O poveste… Se ia una bucată persoană care a participat la niște alegeri (act eminamente politic) și care pretinde, în ciuda evidențelor, că nu este politician. Persoana conduce un partid politic, și în continuare pretinde că nu face politică. Să nu spunem despre persoana respectivă că minte de îngheață apele. Să numim ipochimenul cu pricima Nicu […]
Klaus Iohannis – extrase din cadrul conferinţei de presă susținută la finalul BPN – 11 iunie 2014
prin Radu Zlati pe 12 iunie 2014 în PNL
Despre întâlnirea cu președinții de organizații județene A fost o întâlnire de lucru, în cadrul căreia am stabilit, în principal, când și unde vor avea loc întâlnirile regionale pentru campania electorală internă din Partidul Național Liberal. Am considerat că este necesar să avem o competiție internă foarte serioasă, drept pentru care vor exista întâlniri regionale […]
E. Vijulie: De ce nu vrea Traian Băsescu să-și termine mandatul
prin Radu Zlati pe 16 martie 2011 în Analize
În intervenția de luni seara de la TVR, Traian Băsescu a vorbit despre revenirea la mandatul prezidențial de patru ani. El s-a arătat dispus să sacrifice pentru asta „un an de mandat” astfel încât noua rundă de prezidenţiale să aibă loc odată cu parlamentarele din 2012. Traian Băsescu spune că România nu şi-ar putea permite […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- A început Evaluarea Națională. Ce trebuie să știe elevii
- Medicul Virgil Musta, vești proaste pentru români: Vor fi impuse din nou restricții împotriva COVID-19
- Culisele statului paralel | Cine deține astăzi marca Gerovital – Rețeta Anei Aslan, vândută cu 1 milion de euro
- Culisele statului paralel | Povestea neștiută a Anei Aslan – De ce o ura Elena Ceaușescu. Personalități internaționale, tratate de cercetătoarea umilită de comuniști
- ROMÂNIA ÎN REALITATE, invitat IULIAN CRISTACHE
- Doar 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore
- Avertizare hidro! Risc mare de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice
- Emil Boc, repetentul emisiunii Culisele Puterii
- Avertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene PERICULOASE
- EVALUARE NAȚIONALĂ 2021
Curs de guvernare
- Proiect de modificare a Legii CCR, pentru a împiedica boicotarea ședințelor – sancțiuni și chiar revocarea judecătorilor constituționali, dacă lipsesc nemotivat
- Prăbușirea prețurilor mărfurilor zguduie piețele globale
- Relația China-Rusia – spre „o nouă etapă importantă” în 2026: Șeful diplomației chineze l-a primit la Beijing pe secretarul Consiliului de Securitate rus
- Ministerul Finanțelor: Baza de date prin care se vor monitoriza proiectele de parteneriat public-privat (PPP) și contractele de concesiune este în faza finală de implementare
- Primele date despre cum au încheiat economiile europene ultimele luni din 2025: Germania, creștere surprizătoare, a ajuns la nivelul din 2019. Polonia, spectacol în economiile ECE
- IMM Digital Index: De la costul digitalizării uei companii, la adecvarea la ritmul viitorului
- Transgaz – noua perlă pe coroană: investiții de 2,5 mld. euro în ultimii 10 ani – Punct strategic pe Coridorul Vertical – Impact: volumele transportate în T3 2025 au crescut cu 20% – Ce urmează în ecuația energetică din Est
- Liderul suprem al Iranului, mesaj pentru SUA: „Nu vrem să atacăm nicio țară, dar națiunea iraniană va da o lovitură puternică oricui o atacă și o hărțuiește”. Franța cere Teheranului „concesii majore” pentru a evita un atac american
- Asociația Energia Inteligentă: Facturile la gaze vor crește cu până la 30% față de ianuarie 2025
- ”Cel mai incredibil lucru apropiat de science-fiction”: Moltbook – rețeaua socială destinată exclusiv agenților AI a stârnit facinația internauților
New Europe
- Wie alt werden europäische Kurzhaarkatzen?
- Campingplatz Europa Italien: Traumziel gefunden
- Heiraten – Ja oder Nein?
