1. Aparent judeţul Mehedinţi este un judeţ „roşu”, adică un judeţ în care Ion Iliescu a ocupat locul unu până şi în 1996. De fapt, în acest judeţ candidatul PSD la preşedinţie a ocupat întotdeauna locul unu, atât în primul tur cât şi în al doilea tur al prezidenţialelor. 2. Judeţul Mehedinţi nu reprezintă o […]
B. Mateescu (Sociollogica): Câteva observaţii despre Mehedinţi
prin Radu Zlati pe 11 martie 2013 în Analize
B. Mateescu (Sociollogica) USL: mic îndreptar geografic
prin Radu Zlati pe 29 octombrie 2012 în Analize, Electorale, Opinii, Sondaje
(Micul îndreptar geografic cu privire la ARD se află aici). Acest articol are sens dacă înţelegem care este diferenţa adusă de un candidat care câştigă în colegiul său cu 50%+1 din voturi. Să luăm un judeţ cu 5 colegii, adică în care există 5 curse electorale şi din care s-ar alege teoretic 5 deputaţi. Să presupunem […]
Buletin electoral privind activitatea candidatilor liberali la alegerile locale – 11.05.2012 (II)
prin Radu Zlati pe 11 mai 2012 în Electorale, PNL, Uniunea Social Liberala
Covasna Vineri, 11 mai a.c, s-au lansat candidații la Consiliul Local Sfântu Gheorghe și candidatul organizației municipale pentru funcția de primar, Mădălin Guruianu. În prima parte a zilei, în sediul de campanie al PNL Sfântu Gheorghe, candidații liberali au organizat o conferință de presă la care a luat parte deputatul Alina Gorghiu, preşedintele PNL Sfântu […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- A început Evaluarea Națională. Ce trebuie să știe elevii
- Medicul Virgil Musta, vești proaste pentru români: Vor fi impuse din nou restricții împotriva COVID-19
- Culisele statului paralel | Cine deține astăzi marca Gerovital – Rețeta Anei Aslan, vândută cu 1 milion de euro
- Culisele statului paralel | Povestea neștiută a Anei Aslan – De ce o ura Elena Ceaușescu. Personalități internaționale, tratate de cercetătoarea umilită de comuniști
- ROMÂNIA ÎN REALITATE, invitat IULIAN CRISTACHE
- Doar 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore
- Avertizare hidro! Risc mare de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice
- Emil Boc, repetentul emisiunii Culisele Puterii
- Avertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene PERICULOASE
- EVALUARE NAȚIONALĂ 2021
Curs de guvernare
- Conducerea MApN, întâlnire cu soldații români dislocați în Bosnia şi Herţegovina – România preia preia funcţia de şef de stat major al EUFOR Althea
- R. Moldova, Reformă teritorială – localitățile comasate vor decide singure centrul administrativ și denumirea localității
- Capsula Orion a misiunii Artemis II a amerizat, după călătoria istorică până la Lună. Administratorul NASA: „O misiune perfect îndeplinită”
- VIDEO/ Damen Galați a lansat la apă prima navă militară europeană pentru operarea dronelor
- Prima locomotivă românească cu ecartament normal a trecut Prutul în Republica Moldova
- Ministrul Finanţelor: S-a încheiat perioada în care bunurile sechestrate erau uitate prin dosare – Nu vor mai exista pile, hârtii, întârzieri
- Strâmtoarea Ormuz, în vremea armistițiului: Câte nave trec pe zi, cât e taxa de traversare și care este ruta sigură. Washingtonul este nemulțumit și își va exprima poziția la negocierile din Pakistan
- Alegeri în Ungaria / Peter Magyar și Tisza continuă să conducă în sondaje înaintea scrutinului de duminică. Riposta lui Viktor Orban
- UE ia în calcul suspendarea fondurilor de până la 1,5 mld. euro pentru Serbia – acuzații privind democrația și legăturile cu Rusia
- Echipamente germane, japoneze și elvețiene au ajuns în fabricile de rachete din Rusia
New Europe
- Schnorcheln Europa: Die besten Spots
- Sportpolitik der EU: die Rolle der Europäischen Union im Sport
- Ted Europa: Entertainment vom Feinsten
- ERK Europa- Reise- und Kulturmarketing UG: Ihr Partner
- Picos de Europa Karte: Ihr Wanderführer
- Flitterwochen in Europa: Romantik pur
- Ist Russland in Europa?: Eine Analyse
- Parkhaus Europa Passage Hamburg: Ihr Parkplatz
- Werterhalt durch Prävention: Warum systematischer Fahrzeugschutz weit über die Ästhetik hinausgeht
