Congresul PNL s-a sfârșit – câteva considerații

Am văzut în social media foarte multe puncte de vedere exprimate despre Congresul PNL ce s-a finalizat ieri înspre miezul nopții.

Consider util, pentru mine și pentru cei care îmi urmăresc poziționările politice, să fac câteva remarci pe marginea Congresului, a rezultatelor sale, a urmărilor posibile pe termen scurt și mediu.

Alegerea președintelui PNL în persoana lui Klaus Johannis a fost perfect normală, așteptată iar victoria lui Johannis nu a fost pusă nici un moment la îndoială. În fapt câștigătorul nu a avut un contracandidat cu șanse, domnul Ghișe nefiind luat în serios decât de către el însuși – voturile recoltate au fost mai cu seamă voturi anti-Johannis (mai bine zis, voturi împotriva liniei politice pe care Johannis a asumat-o) decât voturi pro-Ghișe. Personal (și am spus asta și în forurile noastre interne) un personaj politic care afirmă că dorește (în mod categoric și ultimativ) atingerea concomitentă a mai multor ținte dintre care unele se exclud pe celelalte nu merită să fie considerat ca un conducător de partid credibil: nu poți în același moment să propui Congresului accederea imediată la guvernare & negarea oricărei alianțe cu partidele parlamentare din actuala conformație politică a Parlamentului, fără ca proiectul politic pe care îl propui să cadă în ridicol.

Modificarea Statutului, aprobată de Congres, chiar dacă nu satisfăcut toate așteptările, este una binevenită. Inclusiv înlăturarea punctului ce prevedea afilierea politică internațională a PNL, punct care împiedica partidul să adere la PPE. În Delegația Permanentă votul cel mai strâns pe articole a fost acela privitor la modificarea modalității de alegere a vicepreședinților partidului. Faptul că, cel puțin la acest Congres, pentru un vot valabil trebuiau alese pe buletinul de vot 31 de persoane (mai mult sau mai puțin ducând la anularea votului) a dus la modificarea din mers a strategiilor pentru grupurile din interiorul partidului, dar operațiunea s-a realizat cu remarcabil succes. Iar precizarea în Statut a caracterului aș zice aproape sacru al numelui partidului ferește PNL de primejdia, oricând posibilă, ca în cadrul unor negocieri cu alte partide acest nume istoric să dispară.

Aprobarea afilierii la PPE, votată cu o zdrobitoare majoritate la Congres, a arătat faptul că delegații au înțeles necesitatea și utilitatea acestui gest politic; orice discuții ulterioare nu își au rostul, după părerea mea, colegii mei cred că erau perfect conștienți de urmările gestului politic de ieri, și l-au aprobat cu o majoritate care alungă orice îndoieli.

Fuziunea cu PDL s-a desfășurat pe o schemă identică. Dacă poate afilierea la PPE (și dezafilierea de la ALDE, un partid european care se arătase, măcar atât, loial PNL în torida vară a lui 2012) nu interesa în profunzime decât puțini delegați la Congres (Norica Nicolai fiind una dintre aceștia) în schimb fuziunea cu PDL interesa pe toată lumea, și încă într-un grad foarte înalt. Din nou, zdrobitoarea majoritatea a votului pentru fuziune exclude orice discuții ulterioare, mai ales că votul din Congres a fost pregătit de alte hotărâri, pe aceeași temă, în delegațiile teritoriale ale partidului. Nu există decât o singură concluzie: membrii PNL doresc fuziunea; dacă nu cu entuziasm atunci cu o hotărâre care vine din evaluarea lucidă a situației politice actuale.

Alegerea vicepreședinților PNL – s-a întâmplat ceea ce era ”fatal” să se întâmple: negocierile, concesiile reciproce și spiritul de echipă a învins. Așa se face că o listă de 31 de politicieni liberali a obținut, pentru fiecare dintre aceștia, minimum 1000 de voturi dintre cele aproximativ 1500 exprimate, în timp ce personalități remarcabile ale partidului nu (menționez aici doar pe senatorul Vosganian, unul dintre cei mai respectați și îndrăgiți liberali sau pe Cristina Pocora, purtător de cuvânt al PNL și având o maximă expunere mediatică – ambii au întrunit un număr de voturi dezamăgitor față de statura lor politică, deoarece nu au făcut parte din înțelegerea globală privitoare la raporturile de putere în PNL pentru perioada imediat următoare). Să fim limpede înțeleși: votul a fost democratic exprimat: colegii mei care au votat, chiar dacă au avut un mandat imperios într-o direcție sau alta, au fost deplin liberi, în cabina de vot, să voteze conform conștiinței lor. Dacă fosta garnitură de vicepreședinți, propusă de către Crin Antonescu, a fost una dezamăgitoare (și în parte a fost, după umila mea părere) responsabilitatea este împărțită între Crin (cel care a propus lista) și delegații la Congresul din 2013 care au votat-o. Dacă lista celor 31 de vicepreședinți votată ieri va dezamăgi (sper din suflet că nu se va întâmpla astfel!) responsabilitatea nu va fi decât altfel distribuită – și anume între cei care au negociat echipa câștigătoare și cei care au votat lista informală propusă.

Nominalizarea candidatului la alegerile prezidențiale. Seniorul Quintus avea dreptate, echipa care a pregătit Congresul a deviat nițel de la Statutul PNL, dorind să impună o candidatură (Klaus Johannis), deși prevederea statutară spune că respectiva candidatură este propusă de către Delegația Permanentă și abia apoi confirmată de către Congres. Ieri, pasul înapoi făcut de către președintele Johannis a dat o soluție provizorie prin amânarea deciziei, dar soluția încă trebuie găsită. Nu rapiditatea găsirii soluției este importantă aici, ci justețea ei. Nu cred că se găsește ușor cineva, în PNL sau PDL, care să își asume responsabilitatea unui eșec, în cazul desemnării unei persoane care să nu fie capabilă să câștige fotoliul prezidențial.

Erorile lui Klaus Johannis. Au existat trei erori ieri din partea președintelui Klaus Johannis. Cel puțin, erori din punctul meu de vedere. Dar poate că eu greșesc și nu sunt erori, ci mișcări politice a căror justețe eu nu am reușit să o sesizez.

• Chemarea fiilor rătăcitori. În ultima perioadă, câțiva membrii ai PNL, unii cu notorietate publică precum Chiliman, Tăriceanu, Tușa, Diaconu, Stroe, etc. au plecat sau au fost excluși din partid. Johannis a chemat fii rătăcitori acasă, dar după mine a fost o eroare, deoarece: (a) majoritatea acestora și-au găsit deja o cale proprie de dezvoltare politică personală, distinctă de cea a PNL, deci varianta întoarcerii este una exclusă în forma sugerată de către președintele PNL (b) unii dintre cei excluși au fost penalizați de către partid pentru ceva mai grav decât erori politice fiind acuzați, literalmente, de trădare – ce rost are să readuci în partid niște trădători, doar în speranța că cei care au trădat o dată nu vor trăda și a doua oară? (c) desconsideră pe cei care în vreme, în ciuda presiunilor, greutăților de tot felul, frustrărilor de tot felul, au rămas loiali partidului. În fapt se cunoștea că unii membrii PNL (gruparea rebelă din Prahova, foștii miniștrii PNL care cauționaseră deja mișcarea lui Tăriceanu, etc.) vor pleca, după Congres, spre gruparea trădicenistă. Nu s-a făcut nimic sau prea puțin pentru păstrarea acestora în interiorul partidului. Cum ai putea imagina că vei avea mai mult succes în atragerea înapoi a celor care au plecat sau au fost dați afară din partid, dar nu fără rațiuni valabile?
• Anunțarea numelui partidului rezultat din fuziunea cu PDL. Klaus Johannis a anunțat în plen că respectivul nume va fi Partidul Național Liberal. Nu mă îndoiesc că va fi așa, cred că și majoritatea celor din PDL înțeleg și acceptă acest fapt, dar a anunța aceasta în public fără a avea acceptul partenerilor de tratative este ceva mai mult decât o greșeală. Reacțiile din PDL nu au întârziat, iar această greșeală ar putea să dăuneze felului în care se va desfășura procesul de unificare. Încă vreo câteva greșeli de acest gen, și n
  e sabotăm singurei șansele de unificare a dreptei.
• Moțiunea privitoare la prezidențiabilul din partea PNL. Deși pregătită cumva dinainte, respectiva moțiune a fost o eroare, nu doar pentru că era debatabilă din punct de vedere statutar. Dar și pentru că a arătat delegaților că, în plen și pus în fața posibilității unei confruntări la urne directe și pe loc cu Crin Antonescu, președintele PNL a dat înapoi, nesigur de succes (sau, după reacția sălii, fiind sigur de insuccesul propriu). Ori un președinte de partid nu își poate permite să se arate vulnerabil în fața armatei sale, întrunite în Congres.

Eu și Congresul. Sunt mulțumit de felul în care s-a desfășurat Congresul PNL, precum și de rezultatele sale. Urez succes echipei câștigătoare (mă refer la grupul vicepreședinților) și voi face ce îmi stă în putere pentru ca obiectivele pe care partidul și le va propune, să le atingem. Împreună. Dincolo de numărul voturilor pe care persoana mea le-a întrunit, m-a bucurat faptul că zeci de persoane m-au oprit, în sală sau pe coridoare, pentru a face cunoștință directă – erau persoane cunoscute până în acel moment numai din social-media, iar strângerea lor de mână și încurajările lor au contat și contează mult pentru mine. Și mai presus de toate, am fost adânc atins de privirea aprobatoare pe care mi-a adresat-o doamna Quintus, după ce mi-am terminat discursul – sper că am înțeles corect, și că partenera de viața a Seniorului Quintus era de acord cu viziunea mea asupra opțiunilor de moment ale partidului. Fie și doar atât, și mie îmi este de ajuns.