- Die wesentliche Rolle von Autoklaven in professionellen Umgebungen
- Dropshipping Lieferanten Europa: Ihr Erfolg
- Die schönsten Zugreisen in Europa
- Seehotel Europa Velden: Genießen und Entspannen
- Beste Reiseziele im April in Europa
- Farben, Muster und Materialien richtig kombinieren
- Ostsee Karte Europa: Inseltraum
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Grammy 2026: Artiștii atacă ICE, Bad Bunny scrie istorie, iar Trump se dezlănțuie pe Truth Social
- Când impozitele nu mai înseamnă servicii, ci frustrare. Studiu INSCOP: Cine vede România ca supraimpozitată. Profilul votantului sceptic
- „Lunea neagră” pentru metalele prețioase: aurul și argintul s-au prăbușit
- Un politician PSD și un fost șef al Jocurilor de Noroc au ajuns șefi la Rompetrol Rafinare
- Revoluție la CCR: Amenzi și demiterea judecătorilor care lipsesc de la ședințe. Proiectul care schimbă regulile jocului
- Jeffrey Epstein, fostul amic al lui Donald Trump, plănuia să jefuiască fondurile înghețate ale Libiei
- Daniel Băluță rupe tăcerea despre otrăvire: „Sunt mai bine”. Ce valori de arsenic și mercur i-au găsit medicii
- Creșa de jumătate de milion de euro: fiasco european la primăria useristului Lucian Viziteu
- Statul vrea să știe unde te blochezi la ghișeu. Oana Gheorghiu anunță platforma cu Inteligență Artificială care reclamă birocrația
- Ministrul USR al Economiei, Ambrozie-Irineu Darău, promovează offline turismul, printr-o digitalizare prin… cartoane
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Ședință importantă a PNL la Vila Lac. Bolojan ar putea cere un vot de încredere, în contextul tensiunilor din partid
- Legile internaționale ale războiului, tot mai des ignorate. Abuzurile și crimele scapă de sub control în conflictele globale
- Amenzi de 347 de milioane de lei date de Consiliul Concurenței în 2025, cele mai multe pentru înțelegeri de tip cartel
- Kremlinul confirmă discuțiile dintre Ucraina, Rusia și SUA miercuri și joi la Abu Dhabi
- Cursuri suspendate sau desfășurate online în școli din patru județe, în urma ninsorilor și gerului
- Sondaj. Ucrainenii nu mai cred într-un final rapid al războiului și rămân hotărâți să reziste
- Atacuri armate în Balochistan. Armata Pakistanului lansează o amplă operațiune de securitate împotriva separatiștilor
- Maia Sandu on the list for the Nobel Peace Prize. A Norwegian parliamentarian made the proposal
- Bucharest Air Traffic: Flights to Otopeni and Baneasa are operating in winter conditions
- Tap water, drinkable and free at Henri Coanda Airport
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- Consiliul Concurenţei a autorizat anul trecut 119 tranzacţii, un număr record pentru ultimii 22 de ani, şi a finalizat 18 investigaţii, aplicând sancţiuni de 347,4 milioane lei. Cea mai mare amendă a fost acordată pentru limitarea mobilităţii angajaţilor şi menţinere unor costuri reduse cu resursa umană
- Imobiliare.ro: 7 din 10 români anticipează creşterea chiriilor în 2026. În Bucureşti, Cluj, Braşov şi Constanţa, chiria medie la 2 camere depăşeşte jumătate din salariul mediu net local
- XTB România propune o listă de 10 companii care ar putea surprinde investitorii în 2026: De la AI şi semiconductori la energie şi materii prime, lista evidenţiază companii expuse la domenii care pot „mişca” pieţele
- Indicele PMI pentru sectorul manufacturier, calculat de BCR, scade în ianuarie 2026: Companiile din industria prelucrătoare continuă să se confrunte cu provocări la începutul anului 2026, în special cu reduceri susţinute ale producţiei şi ale comenzilor noi
- Subscrieri de 40 mil. lei în 90 de minute la IPO-ul Electro-Alfa, 66% din tranşa de retail epuizată la preţul maxim de 8,85 lei: compania vizează o evaluare anticipată de 1,67 mld. lei şi un PER forward de 12–13
- CEC Bank anunţă clienţii că taxele şi impozitele locale pot fi achitate integral online, din Mobile Banking şi Internet Banking
- Bursele europene se pregătesc să deschidă în scădere, pe fondul vânzărilor globale şi al volatilităţii din tehnologie şi metale preţioase
- Eurostat: România are unul dintre cele mai mici salarii minime pe economie în rândul statelor europene, dar, raportat la puterea de cumpărare, se află la mijlocul clasamentului european
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Gold and silver slump deepens and rattles equities
- Kevin Warsh: you have to make a bet
- A world without nuclear arms control begins this week
- The dilemmas for the UK created by a rupturing world
- Wanted: CEOs with backbone
- Mandelson leaked sensitive UK government tax plans to Epstein
- JPMorgan should ‘threaten’ UK over banker tax, Mandelson told Epstein
- UK Treasury offers up to £100,000 exit packages to cut hundreds of jobs
- Donald Trump to shut Kennedy Center for 2 years of renovations
- Argentines snap up Lego and Apple computers as Milei opens economy
NY Times – Economics
- Who Is Trump’s New Fed Chair Pick?
- Trump Picks Kevin Warsh as Next Fed Chair
- Trump’s Trade Policies Sort Manufacturers Into Winners and Losers
- A Rug Maker Withstood One Year of Trump’s Tariffs. New Challenges Loom.
- What to know about the Fed decision.
- Takeaways from the Fed meeting
- The Fed Is Waiting and Watching an Uncertain Economy
- What Americans Really Mean by ‘Affordability’
- Trump’s Political Drama With Powell Overshadows Fed Rate Decision
- Fed Holds Rates Steady as It Points to an Improving Economy
BBC News
- 'Marry me' and £20,000 for rent - key Sarah Ferguson revelations in Epstein emails
- Men covertly filming women at night and profiting from footage, BBC finds
- Bad Bunny makes Grammy history as stars protest against ICE
- The most eye-catching looks from the Grammy Awards, from Chappell Roan to Olivia Dean
- 'Enemy' insults and questioning Putin: Steve Rosenberg on tightrope of reporting from Russia
- MP re-arrested over alleged rape and sex offences
- AI 'slop' is transforming social media - and a backlash is brewing
- Israel reopens Gaza's key Rafah border crossing with Egypt
- Watch: Must-see moments from this year's ceremony
- Grammy highlights - from a chaotic Cher to Sabrina's stewardess
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente