Arhive etichete: PNL Valcea

Agerpres – Cristian Buican (PNL), dezamăgit de decizia CCR privind eşalonarea drepturilor băneşti ale bugetarilor


Deputatul liberal Cristian Buican s-a declarat dezamăgit, marţi, de decizia CCR care a declarat drept constituţională ordonanţa de urgenţă prin care drepturile băneşti câştigate în instanţă au fost eşalonate până în 2016. ‘Sunt dezamăgit de decizia Curţii Constituţionale care prevede plata datoriilor către bugetari tocmai în anul 2016. Nu mă miră însă această decizie a […]

Continuă citirea →

USL in presa locala (26 septembrie – 2 octombrie 2011)


MOLDOVA USL Agerpres – Europarlamentarul Daciana Sârbu la cafeneaua politică a femeilor din USL Suceava Europarlamentarul social-democrat Daciana Sârbu se întâlneşte sâmbătă, la Suceava, cu membre şi simpatizante ale USL, în cadrul unei acţiuni politice organizate de liderii uniunii, se arată într-un comunicat remis AGERPRES de Biroul de presă al PSD Suceava. Daciana Sârbu va […]

Continuă citirea →

Liberalii vâlceni îi solicită ministrului Transporturilor să reglementeze situaţia DN 7D (Agerpres)


 Preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, a solicitat marţi ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, reglementarea de urgenţă a situaţiei DN 7D, care arată, potrivit parlamentarului vâlcean, ca ‘o potecă haiducească’. ‘Este a 30 oară când un ministru al Transporturilor este aproape implorat să facă ceva cu acest drum naţional. Sunt convins că niciun demnitar aflat în Guvern nu […]

Continuă citirea →

Presedintele PNL Valcea, Cristian Buican, acuza Guvernul ca a distrus sistemul de sanatate din judetul Valcea


Prin intermediul unei interpelari adresate ministrului Sanatatii, presedintele PNL Valcea, Cristian Buican, ii solicita lui Cseke Attila sa adopte solutii alternative de finantare a spitalelor din judetul Valcea. In conditiile in care, in urma procesului de clasificare a spitalelor, finantarea unitatilor spitalicesti din Valcea a fost drastic taiata, dar si avand in vedere situatia financiara […]

Continuă citirea →