După 20 de ani în care marea frică a românilor a fost inflaţia, cu majorările de preţuri pe care le aduce, evoluţiile din luna iunie au surprins pe toată lumea. Într-un moment în care analiştii pariau pe o creştere a inflaţiei până la cel puţin 8,6%, inversarea neaşteptată a trendului ne duce cu gândul la o ameninţare şi mai mare: deflaţia.
Oricât de contraintuitiv ar părea la prima vedere, scăderea preţurilor nu este întotdeauna un lucru bun şi contează foarte mult factorii ce conduc la această situaţie. În timp ce reducerile promoţionale sau eficientizarea proceselor de producţie reprezintă baze sănătoase ale scăderilor de preţ, deflaţia este total diferită. Ea se bazează pe scăderi generalizate în întreaga economie, provocate de lipsa cererii din partea consumatorilor.
Dacă deflaţia persistă, atunci vorbim de disponibilizări. Companiile trebuie să lucreze pe venituri şi cerere din ce în ce mai mici, iar singură soluţie devine reorganizarea. La rândul lor, cei rămăşi fără job sunt nevoiţi să îşi reducă drastic cheltuielile, rezultând într-o cerere şi mai redusă pentru produse. Urmează noi scăderi de preţ, venituri mai mici pentru firme şi am ajuns la începutul unui cerc vicios care poate prăbuşi o economie.
Experienţa japoneză este citată adeseori drept cel mai bun exemplu. Scăderea rapidă a preţurilor din sectorul imobiliar de la începutul anilor ’90 şi seria de falimente ale companiilor nipone, rămase fără un răspuns eficient din partea autorităţilor, au dus la instalarea deflaţiei începând din 1999. Dobânzile au scăzut până aproape de zero, însă economia a stagnat. Activele firmelor rămase în picioare se devalorizasera enorm, cererea era la un nivel minim, piaţă creditelor îngheţată. Pe de o parte, scăderea continuă a preţurilor i-a făcut pe comsumatori să îşi amâne achiziţiile, în aşteptarea unor noi reduceri. Apoi, creşterea şomajului a dus la consolidarea spiralei deflaţioniste.
De altfel, teama intrării în jocul periculos al deflaţiei îi nelinişteşte pe economişti încă din 2009, pe măsură ce statele lumii încercau să pună bazele ieşirii din recesiune. Pe atunci încă şef al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn declara că ”pe termen scurt, riscul este deflaţia”. „Dacă intrăm într-adevăr într-un scenariu deflaţionist, acest lucru va complică recesiunea şi ieşirea din criză”, explica directorul Fondului.
În România, deşi riscul unei deflaţii a fost ignorat aproape în totalitate, singurele semnale venind din partea BNR, preţurile au scăzut în mod surprinzător în luna iunie, iar inflaţia a scăzut cu 8%, în timp ce economiştii pariau pe o creştere până la 8,6%. Preţurile produselor alimentare au scăzut cu 1,3% în iunie, în special că urmare a ieftinirii cartofilor cu 12%, deşi până acum tocmai ei conduceau în topul scumpirilor. INS subliniază însă că, în lunile de vară, există o tendinţa de scădere a inflaţiei şi a preţurilor, în condiţiile în care începe perioadă de recoltare.
Mai mult, şi banca centrală a rămas ”în asteptare”, alegând să menţină dobânda cheie la 6,25%, fără a lua alte măsuri de reducere a inflaţiei. Creşterea dobânzii de referinţă reprezintă una dintre pârghiile pe care BNR le poate folosi pentru a controla inflaţia.
Estimările pentru restul anului merg însă pe o dezinflatie moderată, fără mişcări spectaculoase, chiar dacă ieftinirile din iunie au luat pe toată lumea prin surprindere. De altfel, preţurile mărfurilor nealimentare au crescut luna trecută cu 0,2%, fără fluctuaţii semnificative pentru o anumită grupă de produse. Chiar şi aşa, deflaţia rămâne un pericol pentru orice economie, iar o eventuală ieftinire accentuată a produselor nu ar trebui să bucure pe nimeni.
sursa: ImpactNews
Radu Zlati 
Comentarii recente