Renate Weber cere Comisiei declanșarea procedurii de infringement împotriva Marii Britanii Eurodeputata PNL (ALDE) Renate Weber solicită Comisiei Europene să declanșeze o anchetă completă și amănunțită cu privire la suspendarea, în noiembrie 2013, de către guvernul britanic, a împrumuturilor de subzistență pentru studenții români și bulgari, la care anterior fuseseră îndreptătiți. Într-o scrisoare trimisă în […]
Renate Weber cere Comisiei Europene declanșarea procedurii de infringement împotriva Marii Britanii
prin Radu Zlati pe 5 februarie 2014 în PNL
Mediafax – CE: Noua state UE au notificat prelungirea restrictiilor de munca; comisarul UE va comenta decizia
prin Radu Zlati pe 6 ianuarie 2012 în Externe, Politicale
Noua dintre cele 11 state UE care impun restrictii la munca pentru români au notificat CE privind prelungirea acestora în termen legal, transmitând si explicatiile aferente deciziei, iar comisarul pentru Munca, Laszlo Andor, va comenta pe marginea acestora în cadrul viitorului Consiliu UE de resort. „Pâna la data de 31 decembrie 2011, 11 state membre […]
Jurnalul: Gulerele albe ţigăneşti halesc milioane de euro. Activiştii romi o duc ca-n sânul lui Avram pe bani europeni
prin Radu Zlati pe 3 ianuarie 2012 în Societate
Pe măsură ce Bruxellesul presează Bucureştiul să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale romilor, sute de mii de euro din fondurile UE şi ale Guvernului român sunt aruncaţi pe cheltuieli anapoda, salarii exorbitante sau pe chirii fictive. Activişti de frunte ai romilor şi şefi de ONG-uri îşi bagă în buzunar sume imense din bani publici şi […]
Comunicat PSD: România riscă procedura de infringement datorită noului Cod al muncii
prin Radu Zlati pe 16 martie 2011 în Legislatia RO
Laszlo Andor, comisarul european pentru Ocuparea forţei de muncă, a declarat că Uniunea Europeană este „îngrijorată” de modificarea Codului Muncii în România, conform unui comunicat PSD, citat de Mediafax. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei întâlniri a delegaţiei PSD din Parlamentul European. Potrivit comunicatului, „Uniunea Europeană este îngrijorată de modificarea Codului Muncii de către […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- A început Evaluarea Națională. Ce trebuie să știe elevii
- Medicul Virgil Musta, vești proaste pentru români: Vor fi impuse din nou restricții împotriva COVID-19
- Culisele statului paralel | Cine deține astăzi marca Gerovital – Rețeta Anei Aslan, vândută cu 1 milion de euro
- Culisele statului paralel | Povestea neștiută a Anei Aslan – De ce o ura Elena Ceaușescu. Personalități internaționale, tratate de cercetătoarea umilită de comuniști
- ROMÂNIA ÎN REALITATE, invitat IULIAN CRISTACHE
- Doar 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore
- Avertizare hidro! Risc mare de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice
- Emil Boc, repetentul emisiunii Culisele Puterii
- Avertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene PERICULOASE
- EVALUARE NAȚIONALĂ 2021
Curs de guvernare
- Presiunea SUA asupra Iranului crește – Portavionul USS Gerald Ford a ajuns în Marea Mediterană
- Reuniune a „Coaliției celor care vor”. Volodimir Zelenski a anunțat noi discuții SUA-Rusia-Ucraina. Emmanuel Macron, sceptic în privința unui acord de pace
- Victor Ponta – propunerea PSD pentru Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre. Ionuț Moșteanu – propus de USR în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO
- Studiu UNHCR: 51% dintre refugiații ucraineni din România lucrează, chiar dacă informal sau remote – situația la nivel european
- Cum a schimbat războiul economia Rusiei – de la dependența totală de China și ruperea de Occident la economia de război și dronele de pe cerul Moscovei
- Întâlnire Nicușor Dan – Ilie Bolojan, înainte de vizita premierului la Bruxelles
- Kremlinul, la 4 ani de la invadarea Ucrainei: „Operaţiunea militară specială s-a transformat într-o confruntare mult mai amplă între Rusia şi ţările occidentale”
- Consiliul Concurenței aprobă condiționat preluarea magazinelor La Cocoș de către grupul Schwarz – Condițiile și angajamentele luate de nemții care controlează și magazinele Lidl și Kaufland
- Inteligența artificială în biblioteci. 7 aplicații și beneficii
- Lukoil dă statul român în judecată şi invocă un caz de forţă majoră, după retragerea din proiectul de gaze din Marea Neagră
New Europe
- Die europäische Flagge: Ein Überblick
- Azoren Karte Europa: Eine Inselwelt
- Europa Park Colosseo: Italienisches Flair
- ESIM Europa: Mobilität für alle
- Fahnen Europa: Nationen im Überblick
- Wer trägt die Verantwortung? Rechtliche Grauzonen beim privaten Umzug
- Eine hochwertige Matratze für einen erholsamen Schlaf. Worauf ist zu achten?
- Picos de Europa wandern: Naturerlebnis pur
- Europa Urlaubsziele: Die Top-Locations
- Surfen in Europa: Die besten Spots
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Administrația Prezidențială clarifică: dacă CCR a dat undă verde, de ce legea privind pensiile magistraților nu e promulgată?
