Arhive etichete: industria prelucratoare

S. Pop (Standard): Nu există viaţă după insolvenţă. Economia României moare puţin câte puţin în fiecare lună


Lanţurile de magazine Flanco şi Leonardo sunt exemplele cunoscute de firme care au intrat în insolvenţă (nu au mai avut bani pentru plata creanţelor), însă au şi evitat falimentul, adică disoluţia totală a companiei. S-ar putea să ne gândim că există viaţă după insolvenţă. Ei bine, nu-i aşa. Cifrele statistice infirmă acest mit: doar una […]

Continuă citirea →

A. Radulescu: 4 ani de criză economico-financiară (II)


De altfel, pe parcursul ultimelor luni am asistat la deteriorarea indicatorilor macroeconomici pe mapamond, pe fondul resimţirii deteriorării climatului din economia financiară (în contextul intensificării crizei finanţelor publice în statele dezvoltate), dar şi a ajungerii la final a programelor macroeconomice de susţinere implementate în trimestrele anterioare. Pe de o parte, evoluţia acestor indicatori a confirmat […]

Continuă citirea →