Cezar Preda: Unul care spunea „pleacă piticule de aici” e în primii zece pe moţiunea lui Boc

Cezar Preda declară, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că un lider judeţean ce i-a spus lui Boc „pleacă piticule de aici, lasă-ne dracului în pace” era apoi în primii zece semnatari ai moţiunii acestuia şi a criticat prestaţia lui Emil Boc ca şef al Guvernului, care nu are curaj să ia singur decizii.

Una este să vezi un şef de organizaţie care spune, când am fost toţi la Vila Lac: «Pleacă piticule de aici, lasă-ne dracului în pace» şi pe urmă să-l văd în primele zece semnături în susţinerea lui Emil Boc, pe considerentul «domn’e, nu vreau să mă cert cu preşedintele»”, a spus vicepreşedintele PDL Cezar Preda vorbind despre situaţia din partid.

El consideră că nu se va schimba nimic dacă Emil Boc va rămâne preşedinte al PDL şi după Convenţia Naţională din 14 mai şi a apreciat că partidul ar avea nevoie de un om care să judece cu mintea lui.

„Dacă eu guvernez România din 2008 până în 2011 şi eu ca Guvern nu am dat niciun exemplu, unu de incompetenţă, înseamnă că eu am o problemă la decizie şi asta îi reproşez eu lui Emil Boc. Şi de asta cred eu că nu poate să fie bun nici de preşedinte în continuare şi nici de premier. Nu are curajul şi nu are puterea să ia o dată o decizie cu un subaltern din ce înseamnă Executiv, niciodată nu are puterea să vină el în faţa partidului şi să spună «Eu am decis asta, vă cer votul»”, a spus Cezar Preda.

Vicepreşedintele PDL a precizat că el doreşte „un conducător care şi el are mintea lui, capul lui, gestionează România”. „Şi vede că în Executiv, în tot ce înseamnă instituţiile acestui Executiv se întâmplă lucruri care nu merg bine, nu sunt explicate bine, ne fac rău şi vine şi spune, adună grupurile parlamentare, adună partidul şi spune: «Am şi eu evaluarea mea, a lui Emil Boc, primul-ministru al României, aici nu merge, vă rog să luaţi măsuri. Propun următoarele măsuri, aici nu merge, propun următoarele măsuri»”, a explicat Preda.

Cezar Preda mai crede că de câţiva ani „s-a enclavizat” comunicarea preşedintelui Traian Băsescu cu partidul, comunicare ce se limitează la „anumiţi lideri”.

Preda susţine, pe de altă parte, că Vasile Blaga a fost elementul necesar oricărui om care a ajuns într-o funcţie mare, fie că el s-a numit Emil Boc, fie că el s-a numit Traian Băsescu.

El este nemulţumit şi de faptul că, mai ales din 2008 încoace, PDL a ajuns „să semene izbitor cu PSD-ul anilor 2002-2004, cu baroni locali, cu oameni care-şi trag fonduri în judeţele lor şi în oraşele lor, oameni care-şi numesc numai ei în fruntea ministerului şi în secretariatul de stat şi în agenţii oamenii lor, pentru că ei au câştigat şi ei au adus rezultate”, iar „tot ce fac în vătăfia lor, în fieful lor, construiesc pentru a face bani şi a câştiga alegerile, pentru a-şi consolida puterea”.

Prezentăm integral interviul acordat de vicepreşedintele PDL Cezar Preda agenţiei MEDIAFAX:

Reporter: Sunteţi susţinătorul domnului Vasile Blaga. Nu aţi făcut un secret din acest lucru. De ce credeţi că Vasile Blaga ar fi mai bun ca preşedinte al PDL decât Emil Boc?

Cezar Preda: Este o situaţie pentru mine puţin dificilă să intru într-un laborator intern când şi Emil Boc şi Vasile Blaga au declarat că toate aceste chestiuni se fac în interiorul partidului şi dezbaterile despre aceste moţiuni, despre viitorul partidului, în cel mai fericit caz vor fi prezentate de luni, când se prezintă moţiunea. Acesta este unul dintre subiectele pentru care m-aţi invitat, am să încerc să vă dau nişte răspunsuri sperând că nu supăr pe nimeni.

Că e Vasile Blaga, că era Sorin Frunzăverde, că era alt lider marcant al PDL, eu cred că e nevoie de o schimbare la vârful partidului. Acum, nu ştiu dacă paradoxul acesta în care trăim îl înţelege toată lumea: Emil Boc este în continuare prim-ministru şi, prin atitudinea noastră foarte tranşantă, a celor care susţinem moţiunea lui Vasile Blaga, nu prin faptul că îl susţin unii care acum două săptămâni îi dădeau cu şutul în fund şi nu ştiau cum să facă să plece din funcţia de prim-ministru, dar acum toţi sunt susţinătorii lui.

Noi l-am susţinut pentru că nu voiam schimbări în Guvern până nu avem Convenţia, 15 mai, după 15 mai ce hotărăşte partidul ce face – rămâne Emil Boc, rămâne, punem alt prim-ministru politic, punem, încercăm să-l punem, adică discutăm cu preşedintele să nominalizăm altul sau un tehnocrat în înţelegere cu preşedintele.

Iată, parodoxul face ca domnul Emil Boc să fie în continuare prim-ministru şi noi să fim de fapt în tabăra care nu-l susţinem pe el ca şi preşedinte de partid. De ce Vasile Blaga, de ce altcineva? Acum trebuie să înţelegeţi că nu suntem nici noi pe altă lume şi nu ne-am închis în noi spunându-ne unii la alţii cât de buni suntem şi cât de mari politicieni suntem şi cât de mult bine facem României.

Realitatea de pe stradă, de peste tot ne arată că nu suntem iubiţi, că n-am luat nişte măsuri populare, dar şi acum consider că au fost necesare, dar asta este, şi atunci când în faţa opiniei publice, în faţa românilor, nu mai poţi aduce niciun punct de credibilitate, trebuie să faci ceva. Şi aici aş face o paranteză spunând că însăşi aşa-zisul conflict al meu cu domnul preşedinte (Traian Băsescu – n.r.), bine, eu nu pot să am conflict cu preşedintele României, dar această poziţionare a mea, acum îmi dau seama că de fapt a fost greşită. Eu nu trebuia să insist pentru ca Emil Boc să rămână premier.

Rep.: Aţi insistat la un moment dat (ca Emil Boc să rămână premier – n.r.)?

C.P.: Da, am insistat foarte tare, aţi văzut, am făcut şi afirmaţiile acelea dure care l-au supărat pe preşedinte, că nu este corect şi românul nu va agrea chestiunea aceasta cu tehnocratul sperând ca PDL să crească apoi, dar îmi dau seama că mintea mea sau sentimentalismul meu sau lipsa mea până la urmă de viziune globală m-a dus într-un loc îngust. Eu am insistat, şi nu numai eu, aici sunt mai mulţi lideri ai PDL care nu am crezut în varianta tehnocrat şi, iată, am ajuns într-un loc îngust, încât nu suntem nici cal, nu suntem nici în căruţă, nu suntem nici pe jos, suntem undeva unde lumea ne percepe nu numai cu nişte măsuri care le afectează viaţa, dar ne percepe şi ca oameni nehotărâţi, oameni care nu ştiu în ce direcţie să o ia.

Şi atunci, pe această construcţie a moţiunilor pe care o avem în partid, cred că susţinerea mea către un alt contracandidat al domnului Emil Boc este o chestiune, zic eu, corectă. Calităţile lui Vasile Blaga, modul în care el e perceput de partid, mă ajută în decizia, m-a ajutat în decizia mea.

Vasile Blaga este un om căruia nu trebuie să încerci acum, după 20 de ani de muncă în partid, să-i găseşti defecte, pentru că mie mi se pare cea mai mare mizerie să ai un om altruist, un om dedicat, un om loial partidului şi atunci când el îşi doreşte ceva pentru partidul care l-a reprezentat atât timp tu să încerci să-i găseşti puncte slabe. Aţi văzut, gen „ai pierdut Primăria Capitalei”, asta este o mizerie pentru că lipsa dorinţei celor care l-au creditat să ducă mai departe ceea ce a construit Traian Băsescu, adică Adriean Videanu sau eventual Liviu Negoiuţă, refuzul lor de a se înscrie în această bătălie a obligat, aşa cum este firesc, ca preşedintele de organizaţie, în lipsa altui candidat, să se bage în bătălie. Şi nu a fost cazul lui Vasile Blaga, a fost şi cazul meu, a fost şi cazul lui Berceanu, a fost cazul în peste 17 judeţe, unde preşedinţii de organizaţii, chiar dacă nu au câştigat, au fost nevoiţi să se arunce în bătălie pentru că oricum aduceam mai multe voturi decât partidul.

Deci, era clar că ei puteau să tragă partidul în sus. Nu înseamnă întotdeauna că poţi să şi câştigi, iar eu, pe un scenariu pe care cred că îl agreează toată lumea sau îl înţelege toată lumea, vă spun că orice altă canditatură în afara celor trei – cei doi au refuzat -, Liviu Negoiţă şi Videanu şi Vasile Blaga, nimeni nu ar fi adus numărul de voturi şi numărul de consilieri pe care i-a adus Vasile Blaga.

Deci, iată o chestiune care zic eu că nu poţi să o arunci în faţă unui asemenea lider. Pe urmă, meritele lui Vasile Blaga în tot ce am câştigat noi, toată lumea se laudă şi premierul Emil Boc pe bună dreptate că noi am câştigat alegerile, adică am căpătat încrederea românilor din 2004 încoace, în fiecare bătălie. Da, dar eu sincer vă spun, şi aici nu am de ce să mă feresc, nu cred că vocea lui Emil Bopc ne-a condus în bătăliile electorale …

Rep.: Dar cine a fost?

C.P.: Ci vocea lui Vasile Blaga. El era cel care când făceam adunările în campanie şi stabileam audio-conferinţa, el era cel care spunea cum să ne înscriem şi ce să facem, el ne mobiliza adică…

Rep.: Adică, vreţi să spuneţi că Vasile Blaga era omul din umbră?

C.P.: Nu era din umbră, tocmai asta este, Vasile Blaga n-a fost niciodată în umbră, Vasile Blaga a fost elementul necesar oricărui om care a ajuns într-o funcţie mare. Fie că el s-a numit Emil Boc, fie că el s-a numit Traian Băsescu. Eu nu pot să înţeleg de ce noi vedem chestia asta şi alţii încearcă să o ascundă sub preş. Ăsta e adevărul, aceasta este realitatea.

Traian Băsescu a fost întotdeauna o locomotivă foarte puternică din 2000 pentru PDL, foarte puternică, ori tot ce a realizat Traian Băsescu a fost foarte bun pentru partid, dar sprijinul partidului sau, până la urmă, echipa partidului care s-a aliniat în spatele lui Traian Băsescu a fost o echipă fără cusur, o echipă unită, pentru că altfel nu obţineam rezultatele, indiferent cât de bun ar fi fost Traian Băsescu sau s-ar fi decuplat, în zona Traian Băsescu câştiga şi PDL pierdea, dacă n-ar fi fost o chestiune de echipă, de camaraderie.

Traian Băsescu a fost pentru mine, de când îl cunosc eu, de când am intrat în politică – eu am intrat în 2000, cu el odată -, adică el m-a motivat, el a fost omul pentru care am intrat în politică, m-a motivat şi am crezut tot timpul că suntem o echipă, suntem parteneri. N-am avut altă relaţie decât de colegi, de oameni care avem un obiectiv şi mergem…

Rep.: Spuneţi că au fost persoane care i-au găsit puncte slabe lui Vasile Blaga şi au arătat că, uite, ai pierdut cursa pentru Primărie. Care sunt aceste persoane şi cine se teme de fapt de Vasile Blaga?

C.P.: Să vă spun un lucru: în general, construcţiile acestea de negativitate asupra unei persoane nu poartă un nume. Ele se fac în România de 20 de ani, mai ales în mediile dumneavoastră ele sunt transmise de către no-name-ii din partid care nu vor să spună în spaţiul public, şi atunci se construieşte şi se ţese cu presiunea caracteristică. Foarte puţini oameni din politica românească, eu mă înscriu printre cei care fără modestie spun lucrurile pe nume, eu spun ce cred şi poate asta mă face mai vulnerabil, pentru că sunt previzibil. În chestiunea lui Vasile Blaga este o construcţie care se face, nu ştiu dacă neapărat numai din interiorul partidului.

Aş vrea să vă dau un alt exemplu de o altă construcţie, faimosul BVB (Blaga-Videanu-Berceanu – n.r.) este o construcţie de îndoială, adică Blaga-Videanu-Berceanu, care pur şi simplu a prins foarte bine în public, a fost cu o tenacitate construită astfel încât pui anatemă pe nişte oameni care până la urmă sunt nişte colegi de-ai noştri, nu s-a demonstrat niciodată până acum că ei ar fi încălcat în vreun fel legea, însă construcţia acestor oameni prin atribuirea lor a unor chestiuni nedovedite niciodată i-a făcut să se adune într-un triunghi, ca să spun aşa cu ghilimele, negativ.

Nu ştiu dacă numai din interiorul partidului a fost construită, din lupta asta dintre generaţii, însă vă pot spune o chestiune în premieră cât de periculoasă este o asemenea construcţie atunci când vrei să schimbi generaţiile între timp. Eu nu fac parte din generaţia lor. Eu nu am venit în 1991, eu am venit în 2000. (…)

Revin la pericolul care se naşte din această dorinţă de a schimba generaţiile. PSD a făcut chestia asta, s-au bucurat enorm când au schimbat Mitrea-Dan Ioan Popescu, Năstase, toată garda veche şi au venit acum înfloriţi cu o nouă generaţie prin congrese democratice şi foarte bucuroşi. E, atât de bucuroşi sunt că stau în opoziţie din 2004 şi vor mai sta vreo şapte ani. Noi trebuie să învăţăm din chestia asta. Noi nu trebuie să încercăm să dăm la o parte, chiar prin Convenţie şi prin moţiuni, această dualitate care există acum, nişte oameni fără de care partidul va pierde enorm, experienţa lor, partea lor extraordinar de bună, spiritul lor până la urmă în interiorul partidului trebuie să rămână, noi nu trebuie să facem greşelile care le-a făcut PSD.

Asta le-am transmis şi, spun în premieră, mesajul meu pentru tot ceea ce înseamnă PDL la ora actuală: să nu facă greşeala asta, fiecare om e bun, fiecare om este colegul meu şi de la el am o chestiune bună. Am văzut acum este ofensiva celor care foarte des după ce intră în ofensivă apar ca fiind certaţi cu legea, nu mai contează. Spiritul nostru de vedere, al PD înainte de a ne uni cu PNL, era un spirit aparte.

De fapt, asta m-a şi atras şi, dacă întrebaţi orice pedist vechi, ăsta era clue-ul partidului. Partidul ăsta era un partid de spirit, un partid în care cel puţin din anul 2000 am făcut gentleman agreement, că noi nu facem afaceri, iar cel care va periclita în interiorul partidului acest monolit al partidului va pleca.

Nu ştiu ce a făcut Radu Berceanu până în 2000, până am intrat eu, nu ştiu ce a făcut Adi Videanu până în 2000, dar eu nu am ce să le reproşez din 2000 încoace, când Băsescu a spus că cine mai face afaceri directe pleacă, am pierdut atunci 120 de consilieri locali, municipali, primari pentru că aveau legături de afaceri cu statul.

Eee, din 2004 a continuat această chestiune sub comanda lui Traian Băsescu. Traian Băsescu a spus ce spune societatea civilă că e eligibil pentru Parlamentul României, asta băgăm în Parlament. Şi au picat lideri ai PDL care erau consacraţi, oameni care pe moralitatea descrisă de societatea civilă şi am eliminat pe toată lumea, iarăşi a fost bine. Aveam un spirit. În 2008 nu a mai făcut nimeni nimic.

Rep.: Ce s-a întâmplat în 2008?

