T.O.
- Global Food Supply Faces a Dangerous Bottleneck as Iran War Persists
- Where Might the Iran War Hit Your Grocery Bill? Start With Raspberries.
- Local Opposition Is Slowing A.I. Data Centers. Wall Street Has Noticed.
- Trump Draws Bipartisan Backlash for Easing Oil Sanctions on Russia and Iran
- How Kharg Island May Change the Trajectory of the Iran War
- As Gas Prices Spike, California Is Hit Hardest
- Senate Housing Bill Sparks Debate About Who Gets to Own Single-Family Homes
- High Oil and Gas Prices Could Outlast Trump’s War With Iran
- Covid Relief Loans Are Haunting Small Businesses
BBC News
- BBC sacked Scott Mills after learning alleged victim in police investigation was under 16
- UK will seek closer ties with EU in light of Iran war, Starmer says
- Travelodge boss was sent email by sex assault victim
- Rescuers abandon hope for whale stranded off German island
- Stella McCartney's clifftop 'forever home' gets planning consent
- CPS giving 'investigative advice' to police over Andrew and Mandelson probes
- My daughter has childhood dementia and may not live past 16
- US Supreme Court appears sceptical of US birthright citizenship challenge
- Hunt for gunman who fled on e-bike after Bristol shooting
- Officers investigated after black child suffers broken knee in police search
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente