Arhive etichete: Târgu Frumos

Agerpres – Liderii USL Iaşi vor la locale cel puţin 85 din cele 98 de primării


Liderii USL Iaşi au anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că au fost finalizate negocierile pentru desemnarea candidaţilor la primăriile din judeţ şi pentru listele de consilieri municipali ai municipiului reşedinţă şi consilieri judeţeni.  Deputatul PNL Relu Fenechiu, co-preşedinte al USL Iaşi, a declarat că obiectivul uniunii este câştigarea a cel puţin 85 […]

Continuă citirea →

MEDIAFAX – Adomniţei: PSD şi PNL vor avea candidaţi comuni pe listele USL Iasi în aproape 70 de localităţi


Deputatul liberal Cristian Adomniţei susţine că în judeţul Iaşi, PSD şi PNL vor avea candidaţi comuni pe listele USL în aproape 70 de localităţi din cele 98 ale judeţului, în timp ce în celelalte localităţi, între care municipiul Paşcani şi oraşul Târgu Frumos, cele două partide vor merge separat. „Suntem pe ultima sută de metri […]

Continuă citirea →