C.P.: Noi ne uniserăm cu PNL, s-a considerat că e un partid mare care trebuie să adune şi nu mai conta modul vechi de a face politică. Putem discuta în spiritul a ce vrea Convenţia PDL din 14 mai şi cum se face politică. Uitaţi-vă, sunteţi corespondent la Parlamentul României, vă duceţi, vedeţi care e calitatea Parlamentului? Ce am câştigat noi din 2008 prin acest vot uninominal? Am câştigat foarte mult gel pe păr, am câştigat foarte mult oameni care discută la mişto, care se ţin numai de glume, care stau în spaţiul public în tabloide. Nu asta este valoarea Parlamentului.

Filtrul acesta, şi preşedintele României a şi spus aceasta, şi anumiţi lideri au spus-o, n-am mai avut un flitru corespunzător în 2008 şi ne-am transformat încet, încet. Din 2008 în 2011, cum credeţi dumneavoastră că percep eu această situaţie în momentul în care când în spaţiul public se spune că PDL este cel mai corupt partid in România? Că PDL, care în 2004 a venit cu Traian Băsescu în spiritul acesta anticorupţie, pe lupta împotriva corupţiei, a ajuns în numai câţiva ani, mai ales din 2008 încoace, să semene izbitor cu PSD-ul anilor 2002-2004, cu baroni locali, cu oameni care-şi trag fonduri în judeţele lor şi în oraşele lor, oameni care-şi numesc numai ei în fruntea ministerului şi în secretariatul de stat şi în agenţii oamenii lor pentru că ei au câştigat şi ei au adus rezultate. Şi tot ce fac în vătăfia lor, în fieful lor, construiesc pentru a face bani şi a câştiga alegerile, pentru a-şi consolida puterea. Ăsta e partidul la care am ajuns. Iar lumea ne vede aşa, dar nu ne vede numai lumea, ne vedem şi noi.

Refuzăm să acceptăm acest lucru o parte din noi şi atunci imediat intervine un zid. Intervin discuţii şi poziţii pe care nu le-am întâlnit în zece ani, să fii bârfit, să fii înjurat, să fii ocolit, să fii până la urmă tăiat la fonduri, să fii evitat în discuţii, să nu se uite omul la tine, să se uite pe lângă tine. E o situaţie în PDL pe care o vedem şi noi, nu numai lumea de afară. (…) Cetăţenii aşteaptă de la noi să vadă că ne creşte performanţa, capacitatea de a gestiona România, pentru că alegerile într-un partid mai ales în timpul guvernării nu sunt o chestiune simplă, ci este atât de complexă şi atât de bine trebuie gestionată încât nu-ţi poţi permite să faci numai nişte jocuri de revoltă, în care spui, domn’e fac şi eu nişte alegeri, rămâne ăla, rămânem toţi cum am fost. Păi, cetăţenii aşteaptă de la noi o schimbare prin care să vadă că ne creşte performanţa, capacitatea de a gestiona toate abilităţile pe care ni le-am asumat şi să nu rămânem aşa cum suntem.

În condiţiile în care, vă spun sincer, rămânem aşa cum suntem, să spunem domnul preşedinte Emil Boc rămâne preşedintele partidului, sunt convins că nu se va schimba nimic.

Rep.: Există riscul scindării partidului în cazul în care ar rămâne Emil Boc preşedinte?

C.P: Nu. Dezavantajul mare al echipei care s-a dus în jurul echipei lui Vasile Blaga şi a lui Sorin Frunzăverde – eu, Videanu, Berceanu, mulţi preşedinţi de organizaţii, deputaţi, senatori – este unul foarte mare şi echipa care s-a dus în jurul lui Emil Boc îl simte cel mai bine: noi nu putem pleca, indiferent dacă pierdem. Noi suntem PD-işti, oameni vechi care nu putem pleca din partid, noi nu am şantajat niciodată – luaţi echipa, luaţi şi, uite poate greşesc când spun pedişti, pentru că îi am alături şi pe Boureanu, şi pe Radu F. Alexandru, oameni verticali, dar vreau să vă spun că oamenii aceştia, care sunt în echipa aceasta, nicioadată nu şi-au pus problema în condiţiile în care pierdem, plecăm sau facem o schismă. Nu. Şi ei ştiu, colegii noştri ştiu, că ăia pot să şi piardă. La ei e o problemă, pentru că noi niciodată nu am şantajat cu nimic. Noi nu i-am spus niciodată lui Emil Boc : „Noi am câştigat, avem şi noi atâţia senatori şi deputaţi, ne dai, dacă nu, plecăm din partid”. Nu am făcut asta niciodată. Eu nu am avut atitudinea asta, noi am înghiţit în sec, am pierdut, continuăm.

Şi oricum, dacă îmi daţi voie, pentru că am intrat în nişte măruntaie, aş vrea să vă spun un lucru: 14-15 mai nu este decât o etapă, este o etapă intermediară, nu sunt alegerile partidului pe următorii patru ani. Şi asta am auzit-o la o discuţie cu domnul preşedinte când am spus că oricum după alegerile din noiembrie 2012 partidul trebuie să-şi găsească drumul funcţie de evaluările care se fac sau funcţie de rezultate.

Noi acum facem alegeri într-o zonă în care nu putem cuantifica valoarea adusă, adăugată a partidului, nu suntem în urma unor alegeri în care să tragem o linie, în care să spunem „tu eşti bun”. Trăim din istoria lui 2008, noi ne lăudăm acum în interiorul partidului cu ce rezultate am avut în 2008. Nimeni nu mai are o fotografie din 2011 aprilie. S-ar putea să fie judeţe care în 2008 să fi luat 38% şi acum să aibă tot 38% pentru că au ştiut să construiască în judeţ cu tenacitate, iar judeţe care în 2008 au luat 40 % să aibă 30% acum.

Deci, nu este o fotografie care vine în urma unui vot exact. E de fapt o fotografie veche pe care eu încerc să o aduc în zona alegerilor din 14 mai pentru a cosmetiza, într-un fel sau altul, partidul. Şi aici iarăşi îi dau dreptate preşedintelui, deşi nu-mi place să-i dau de prea multe ori dreptate, pentru că nu chiar întotdeauna are dreptate, să nu credem vreodată că putem discuta despre PDL în spiritul conservării anumitor perceptii în electorat. (…)

Sunt foate expuşi colegii mei parlamenatri şi, aţi văzut, când este o moţiune, când este votarea unei legi, o ieşire din front este foarte repede taxată de dumneavoastră, ziariştii, şi chiar de noi în partid.

Dacă eu guvernez România din 2008 până în 2011 şi eu ca Guvern nu am dat niciun exemplu, unul de incompetenţă, înseamnă că eu am o problemă la decizie şi asta îi reproşez eu lui Emil Boc. Şi de asta, cred eu, că nu poate să fie bun nici de preşedinte în continuare şi nici de premier. Nu are curajul şi nu are puterea să ia o dată o decizie cu un subaltern din ce înseamnă Executiv, niciodată nu are puterea să vină el în faţa partidului şi să spună „Eu am decis asta, vă cer votul”. Nu.

Rep.: În toţi anii aceştia?

C.P: În toţi anii aceştia trei. Vii şi spui: „Cum vreţi voi, băieţi, decideţi voi şi eu mă supun, eu întotdeauna ca preşedinte de partid şi ca premier am făcut numai ce aţi zis voi, partidul”. Nu aşa conducător îmi trebuie mie. Mie îmi trebuie un conducător care şi el are mintea lui, capul lui, gestionează România, şi vede că în Executiv, în tot ce înseamnă instituţiile acestui Executiv se întâmplă lucruri care nu merg bine, nu sunt explicate bine, ne fac rău şi vine şi spune, adună grupurile parlamentare, adună partidul şi spune: „Am şi eu evaluarea mea, a lui Emil Boc, primul-ministru al României, aici nu merge, vă rog să luaţi măsuri.Propun următoarele măsuri, aici nu merge, propun următoarele măsuri”.

Şi atunci vii şi vezi dacă partidul te susţine sau intră în contre cu tine. Dar niciodată făcând chestia asta şi aşteptând numai presiunea… Am văzut săptămâna trecută, deci eu să vin ca prim-ministru şi să-mi spună deputaţii „Domn’e, dă-l afară pe ministrul Educaţiei”. Zice: „Să vedem să nu ştiu ce”. De ce ? E clar că degeaba faci tu demersul ăsta dacă el nu simte ca prim-ministru. Şi dacă el nu simte ca prim-ministru problemele pe care le are în Executiv, toată percepţia publică a întregii societăţi româneşti se revarsă nu numai asupra lui Emil Boc, ci asupra întregului partid.

Rep.: Din ce spuneţi dumneavostră, dacă nu câştigă Vasile Blaga preşedinţia partidului, echipa lui nu are de gând să plece din partid…

C.P.: Nici vorbă (să plece-n.r.).

Rep.: În cazul în care ar câştiga Vasile Blaga preşedinţia, şefia partidului, credeţi că s-ar ajunge la o scindare? Cei care îl susţin acum pe Emil Boc ar putea pleca, după părerea dumneavoastră?

C.P.: Îmi pot permite să vorbesc despre echipa în care sunt acum în interiorul partidului şi am spus că nu pleacă. Nu-mi pot permite să le citesc gândurile celorlalţi, dar eu cred că nu vor pleca nici ei dacă iubesc acest partid, dacă s-au ataşat toţi de acest partid. Una este să vezi un şef de organizaţie care spune, când am fost toţi la Vila Lac: „Pleacă piticule de aici, lasă-ne dracului în pace!” şi pe urmă să-l văd în primele zece semnături în susţinerea lui Emil Boc, pe considerentul „domn’e, nu vreau să mă cert cu preşedintele”.

Nu ştiu dacă omul ăla iubeşte partidul atât de tare în condiţiile în care va ieşi Vasile Blaga sau se va duce la Vasile Blaga şi va spune „eu pe tine te-am iubit de fapt şi toată organizaţia să ştii că cu tine a votat. Mi-a fost frică de ce-a zis preşedintele şi eu m-am dus şi am semnat la Emil Boc”.

Sunt mulţi care atunci când vorbeşti cu ei între patru ochi spun ceva. Au semnat pentru Emil Boc, şi este foarte corect şi sunt colegii noştri şi ţin la ei, la toţi, au semnat pentru Emil Boc miniştrii din Cabinet. Era normal până la urmă. Dar, miniştrii trebuie să plece acum o lună de zile în campanie pentru partid. E corect? Nu credeţi că miniştrii trebuie să lucreze aici şi să-şi facă treaba la sânge pentru România? Ce să spună miniştrii ăia în teritoriu? „Domn’e, ştiţi, eu sunt prieten cu Emil Boc, dar nu sunt prieten cu Vasile Blaga”. Este o chestiune care îi frământă, eu îi văd, vorbesc cu ei, cu miniştrii, şi ei zic „Băi, suntem într-o situaţie… stăm la Palatul Victoria, ne ducem în teritoriu şi ce să le spunem la ăia?”.

Eu voi propune organizaţiei de Buzău ca amândouă moţiunile să fie acceptate, aşa e corect. (…)

Rep.: Am înţeles că au fost unele nemulţumiri legate de faptul că premierul Emil Boc s-a întâlnit la Vila Lac 1 cu o parte dintre parlamentarii PDL, susţinătorii dânsului.

C.P.: Am auzit şi eu. Acum, vă spun că atunci când a fost să ne întâlnim cu preşedinţii de organizaţie, ne-am întâlnit la Vila Lac şi, ştiţi foarte bine, aţi aflat, a venit şi domnul preşedinte, am avut discuţia asta. Acum, faptul că o parte dintre parlamentari se întâlnesc cu premierul la Vila Lac, asta e treaba premierului. Dar are în Modrogan un sediu foarte mare unde are şi biroul domniei sale. Ne reîntâlnim tot în Modrogan, unde are Vasile Blaga birou. Cred că este suficient de mare Modroganul ca să ne întâlnim acolo. Dar, dacă domnia sa a considerat că la Vila Lac este mai atractiv, e problema domniei lui. Că se întâlneşte cu o parte dintre parlamentari la Vila Lac, până la urmă e primul-ministru şi ca prim-ministru decide că aceea e locaţia unde să se întâlnească.

Acum, ceea ce crede fiecare membru de partid e părerea lui. Dacă mă întrebaţi pe mine, corect cred că e să se întâlnească în Modrogan, acolo e sediul nostru, acolo stăm. L-am văzut şi aseară (pe premier – n.r.) – „domn’e, eu nu discut probleme decât în interiorul partidului şi este o problemă a noastră internă”. Păi, dacă e o problemă a noastră internă, trebuie să se desfăşoare, până se depune moţiunea, în Modrogan, acolo noi avem sediul. Dar până la urmă, face ce vrea.

Rep.: Recunoaşteţi faptul că spuneţi lucrurilor pe nume, că sunteţi mai direct şi din punctul acesta de vedere v-aţi atras unele critici uneori. Credeţi, după părerea dumneavoastră, că preşedintele Traian Băsescu se teme de Vasile Blaga, în cazul în care Vasile Blaga ar deveni preşedinte al partidului? Se teme că ar putea pierde partidul?

C.P.: Părerea mea sinceră este că Traian Băsescu nu se teme de nimic. Traian Băsescu nu are oameni sau instituţii sau, până la urmă, formaţiuni politice de care să se teamă. Un om care s-a călit într-o bătălie bătându-se cu toată lumea, un om care a fost suspendat de clasa politică românească şi a revenit în funcţia de preşedinte nu se teme de un om. Iar relaţia domniei sale cu Vasile Blaga este una foarte corectă.

Vreau să vă spun că şi sprijinul pe care l-a dat către premier, care a debalansat puţin lupta aceasta, care nu mai e o luptă egală, e inegală când preşedintele României care a rămas încă în percepţia PD-ului factorul de echilibru şi promotorul acestui liant, acestui partid, a dezechilibrat acest lucru, însă îl înţeleg. Când îţi iei un partener în 2004, pe Emil Boc, şi îl duci în toate bătăliile şi ţi-a fost fidel, nici adversarii lui Traian Băsescu nu pot să nege o anumită conduită corectă faţă de omul care ţi-a stat alături. Îl bagi pe Emil Boc în cea mai neagră perioadă a României, când orice om se sinucide politic, şi după ce ţi-ai făcut treaba cu el renunţi la el.

Din punctul ăsta de vedere, eu l-am înţeles pe preşedinte că a dat sprijinul lui Emil Boc, mai mult decât ar fi fost Vasile Blaga. Dar asta nu slăbeşte şansele lui Vasile Blaga. Vasile Blaga a fost şi este şi acum partener cu Traian Băsescu. Dacă Vasile Blaga câştigă, toată echipa asta, echipa care va ieşi în frunte cu Vasile Blaga, va fi partenerul lui Traian Băsescu. Orice om din partid nu poate să-i reproşeze lui Traian Băsescu că nu l-a susţinut pe Emil Boc şi din interiorul partidului aşa cum l-a susţinut să fie prim-ministru de atâtea ori.

Vasile Blaga este partenerul lui Traian Băsescu, noi suntem partenerii lui Traian Băsescu în reforma statului. Că ne certăm noi, că ne mai ciondănim, că ne mai trage de ureche, câteodată ne şi jigneşte, nicio problemă. Depinde cât de bărbat eşti, cum poţi să-i răspunzi, care-i limita de bun simţ pentru a-i răspunde unui preşedinte al României, vocabularul pe care-l foloseşti. Sunt replici care se dau, mici poziţionări care se fac, şi mergem mai departe. La anumite poziţionări poate să se supere şi mie nu-mi convine de multe ori ceea ce face Traian Băsescu, dar e treaba domniei sale, e responsabilitatea domniei sale. Cred că nici domniei sale nu-i convin multe lucruri pe care le fac eu sau alţi colegi de-ai mei, dar e mai neproductiv când îi reproşăm noi preşedintelui decât dacă ne reproşează preşedintele nouă (…)

Rep.: Ce aveţi dumneavoastră să-i reproşaţi preşedintelui Traian Băsescu?

C.P.: Nu am ce să-i reproşez domnului preşedinte, pentru că nu sunt eu în măsură să-i reproşez până la urmă modul domniei sale de a fi. Ştiţi, e o vorbă: fiecare om se arată exact cum este şi comportamentul lui îl arată în fiecare zi cum este. Important e să-l cunoşti, să-l simţi, să vezi dacă ceea ce face are un sens. Poate şi reacţiile mele, şi nu numai ale mele, poate şi ale celorlalţi subalterni ai mei nu întotdeauna sunt cele mai bune, dacă ei cunosc corect ceea ce au de făcut.

Cred că lipsa asta de comunicare şi faptul că s-a enclavizat de câţiva ani comunicarea preşedintelui numai cu anumiţi lideri a făcut ca reacţia altor lideri sau cu reprezentanţi ai PDL să fie pe o anumită problemă sau în afara problemei şi atunci a stârnit mânie. Dacă era o comunicare mai corectă, mai largă, „domnule, ăsta-i obiectivul, aşa facem, eşti de acord, facem împreună”… Ştiţi, aveam o colegă care a spus: „Băi, Cezare, hai totuşi să mergem pe flerul preşedintelui”. Eu vreau să vă spun, cu toată dragostea pe care o am faţă de oricine, nu se merge în asemenea situaţii numai cu fler. Trebuie şi o chestiune de argumente foarte solide şi cred că ori nu le-am avut eu, ori nu am avut răbdare să le văd, reacţiile au ieşit.

Rep.: Optaţi pentru schimbarea denumirii partidului şi a siglei PDL? Ar trebui să se renunţe la culoarea portocalie?

C.P.: Eu, dacă am fost membru al PD, am intrat în politică cu trandafirul ăsta şi pe piept şi în inimă şi cu „Verde înrourat”. Asta este. Nu mai este reprezentantiv pentru spaţiul de dreapta, pentru spaţiul creştin-democrat popular în care suntem, cu toate acţiunile noastre politice şi cu mesajul politic şi cu doctrina noastră politică. Trebuie schimbat şi asta nu este o schimbare de dragul de a uita lumea PDL şi să nu mai înjure PDL şi să înjure altceva, nu. Trebuie adaptate, iar chestiunea că prin modul în care a fost făcută legea partidelor când s-a făcut partidul din ’90 încoace, faptul că noi n-am putut să trecem la partidul popular pentru că era luat de altcineva, de n-a auzit nimeni cine e partidul popular dare înscris la Tribunal şi trebuie să cumperi un asemenea brand, ceea ce este o inerţie, ne face pe noi acum să bâjbâim.

Noi trebuia să trecem la Partidul Popular din moment în care am intrat la populari. Noi trebuie să fim populari şi cu asta basta. Acum nu vedeţi că toată lumea e liberală în ţara asta: Uniunea Socială e liberală, Partidul Democrat e liberal. Mi se pare o chestie care pur şi simpu a înnebunit lumea, numai de dragul de a mai păstra unii de colo, unii de colo, să fie şi la noi şi la voi, în condiţiile în care te superi pe unii să poţi să treci de la voi la noi, că suntem liberali. Pentru că avem şi liberali, nu contează că pleci de colo,colo pentru că, dom’ne, mă regăsesc.

PDL, Partidul Popular care va fi sau Partidul Popular Democrat sau cum i-om zice, trebuie să fie clar, care-şi defineşte prin moţiunile care se prezintă orientarea clară. Şi aici, am văzut că eraţi foarte curioasă de nume (numele moţiunii lui Blaga – n.r.), nu pot să vă dau numele, luni se va lansa, este o moţiune populară a lui Vasile Blaga. Cred în schimbarea numelui, am văzut şi chestiuni că nu e timpul, nu e momentul, e prea târziu.

Rep.: După dumneavoastră, e timpul, e momentul?

C.P.: Părerea mea personală este că este timpul, este tot timpul de pe lume când în faţa cetăţeanului te prezinţi ca om credibil şi cu măsuri credibile pe care cetăţeanul le agreează. Nu contează cum te numeşti, el te vede bine, şi un an e suficient să te duci la cetăţean cu o echipă, cu un nume, cu un program de măsuri. Asta cu amânatul mi se pare iarăşi o slăbiciune în a fi un partid hotărât care ia decizii.

Rep.: Spuneţi că domnul Vasile Blaga îşi va lansa moţiunea luni.

C.P.: Şi Emil Boc, tot luni.

Rep.: Şi Emil Boc. Vor fi, bănuiesc, două lansări…

C.P.: Sper să nu o lanseze la Vila Lac, să o lanseze la Modrogan.

Rep.: Vor fi separat?

C.P.: Uite, eu o să mă duc la lansarea moţiunii şi la ei, să văd şi eu, sunt colegii mei, sunt prietenii mei. Cum adică, să mă întâlnesc cu ei, să nu vorbească cu mine, să nu se uite la mine? Mi se pare ciudat ce se întâmplă dar… asta e.

Rep.: Va fi o lansare cu baloane, cu veselie?

C.P.: Cât îl duce mintea pe fiecare.

Rep.: Dacă aţi fi, domnule Cezar Preda, istoric sau scriitor şi cineva v-ar spune să scrieţi pe o pagină cum aţi vedea dumneavoastră România în aceşti ani care au trecut şi care au fost conduşi de PDL, ce aţi scrie?

C.P.: Aş scrie că – adică mă gândesc acum la cald – aş scrie că în primul rând nu e o Românie pe care am visat-o eu când am intrat în politică. Nu e România la care am visat eu în 2004. Şi trebuie, după ce îmi definesc această stare, să caut ca istoric de ce nu am ajuns acolo unde voiam să ajungem. Ce s-a întâmplat, să iau filă de filă, zi de zi, ce m-a împiedicat pe mine ca toate gândurile mele, tot ce am crezut eu pentru români ca să fie mai bine, să trăiască mai bine, să ducă România în 2012, de ce nu am putut să o fac? Bine, va avea un capitol istoric şi criza europeană, mondială, dar eu m-aş duce mult şi aş analiza aici ce am făcut bine şi ce am făcut rău, cum ne-am transformat noi. Aici aş scrie cum am evoluat eu, de la un discipol al anticorupţiei, un om care mergeam cu crucea în mână, că după mine va veni în ţara asta dreptatea şi adevărul, şi să ajung să fiu perceput acum ca fiind cel mai corupt partid din România.

Un istoric ar avea de scris multe şi acolo trebuie să pui nume, trebuie să pui date, trebuie să pui cifre. Cred că ar fi interesant ca să scriu odată de ce am ajuns aici şi nu să ne ascundem în spatele unor fraze goale, şablonate, în limbaj de lemn: criza, măsurile au fost extraordinare, dar nu ne-a înţeles populaţia. Şi acum vă nasc o întrebare, dumneavoastră ca ziarist, întrebaţi întotdeauna, şi am văzut că este şi subiect de glumă, când ieşim din criză, am văzut că se dă ceasul, că mai sunt 10 secunde, 9 secunde, 7 secunde şi am ieşit din recesiune.

Vă pun şi eu o întrebare, deci inversăm puţin rolurile, dumneavoastră ştiţi când am intrat în recesiune? Că întotdeauna când ieşi din ceva ai şi momentul zero când intri în el. Vreau să vă spun că noi am intrat în recesiune din punct de vedere statistic cu mult timp înainte să simţiţi dumneavoastră în buzunare, şi vom ieşi din recesiune cu mult mai târziu decât o confirmă datele statistice.

Rep.: Am văzut această modă în care politicienii pun întrebări ziariştilor. Ce-i determină?

C.P.: Şi care-i problema? Am văzut mulţi ziarişti deveniţi politicieni, şi invers. Am văzut orice politician care, hai să nu zic care se ratează, nu se ratează, renunţă, îşi capătă aşa, valenţe de ziarist, vine, face talk-show-uri, prezintă ca imparţial sau ca mare analist politic, am văzut.

Rep.: Aţi spus că pe acea pagină pe care veţi scrie v-aţi întreba de ce am ajuns aici?

C.P.: Da.

Rep.: De ce credeţi dumneavoastră că am ajuns aici?

C.P.: Pentru că scara valorilor în România s-a întors. Pentru că ceea ce am crezut eu valoare până la vârsta de 51 de ani că trebuie să fie nu mai este. Acum nu mai eşti valoros dacă ai muncit în ţara asta, dacă ştii să faci ceva, eşti valoros dacă duci o valiză, dacă pupi în fund pe cineva, dacă ai nişte bani cu care poţi să cumperi voturi, atunci devii valoros. Or, o asemenea valoare consacrată într-un stat nu poate să ducă decât la ceea ce se întâmplă.

Eu mă uit cu durere în suflet când stau de vorbă şi în talk-show-uri cu oameni care nu au făcut nimic altceva în viaţă decât politică. Cea mai grea întrebare care se poate naşte între doi politicieni este să-l întrebi pe unul ce ştie să facă. Am înţeles, în politică eşti tare, dar ce-ai făcut în viaţa ta, câte salarii ai dat în viaţa ta cuiva, de câţi oameni ai răspuns tu, de câte ori te-ai frământat dacă ai ce să duci acasă la copii, câte împrumuturi ai luat la bancă şi nu ai putut să le plăteşti într-o viaţă reală?

Sunt politicieni care sunt cum sunt şi eu, care au venit din viaţa reală. Eu am muncit până la 30 de ani, când a căzut comunismul eu aveam 31 de ani, conduceam o secţie de turnătorie, aveam sute de oameni, munceam în trei schimburi în foc continuu, dădeam salarii la oamenii ăia. Pe urmă m-am chinuit cu copiii mei, am stat într-o garsonieră închiriată, am muncit până am ajuns aici şi toată lumea, vezi tânărul de 25 de ani care vrea să aibă ce am eu la 51 de ani şi este supărat că nu poate să facă la 25 de ani ce au făcut alţii la 50 de ani. (…)

Rep.: Şi în PDL au reuşit persoanele care „au pupat în fund”, cum spuneţi dumneavoastră, care au adus valize cu bani?

C.P.: Da, bineînţeles. Dar este în toate partidele, în toate partidele se întâmplă chestia asta. Oameni care au ştiut să stea pe lângă o persoană obţinând ceea ce-şi doreau. Şi nu-i trebuiau o performanţă sau o muncă în noroaie. Sunt foarte mulţi oameni care sunt pe funcţii acum în România care n-au văzut în viaţa lor o uliţă şi n-au dus niciodată în viaţa lor un fluturaş electoral pe care trebuia să-l explici ţăranului, şi s-au trezit miniştri, sunt exemple pe care îi vedem cu toţii.

sursa: MediaFax

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: