De ce îl vrem pe Crin candidat (9): Pentru că noi gândim dincolo de sondaje!

Desigur, Iulia Huiu face un comentariu mai aplicat la tema „De ce hotărârile politice nu ar trebui să plece de la sondaje de opinie”. Rugându-mi cititorii de tragă o privire pe blogul Iuliei, voi închide serialul articolelor „De ce îl vrem pe Crin candidat” discutând despre principalul (și singurul) argument greu din panoplia de argumente a celor care sprijină Proiectul Iohannis, și anume Iohannis stă mai bine în sondaje.

Desigur un om politic (și consider că toți colegii din Delegația Permanentă a Partidului Național Liberal se încadrează în această categorie) își poate fundamenta deciziile pe rezultatul unui sondaj. Dar pot fi oferite multe exemple în care decizia corectă a fost aceea de a nu urma ceea ce părea, sau chiar era, opinia majoritară a populației.

Într-un stat cu o populație zdrobitor francofilă, I. C. Brătianu și Carol I au încheiat o alianță nu cu Franța, ci cu dușmănita de români Austro-Ungarie (tratatul a rămas secret tocmai datorită faptului că, dacă ar fi fost public, orice guvern care și l-ar fi asumat, ar fi căzut la următoarele alegeri). Deși majoritatea clasei politice și a populației clama intrarea în război alături de Antanta, în 1914 I. I. C. Brătianu a preferat expectativa, până când a putut asigura prin tratative bazele unei Uniri cu Transilvania. Mai aproape de noi, Emil Constantinescu a înfruntat oprobriul public dând culoar avioanelor NATO care au bombardat un stat pe care majoritatea românilor îl considerau prieten – gestul a cântărit greu în favoarea României, ulterior.

Ceea ce vreau să subliniez este mai înainte de toate faptul că, atunci când trebuie să luăm o decizie de tipul: este X sau este Y candidatul cel mai bun al unui partid la alegerile prezidențiale, ar trebui să încercăm să evaluăm, pe baza experienței pe care o avem, șansele de câștig, luând în considerație (după umila mea opinie) următorii factori:

1. Gradul de sprijin în partidul pe care persoana îl va reprezenta (gradul de sprijin în masa membrilor activi de partid, iar nu a baronilor de partid), căci fără un astfel de sprijin „războiul” este pierdut înainte de a fi început: aici un sondaj i-ar da câștig de cauză lui Antonescu – cine nu crede să vizioneze celebra secvență a apaluzelor de la ultimul Congres PNL.

2. Calitățile intrinseci ale potențialilor candidați, gradul în care aceștia umplu, mai bine sau mai rău, cu conținut forma a ceea ce electoratul crede că este un președinte de stat: aici din nou, Antonescu ar sta mai bine, fiind larg împărtășită ideea că lui Johannis i-ar sta bine ca premier, nu ca președinte.

3. Măsura în care candidații ar putea obține voturi din partea votanților din același spectru politic: aici Iohannis ar putea sta mai bine, el putând obține voturi de la talibani PDL sau PMP, Rămași ancorați în vara lui 2012, voturi pe care Antonescu nu le-ar putea nici visa.

4. Gradul în care candidații ar putea obține voturi din afara propriului spectru politic: aici Antonescu este din nou mai bine poziționat, el având mai multe atuuri: un discurs mai bun, o prezență „scenică” mai bună, capacitatea de a emoționa și de a mobiliza mai mare. Nu trebuie uitat faptul că Antonescu este liberalul (aici incluzând și liberalii mai proaspeți precum Johannis) care are în palmares cel mai mare număr de voturi obținute pe „persoană fizică” – el obținând în 2009 cam tot atâtea voturi cât ambele partide, PNL și PDL, la alegerile din mai 2014.

5. Cum sunt văzuți candidații de către electorat în momentul luării deciziei, favorabilitate și intenție de vot măsurate prin anchete sociologice serioase. Aici am din start o obiecție: sondajul (prin metoda cati) pe baza căruia se va lua decizia Delegației Permanente mi se pare, în ciuda formei respectabile în care ne-a fost prezentat, un sondaj făcut la comandă, sau unul neprofesionist realizat. Când la unul dintre primii itemi sondajul îmi spune că in Noiembrie 2014 va fi o prezență de 67% la urne pot să nu mai citesc tot restul, și să râd pe seama celor care vor să prostească pe proști.

6. Nivelul de vulnerabilitate, măsura în care candidatul poate fi atacat de către propaganda adversă. Aici Iohannis stă mai prost decât Antonescu. Despre al doilea s-a spus tot ce se putea spune, a trecut deja printr-o campanie prezidențială fără ca cineva să găsească slăbiciuni majore în platoșa omului corect care ar trebui să fie un candidat la funcția supremă în stat. Iohannis până acum a fost scutit de un bombardament mediatic, iar în cazul său teme care să destructureze respectiva platoșă pot fi găsite, sau inventate fără a avea timpul să fie combătute eficient.

7. Gradul în care candidatul ar putea să răspundă optim, inovativ, în timp real, la întorsăturile și provocările pe care o campanie electorală dură le poate avea. Aici din nou, Antonescu (mai versat ca om politic și mai mobil în plan ideatic) are un atuu în plus față de Iohannis.

8. Măsura în care candidatul poate face față unei confruntări directe cu principalul său oponent politic. Aici, din nou, Antonescu are un bonus față de Iohannis.

9. Proiectele candidaților. Am mai vorbit despre acest aspect, subliniind de câteva ori avantajele proiectului Antonescu.

10. Sprijin extern și intern. Românii își aleg președintele, iar nu cancelariile diplomatice străine, sau serviciile secrete (din afară sau dinăuntru). Unora le place să cadă că Antonescu, omul anti-sistem, se află în inferioritate din acest punct de vedere față de Iohannis. Avantaj, deci, fie el și iluzoriu, Iohannis. Dacă se va face o sumarizare, vom vedea că scorul este 7-3 pentru Antonescu. Exact invers pe cât unele surse dau pentru rezultatul votului din Delegația Permanentă. Les jeux sont faits? Vreau să cred că, în acest ceas astral al PNL, colegii mei și cu mine vom cântări și judeca precum niște oameni politici, iar nu ca niște cititori de contoare electrice.

PS: Am greșit: contorul electric este, de obicei, mult mai corect în măsurătorile sale decât sunt, de regulă, sondajele în România.

PPS: Sunt un partizan declarat al candidaturii lui Crin Antonescu la Președinția României. Ca atare, mâine voi pleda pentru votul nominal în cadrul Delegației Permanente: este bine să știm cine de partea cărui proiect ne aflăm, este bine să ne asumăm în mod deschis opțiunile. Desigur, este comod să te ascunzi în spatele unui sondaj, să îți bazezi votul pe o statistică, chiar dacă ți se spune că acel sondaj nu este decât in prea mică măsură relevant pentru rezultatele uneia dintre cele mai murdare campanii electorale, precum cea din Noiembrie 2014. Dar mă aștept din partea colegilor mei la o totală responsabilitate. De aceea, dacă votul nominal nu va fi acceptat, voi anula anonimitatea votului meu: îmi voi scrie numele pe buletinul de vot, astfel încât votul meu să fie transparent. Provoc toți colegii din Delegația Permanentă să procedeze identic și în special pe membrii Biroului Permanent, pe vicepreședinții partidului. Căci odată cu plasarea pe treptele superioare ale ierarhiei de partid creste și responsabilitatea. Inclusiv responsabilitatea pentru alegeri cruciale cum este cea de mâine.