- Scandal la Primăria Capitalei. AUR contestă agenda lui Ciucu
- Polițistul de 52 de ani și puștiul de 20: reforma care se lovește de realitate
- Se schimbă regulile la divorț. Fiecare fost soț își va putea păstra numele fără acordul celuilalt
- Ministrul Barbu atacă practicile din supermarketuri: limită pentru brandurile proprii și control la adaosuri
- SMS-ul care sperie Teheranul: mesajul text a devenit o armă strategică mai eficientă decât racheta
- Permise auto valabile 15 ani. Se schimbă regulile pentru acești șoferi
- CES respinge reforma administrației. Aviz negativ pentru OUG promovată de Guvern
- Cum încearcă Finanțele să blocheze „spălarea” firmelor pe numele boschetarilor
- Educație pentru viitor: Apă Ilfov și Primăria Snagov marchează Ziua Mondială a Apei la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Directoarea Muzeului Luvru demisionează, la cinci luni după „jaful secolului”
- Trafic deviat spre Vama Giurgiu, din cauza lucrărilor la Podul Prieteniei
- Cabinetul Bolojan dezbate măsurile de relansare economică și de reformă a administrației
- Amalia Covaliu, medaliată cu argint la sabie, la Campionatul European de Scrimă – junioare
- Prima reacție a Ministerului Energiei după ce Lukoil a dat în judecată ANRM și Romgaz, prin invocarea forței majore
- Alexandru Rafila: Comasarea localităților mici poate îmbunătăți accesul la servicii medicale
- UPDATE: Viscol puternic între Rânca și Novaci: drumul s-a închis pentru toate categoriile de vehicule
- Doi bărbați au murit și o adolescentă a fost rănită după un accident pe DN 14, în Sibiu
- Protocol încălcat la Casa Albă: Melania și Donald Trump aduc invitați separați la Starea Națiunii
- Vino să faci parte din povestea Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028!
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- Ascendia, companie de e-learning listată pe AeRO, raportează un profit net de 22,7 milioane lei în 2025, de peste şapte ori mai mare, pe fondul PNRR
- Radu Mustaţă, energy & power development leader, Marsh, CEE Central: Zona de gaze a fost desemnată ca vehicul de tranziţie energetică, dar nu poţi face tranziţie energetică fără nuclear
- Studiu BCR de Dragobete: Tinerii preferă să gestioneze finanţele în cuplu, iar 40% au avut cel puţin o discuţie tensionată din cauza banilor. Unul din patru tineri recunoaşte că ascunde anumite cheltuieli de partener
- Marcin Pajewski, CTO R.Power: Sistemele de stocare sunt viitorul. Fără baterii nu mai putem scala energiile regenerabile în viitor
- Daniela Dărăban, executive director ACUE: Noile tehnologii şi investiţiile care se dezvoltă acum mută sectorul energiei într-o altă paradigmă, în care operatorul de distribuţie primeşte roluri noi, iar sistemul de distribuţie îşi schimbă fundamental modul de funcţionare
- Lavinia Dinoci, Senior Counsel Clifford Chance: Legiuitorul încearcă să ţină pasul cu piaţa, care este înaintea legislaţiei în mai toate sectoarele în România şi, nu numai în România, dar s-au întâmplat lucruri foarte bune
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Investors seek shelter from AI rout in asset-heavy stocks
- The Citrini fuss exposes a market looking for an excuse to fall
- AI upheaval forces software industry to ask if this is an ‘adapt or die’ moment
- ‘Crisis of his own making’: Trump weighs another war with Iran
- Donald Trump’s state of mind is a global risk
- Why are there still so few women CEOs?
- Mandelson's lawyers deny he was planning to flee abroad
- MPs back release of files about hiring of former prince as UK trade envoy
- Reform UK plans to use £500bn of council pension assets to invest in British businesses
- What has Reform learnt from its first taste of power?
NY Times – Economics
- Trump’s Tariffs Are Adding Steel Mill Jobs, and Crushing American Factories
- Trump Officials Seek to ‘Reimagine’ Unemployment Benefits, Targeting Fraud
- Is It Safe to Travel to Mexico Right Now, Given the Cartel Violence?
- The Looming Taiwan Chip Disaster That Silicon Valley Has Long Ignored
- ‘Mother Russia’ Review: A New Play That’s as Funny as It’s Smart
- Trump Administration Scrambles to Pick Up the Pieces of Broken Tariffs
- Top Fed Official Sees Little Effect on Rate Outlook From Supreme Court’s Tariff Ruling
- Fact-Check: Trump’s Latest Claims on Jobs, Inflation and Crime
- Is Climate Change Making Inflation Worse?
- Trump’s Challenge to Free Market Capitalism
BBC News
- Mandelson's lawyers say he was arrested over 'baseless' claim he was a flight risk
- Andrew 'rude and arrogant', minister says as MPs back release of trade role files
- Russian soldiers tell BBC they saw fellow troops executed on commanders' orders
- BBC edited a second racial slur out of Bafta ceremony
- Man 'caused wife's death by controlling her', jury told
- GPs told to guarantee same-day appointments for urgent cases
- 'I wanted to save her life' - the moment twin sisters learned they were identical
- UK temperatures expected to reach 18C after rainy start to 2026
- Nancy Guthrie's family offers $1m reward to bring home missing mother
- Driver admits causing death of mother pushing pram
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente