Analisti politici despre PDL

Bogdan Teodorescu: Viitorul PDL va fi decis de un număr foarte restrâns de oameni care vor pendula între realitatea că gruparea lui Vasile Blaga este pe val, momentan, în partid, și dorința lui Traian Băsescu de a nu pierde din mână frâiele formațiunii, explică analistul politic Bogdan Teodorescu, în exclusivitate pentru Inpolitics.”O răfuială disproporționată” ”Ceea ce s-a vrut să pară o bătălie politică între conservatori și reformatori a fost o răfuială disproporționată. Cele trei personaje care și-au asumat rolul așa-zisei reforme sunt nespecifice PDL și, ceea ce este important, sunt încă neapartenente acestui partid. Sunt noi în PDL. Nu au responsabilități majore politice și nici nu au parcurs vreun drum în spiritul vechiului sau noului PDL. Ei nu sunt ca Elena Udrea, care este nouă în PDL dar a urmat, totodată, un drum organizațional. Cei trei sunt complet nimeni.”Reformatorii au bube și nu au cum să vorbească despre morală” Sunt toți cu bube și este greu să acceptăm ca ei să vorbească despre morală dacă ne uităm în istoria lor recentă. După ziua de sâmbătă, PDL nu a pierdut absolut nimic din punct de vedere organizațional. Viitorul va fi decis, însă, în baza unor negocieri între un număr foarte restrâns de oameni. Viitorul va fi decis între realitate și dorință. Realitatea pare a fi, în prezent, una avantajoasă pentru gruparea lui Blaga. Dorințele sunt ale lui Traian Băsescu care nu vrea ca Vasile Blaga să câștige tot partidul”, explică Bogdan Teodorescu.

Ion Cristoiu: Reputatul analist politic Ion Cristoiu afirmă că PDL, după Consiliul Național de sîmbătă, nu mai are nicio șansă la alegerile de anul viitor, iar dacă va încerca să cîștige, totuși, prin furt masiv, nu îi va servi la nimic pentru că se va ajunge la revolte de stradă. ”PDL e un partid mort și îngropat”, afirmă Cristoiu pentru Inpolitics. În opinia sa, ceea ce s-a întîmplat la Consiliu, cele doar trei voturi în favoarea reformării partidului, dovedește că ”nu mai există absolut nicio șansă pentru ca democrat-liberalii să scoată un scor cît de cît onorabil la alegerile de anul viitor. PDL a pierdut șansa de a deveni un partid autentic, pentru că el nu este așa ceva, ci este un talmeș-balmeș. PDL a fost cîndva un partid de stînga serios, adversar pe acest palier al PSD, cu oameni de o anume calitate și ținută, chiar dacă mai mic, ca pondere, după care a trecut peste noapte la o doctrină de dreapta pe care nu a reușit nici pînă azi să și-o asume cu adevărat. E un partid care nu știe ce este, lipsit de personalități autentice, incapabile să susțină sincer măsurile propriului guvern și care a sărit de scorul tradițional de 7% numai grație alianței cu PNL și, mai apoi, a victoriei lui Traian Băsescu. PDL e un partid care s-a format direct la guvernare ca formațiune de anvergură, fără a avea lecția opoziției în această formulă, precum PSD, spre exemplu. Marele avantaj al PSD, spre exemplu, este acela că știe cum să reziste în opoziție, a stat patru ani, între 1996-2000 și alți vreo șapte ani, după 2004, fără a pierde statutul de mare partid. Nu știu dacă PDL va reuși măcar pe departe aceeași performanță. PDL e un partid care a însemnat Traian Băsescu și cam atît, și s-a dovedit incapabil să depășească acest statut, în ultimii ani. La mine în sat nu există organizație PDL sau PNL, dar există de la PSD, ceea ce spune multe. Asta însemnă că, după părerea mea, apropierea alegerilor va face ca cei mai mulți membri și susținători ai acestui partid să-l părăsească în grabă în favoarea altor formațiuni mai bine plasate în sondaje, iar PDL ar putea reveni la nucleul dur de numai 7-8%, de odinioară”. Ion Cristoiu mai afirmă că măsurile reformiste propuse de Macovei, Preda și Voinescu au fost, într-adevăr, exagerate, putînd deschide drum unor abuzuri, ”dar faptul că ele au fost respinse aproape în totalitate relevă, în egală măsură, că PDL nu are niciun chef să încerce, măcar de formă, o schimbare. Situația se va repeta la congres, iar partidul pierde ultima șansă de a se mai salva de la dezastru. Nu cred că PDL mai intră în parlament, anul viitor, iar dacă se bazează, cumva, pe furtul la urne, iarăși își fac socoteli greșite, pentru că ar trebui să fure atît de mult, încît rezultatul ar provoca revolte de stradă la nivel național”. Analistul mai crede că posibilitatea scindării PDL este, de acum, ca și exclusă, dar mai spune că scena politică încă e pregătită, totuși, pentru un alt partid: ”S-ar putea să apară un nou partid pe eșichier, în perioada următoare, cu susținerea lui Traian Băsescu, pentru că președintele știe și el, de acum, că PDL și-a încheiat cariera. La fel de bine s-ar putea, însă, ca Băsescu să aștepte dezastrul de anul viitor, în alegeri, pentru a încerca ulterior să preia PDL, care va intra în opoziție, și să îl reformeze la acel moment după bunul plac”.

Dan Pavel: Așa-zișii reformatori Cristian Preda, Monica Macovei și Sever Voinescu au o misiune de la președintele Traian Băsescu, aceasta constând, probabil, în scindarea PDL și creionarea unei noi formațiuni politice pentru șeful statului, afirmă analistul politic Dan Pavel, în exclusivitate pentru Inpolitics. ”Reforma se face în opoziție, nu la putere” ”În acest caz al așa-zisei reforme putem discuta despre ipocrizia celor trei care susțin că se străduiesc să reformeze partidul. Știau foarte bine ce fel de partid este PDL înainte să intre în el. Dar, au consimțit să intre în viața politică fiindcă au o misiune de la Traian Băsescu. Probabil, scindarea PDL și construirea unui alt partid, nou, pentru șeful statului. Cât despre ideea de reformă, să fim serioși. Partidele din România sunt obsedate de câștigarea alegerilor, chiar și prin mită electorală. De aceea, miza reformării este ratată mereu. De altfel, partidele aflate la putere nu se reformează. Șansa reformei apare, ce-i drept, când ești în opoziție. Trebuie să o și faci însă”, comentează Dan Pavel.

Stelian Tanase: Înfrângerea din weekend a celor trei intelectuali care se dau drept reformatori –  Preda, Macovei și Voinescu –  reprezintă un șut în gură primit de președintele Traian Băsescu care i-a parașutat pe cei trei în PDL să se opună grupării BVB, explică analistul politic Stelian Tănescu, în exclusivitate pentru Inpolitics. ”Preda, Macovei și Voinescu nu sunt reformatori” ”De unde până unde sunt cei trei, Cristian Preda, Monica Macovei și Sever Voinescu, niște reformatori? Să fim serioși. Nu am văzut nici un program serios de reformă, de alcătuit un statut cu totul nou, reformator. Singura ”reformă” a PDL a fost noaptea în care a trecut de la stânga la dreapta pentru că așa a vrut Băsescu. Eu am nevoie de 20 de ani să îmi schimb părerile, ei au avut nevoie de o singură noapte. În partidul asta e gheață la mal. Nu s-a schimbat nimic și nici nu o să se schimbe prea curând. ”La congres se va juca cu cuțitele pe masă” La congres se va juca cu cuțitele pe masă, cineva e plin de sânge, cineva câștigă. Dar, partidul nu este dispus să se schimbe. Cristian Preda, Monica Macovei și Sever Voinescu nu sunt reformatori. Asta este o vrăjeală a presei. A fost o luptă între grupări. Între gruparea lui Blaga, Berceanu și Videanu și niște unii care au fost parașutați în partid de Traian Băsescu. Ei nu au absolut nici o susținere într-un partid care este, orice ar fi, un organism viu. Normal că PDL se opune unor oameni fără susținere și putere politică, oameni care vin și moralizează. A fost de ajuns că îi lasă să candoideze la funcții înalte fără să aibă cinci ani vec hime. ”Ungureanu s-a alăturat taberii câștigătoare” Înfrângerea lor este un șut în gură dat lui Traian Băsescu. În PDL se va face reformă doar când Berceanu și Videanu vor fi într-o tabără iar Blaga în altă tabără. S-au mai întâmplat lucruri interesante în weekend. Ungureanu s-a alăturat taberei câștigătoare după ce spusese, în prealabil, că el se luptă pentru reformă. Cu toate astea, rețineți, filmul talibanii și reformiștii nu există”, a concluzionat Stelian Tănase.

Etichete:, , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.