- Gebirge Europakarte: Eine Reise in die Höhe
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- ANSVSA a retras 1,5 milioane de ouă contaminate înainte de Paște
- Elisabeta Lipă a uitat de… Botoșani
- Nicușor Dan a luat lumină tocmai din fieful lui Adrian Năstase
- Procesul care se târăște și ”profetul” care profită: Călin Georgescu ajunge mai departe în instanță, chiar și fără o parte din probe
- Lumina Sfântă de la Ierusalim, adusă în România în Sâmbăta Mare
- Cronica săptămânii internaționale: Iran, petrol, tarife, Orbán – geopolitica împinge economia lumii pe buza prăpastiei
- De ce vopsim ouă roșii de Paște și ce înseamnă, de fapt, acest obicei
- Cadou controversat pentru Putin: SUA vor permite vânzarea petrolului rusesc
- Horoscop 11 aprilie 2026. Zi pentru cadouri, vizite la apropiați și împăcări
- Se întâmplă ACUM: astronauții ARTEMIS II au aterizat. Zbor istoric în jurul Lunii după Apollo din 1972
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Descoperire uluitoare pe fundul Pacificului: Alee pavată cu dale galbene
- Primele raze de soare, mai periculoase decât crezi. Ce spune medicul despre pielea care „iese din iarnă”
- Motivul incredibil pentru care iranienii nu pot redeschide Strâmtoarea Ormuz: nu găsesc minele puse de ei
- Copil român de 11 ani, ucis cu cuțitul în Spania. Agresorul lăsase mesaje îngrijorătoare ascunse într-o piață
- China pregătește posibile livrări de sisteme de apărare pentru Iran în contextul armistițiului
- O țară din UE și NATO face pregătiri pentru un posibil atac al rușilor
- Cel mai mic muzeu din Mississippi. O simplă alee devine „Țara Minunilor”
- O șoferiță a testat limitele fizicii pe o șosea din județul Constanța, pentru că i se ardeau cozonacii
- Noi informații despre starea de sănătate a liderului iranian: are răni grave, inclusiv la față, dar este conștient
- Negocierile SUA-Iran din Pakistan. JD Vance a fost întâmpinat de șeful armatei pakistaneze în Islamabad
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- JD Vance arrives in Pakistan for ‘positive’ peace talks with Iran
- Peace talks present big test on global stage for JD Vance
- The damage wrought on the Middle East’s oil and gas supplies
- Dubai, eternal city
- The tragedy of leisure
- Only two events have mattered in my 30 years of investing
- Historic Nasa Moon mission returns safely to Earth
- Reid Wiseman, the astronaut hailing a new ‘golden age’ in space
- Clients’ barrage of AI-generated queries risks pushing up lawyers’ fees
- Anthropic closes in on OpenAI as US business use surges
NY Times – Economics
- Fallout of War Piles Economic Pain Onto Europe’s Political Stress
- Democrats Denounce Trump’s Plan to Use Foreign Steel in White House Ballroom
- A Record Jump in U.S. Gasoline Prices Is Squeezing Consumers
- The Iran War Has Prompted Some Companies to Raise Prices
- U.S. Inflation Surged in March as Iran War Pushed Up Prices
- Consumer Spending, Engine of the U.S. Economy, Is Under Strain
- How Airlines Turned First-Class Seats From Freebies to a Profit Engine
- Labor Secretary Faces Civil Rights Complaints From Department Staff
- Blue Collar Work Has Plateaued, Narrowing Options for Young Workers
- ‘Definitely a Sham’: As Tariffs Climb, Trade Fraud and Accounting Tricks Proliferate
BBC News
- Artemis crew home safely after completing historic mission to the Moon
- Lyse Doucet: Historic US-Iran talks must bridge deep distrust
- UK shelves Chagos deal after Trump opposition
- NHS to offer second MenB vaccine after deadly Kent outbreak
- Final push for votes as challenger to Hungary's Orbán senses victory
- Grand National pinstickers' guide to runners
- Back to Earth: What happens to the Artemis II astronauts now?
- Artemis II mission was a triumph. Now comes the hard part
- I got a £10,000 loan for my nursing degree. Now they say it's an error and I have to pay it back
- Your guide to the UK's music festival season for summer 2026
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente