Arhive etichete: Martin Schultz

Declarația Președintelui PNL, Crin Antonescu, pe teme de politică externă, 9 Aprilie 2014


Bună ziua, Motivul pentru care, cumva pe neașteptate, am azi plăcerea de a fi, astăzi, alături de colegii mei din Camera Deputaților este o declarație pe care o consider foarte gravă a președintelui Parlamentului European, liderul socialist german Martin Schulz. Domnia sa pronunțându-se împotriva impunerii unor noi sancțiuni economice pentru Rusia, face o serie de […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Premierul Greciei susţine înfiinţarea unei agenţii pentru restructurarea datoriilor


Primul ministru grec, Giorgos Papandreou, şi principalii responsabili din grupul socialiştilor şi democraţilor (S&D) din Parlamentul European (PE) au făcut apel sâmbătă la crearea unei agenţii pentru restructurarea datoriilor şi la emiterea de euroobligaţiuni, relatează AFP. Acest apel a fost lansat în finalul unei reuniuni telefonice la care au luat parte, pe lângă premierul grec, […]

Continuă citirea →