C. Rogozanu: Căderea societăţii civile. Think-tank-urile puterii

Vă recomand un text scris de Vasile Ernu despre mişcările din zona românească a ideilor şi a intelectualilor publici din anii 2000. Teza e limpede: cu venirea la putere a lui Emil Constantinescu, intelectualitatea publică a început să se deterioreze. Societatea civilă şi-a pierdut din prestanţă fie pentru că s-a depolitizat păgubos (în sens de tehnicizare şi birocratizare), fie s-a politizat complet. Un fragment despre think tank urile puterii:

Vă mai aduceţi aminte tipul de discurs al preşedintelui Iliescu: „proprietatea este un moft”. Ce vremuri. El le spunea din convingeri intime, dar a acţionat invers. De vremurile discursului moale al preşedintelui Constantinescu nu mai zic nimic. Pe vremea aceea nu apăruseră încă noile think tank-uri. Pe atunci se lucra pentru acumularea primitivă de „sfîntă proprietate” şi se împrumutau din Occident ingineri politici doar la alegeri. Nici măcar pe vremea primului mandat al preşedintelui Băsescu lucrurile nu stăteau altfel. Însă în ultimii ani, preşedintele României, în a cărei constituţie scrie negru pe alb că ţara pe care o conduce este un stat social, a început să utilizeze un limbaj foarte diferit, care sigur nu-i aparţine. Domnia sa vorbeşte de un „stat minimal” şi de „ineficienţa statului social”. Parcă am mai auzit aceste lucruri, dar nu de la politicieni, ci de la unii intelectuali care citesc cărţi diverse şi care se mai îndrăgostesc de unele (a, şi de la politrucii neoconservatori şi pastorii americani, pe care slavă domnului, îi cunosc ca pe „Tatal nostru”). Dacă s-ar îndrăgosti nu ar fi o problemă, însă cînd încep să primească fonduri, burse, resurse etc. pe diverse filiere, parcă şi limbajul şi credinţele se schimbă. La unii, poate nu se schimbă, ci doar îi ajută să facă acele think tank-uri româneşti care au început să aibă mare trecere la Cotroceni. În toată lumea se întîmplă la fel, deci nu trebuie să ne impacientăm. Însă e bine să ştim care sînt acele grupuri şi ce genealogie au ele.

Cele trei grupuri importante care aprovizionează cu idei actuala Putere sînt: filiera teologică conservatoare a domnului Baconschi & com cu a sa Fundaţie Creştin-Democrată (fără studii de teologie nu te mai poţi apropia de Ministerul de Externe), grupul din jurul Institutului de Studii Populare cu asumarea discursului conservator de sorginte americană şi, indirect, IICCMER (un nume lung), în formula post Marius Oprea, care a început să se poziţioneze foarte eficient mai ales cînd e vorba de transmis mesaje politice. Dacă faţă de primele nu am mari rezerve,  cred că e normal să avem astfel de structuri, atîta timp cît joacă corect şi sînt pe bani privaţi, faţă de ultima instituţie am pretenţii. Ea este una de stat, pe banii contribuabililor şi cred că ea ar trebui să răspundă la o întrebare: este institut de cercetare sau de propagandă? Dacă e de cercetare, aşteptăm încă să ne convingă, dacă e de propagandă atunci mai bine să se privatizeze, să treacă pe bani privaţi, mai ales că mulţi lideri de acolo susţin minimalizarea statului. Ar fi în concordanţă cu propria ideologie şi mult mai eficient.

N.B. (E îngijorător faptul că profesorul şi conducatorul IICCMER Vladimir Tismaneanu trece la texte de referinţă* texte publicate pe situri din zona fundamentalistă semnate de ID-uri/anonimi şi în care „adversarii” de idei sînt denigraţi ca pe vremuri. Mă întreb dacă profesorul Tismăneanu şi-ar permite să facă acelaşi lucru în spaţiul anglosaxon în care mai activează. Mă îndoiesc.)* (text integral aici)

Anticomunismul a avut momentele lui bune de solidarizare, deşi s-a fanatizat în segmente neconcludente sau a exercitat discriminări teribile asupra altor credinţe idei. Se vorbeşte mai puţin despre asta, dar în anii 90 găseşti foarte rar intelectuali care să vorbească altfel decît într-o singură direcţie: de la centru spre dreapta şi atît. Cine vorbeşte altfel e linşat – acesta a fost crezul intelectual în acea perioadă. Cum ieşim din resentiment? Cum se poate împrospăta solidarizarea cu enunţarea unor probleme reale împotriva cărora să merite să te uneşti? Măcar atît ar trebui să descoperim. Şi nu, nu e de ajuns să te uneşti împotriva PSD sau Băsescu – aici se produc solidarizări care de fapt fărîmiţează şi adîncesc suspiciunea. E vorba aici de o reluare a contactului cu realul şi  cu problemele care dor şi care sînt mascate şi de media, şi de putere din motive strict politice şi financiare. Citiţi textul lui Vasile şi poate începem să şi răspundem.

sursa: VoxPublica

Etichete:, , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: