Subsemnații, Marius Pașcan, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Media, Tudor Barbu, în calitate de secretar al Comisiei, Sorin Roșca Stănescu, membru, Varujan Vosganian, membru și Cristian Florian, membru semnalăm opiniei publice faptul că, din nou, senatorul Georgică Severin, președintele Comisiei pentru Cultură și Media, a încălcat regulamentul de funcționare al Comisiei, […]
Comunicat de presă al senatorilor ACL din cadrul Comisiei pentru Cultură și Media
prin Radu Zlati pe 21 august 2014 în ACL, Declarații de presă
(Agerpres) Bistriţa-Năsăud: Candidaturile USL, depuse la Biroul Electoral Judeţean
prin Radu Zlati pe 27 octombrie 2012 în Electorale, Uniunea Social Liberala
Cei şase candidaţi ai USL pentru funcţiile de deputaţi şi senatori ai judeţului Bistriţa-Năsăud şi-au depus, sâmbătă, candidaturile la Biroul Electoral Judeţean, în prezenţa co-preşedinţilor locali ai Uniunii, Radu Moldovan (PSD) şi Ioan Ţintean (PNL). PSD şi PNL şi-au împărţit în mod egal numărul de candidaţi, social-democraţii mergând pe trei colegii de deputat, iar liberalii […]
Mediafax – Peste 500 de persoane, la un miting organizat de primarii USL la Bistrita, în fata PDL
prin Radu Zlati pe 3 februarie 2012 în Uniunea Social Liberala
Peste 500 de persoane din mai multe comune si orase conduse de primari USL au protestat, vineri, timp de doua ore, în fata Palatului Administrativ si a sediului PDL din Bistrita, scandând lozinci împotriva conducerii Consiliului Judetean (CJ) si a liderului judetean al PDL, Ioan Oltean. Mitingul de protest, organizat de primarii USL, a început […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- A început Evaluarea Națională. Ce trebuie să știe elevii
- Medicul Virgil Musta, vești proaste pentru români: Vor fi impuse din nou restricții împotriva COVID-19
- Culisele statului paralel | Cine deține astăzi marca Gerovital – Rețeta Anei Aslan, vândută cu 1 milion de euro
- Culisele statului paralel | Povestea neștiută a Anei Aslan – De ce o ura Elena Ceaușescu. Personalități internaționale, tratate de cercetătoarea umilită de comuniști
- ROMÂNIA ÎN REALITATE, invitat IULIAN CRISTACHE
- Doar 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore
- Avertizare hidro! Risc mare de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice
- Emil Boc, repetentul emisiunii Culisele Puterii
- Avertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene PERICULOASE
- EVALUARE NAȚIONALĂ 2021
Curs de guvernare
- Secretarul general al NATO, Mark Rutte, merge la Casa Albă săptămâna viitoare
- Câți bani a adus la buget noua taxă pe coletele extra-UE. În ianuarie taxa s-a aplicat la 1,95 milioane de colete – Peste 90% vin din China
- Ce presupune planul SUA pentru extragerea uraniului iranian: „Ar fi una dintre cele mai mari și complicate operațiuni speciale din istorie, dacă nu chiar cea mai complexă”
- Mugur Isărescu: ”Următorul proiect de țară al României, după aderarea la OCDE, va fi adoptarea monedei euro”
- Pachetul social, aprobat prin OUG – 1,1 mld. lei – Sprijin financiar, în două tranșe, pentru persoanele cu pensii mici
- Ritmul de apreciere al acțiunilor companiilor energetice a stabilit un nou record și îl devansează pe cel al companiilor tehnologice
- „Arhitectul” programului ucrainean de drone: „Ciclul de inovare este de aproximativ o săptămână”
- Carburanții – decizia finală: Acciza la motorină se reduce cu 30 de bani/litru – Executivul dă de înțeles că va supraimpozita profiturile OMV Petrom. Când va fi adoptată ordonanța
- Inflația industrială a încetinit în februarie la 3% – Cea mai mică creștere a prețurilor a fost în industria energetică
- Modificare în legislația pieței de capital: Apare ”investitorul semi-profesional” care va putea investi în fonduri de private-equity și venture capital
New Europe
- Flitterwochen in Europa: Romantik pur
- Ist Russland in Europa?: Eine Analyse
- Parkhaus Europa Passage Hamburg: Ihr Parkplatz
- Werterhalt durch Prävention: Warum systematischer Fahrzeugschutz weit über die Ästhetik hinausgeht
- Gebirge Europakarte: Eine Reise in die Höhe
- Muttertagsshopping neu gedacht – entspannt und persönlich schenken
- Europakarte: In geographischer Perfektion
- Reiseziele im Oktober in Europa
- Yomi Zauberwelt der Diamanten im Europa Park
- Deka Immobilien Europa: Ausschüttungen erklärt
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Plan exploziv pe masa lui Trump: operațiune militară pentru confiscarea uraniului din Iran
- Capre negre, surprinse în timp ce se hrăneau în Parcul Național Piatra Craiului
- Premieră pentru exporturile românești: Algeria vrea și carne de oaie, nu doar animale vii
- De ce moare social-democrația europeană
- Guvernul mărește tichetele acordate angajaților în 2026. Mai mulți bani pentru cultură și copii
- Coiful de la Coțofenești: cum au reușit să-l strice?
- Ciprian Ciucu: Arena Națională produce pierderi. Dezbatere pentru viitorul stadionului
- Ilie Bolojan, despre propunerea PSD-ului de a demisiona în 72 de ore
- Modelul din Marea Neagră, adus în Golful Persic. România, implicată în strategia pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
- Premierul Bolojan admite: achizițiile vaccinurilor din pandemie au fost peste necesar
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 35 | Iranul promite atacuri „devastatoare” în Israel / Consiliul ONU va vota asupra folosirii forței pentru eliberarea Strâmtorii Ormuz / Kuweitul interceptează drone și rachete ostile
- Procesul unei turiste argentiniene acuzate de rasism în Brazilia provoacă tensiuni între cele două țări
- Astronauții din cadrul misiunii Artemis II au părăsit orbita Pământului
- Cuba grațiază 2.010 persoane, în timp ce Statele Unite exercită presiuni asupra guvernului insulei
- Artistul german Jacques Tilly, condamnat la 8 ani de închisoare în Rusia
- Experții americani afirmă că atacurile SUA asupra Iranului ar putea constitui crime de război
- Zelenski a anunțat refacerea infrastructurii energetice, în ciuda lipsei ajutorului UE
- Acuzațiile de hărțuire sexuală formulate de actrița Blake Lively, respinse. Incidentul petrecut în timpul filmărilor unui cunoscut lungmetraj
- Un studiu realizat de chinezi arată că citricele ne influențează starea de spirit
- Oficial: JD Vance ajunge la Budapesta, cu câteva zile înainte de alegerile cruciale, ca să-l susțină pe Viktor Orban
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Trump fires US attorney-general Pam Bondi
- Oil cargo prices surge as fears of supply shortage grip market
- The case for Trump’s tariffs looks strong a year on from ‘liberation day’
- SpaceX IPO is Musk’s biggest financial moonshot
- Trump administration announces new tariffs on pharmaceuticals
- UK urges pharma companies to invest after reaching drug pricing deal with US
- OpenAI acquires popular tech talk show for ‘low hundreds of millions’
- Microsoft launches ‘mid-class’ AI model as compute limits bite
- Goldman and Citi tell Paris staff to work from home after thwarted BofA attack
- Nick Candy sells Chelsea mansion for more than £275mn
NY Times – Economics
- Rival Nations Seize On Choke Points to Counter Trump
- Trump Revamps Metal and Pharmaceutical Tariffs
- Trump Faces a Tough Fight With His New Budget
- Global Ban on Digital Duties Expires After Stalled Talks at W.T.O.
- Global Food Supply Faces a Dangerous Bottleneck as Iran War Persists
- Where Might the Iran War Hit Your Grocery Bill? Start With Raspberries.
- Local Opposition Is Slowing A.I. Data Centers. Wall Street Has Noticed.
- Trump Draws Bipartisan Backlash for Easing Oil Sanctions on Russia and Iran
- How Kharg Island May Change the Trajectory of the Iran War
- As Gas Prices Spike, California Is Hit Hardest
BBC News
- Artemis II blasts ever closer to the far side of the Moon
- Marmalade to be re-branded in post-Brexit food deal
- Police offered support to tackle rising threats against MPs
- Trump removes US Attorney General Pam Bondi
- 'I haven't slept for days': Iranians describe mounting desperation after a month of war
- 'Be serious... don't speak every day': Macron criticises Trump approach to Iran war
- Crisis staff found 'unforgivable scene' at convicted undertaker's funeral home
- Funeral fraudster who kept bodies and ashes was 'living beyond his means', ex-worker says
- Judge dismisses most of Blake Lively's claims in harassment lawsuit against Baldoni
- Prince William praises £20m milestone for Bowelbabe fund
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente