Iulia Huiu: Logoreea și diversiunea zilnică: armele disperării pediste

Politica românească de după 2009 are o trăsătură bizară și paradoxală în același timp. Dacă stai și o urmărești zi de zi pare îngrozitor de condensată, agitată și efervescentă, o bătălie continuă dusă într-un ritm alert, cu dezbateri zilnice și cu un flux amețitor de informații, chiar în mijlocul verii, la 35°C temperatură. O stare de anormalitate, generată în primul rând de Traian Băsescu (și în completare de portavocile lui) care nu ia pauză niciodată. Băsescu refuză să se oprească și să dea voie acestei țări să respire, o lună, o săptămână măcar.

Dacă însă nu faci acest exercițiu de observare zilnică și privești lucrurile în ansamblu, pe o perioadă mai lungă, constați că mari evoluții n-au avut loc, că lucrurile în zona guvernamentală s-au schimbat puțin sau deloc. Și că din toată tevatura la care ne împinge practic agresivitatea puterii, care ne servește fără încetare subiecte și diversiuni, nu rezultă nimic. Primele 7 luni ale anului 2011 sunt un relevant exemplu. Toată această perioadă, considerată zi cu zi sau săptămână cu săptămână, a fost o nebunie mediatică. Caz după caz, situație după situație, idee după idee, trăznaie după trăznaie, furnizate de putere. Dar pe fond există vreun rezultat? S-a întâmplat ceva notabil? S-a schimbat ceva? S-a luat vreo măsură reală?

Nu, nu există nici măcar o singură idee dinspre zona puterii care să fi devenit realitate, să fi produs rezultate notabile. Nu există nici măcar un proiect dus la bun sfârșit. Numai și numai diversiuni, minciuni și fumigene aruncate. Unde e Albă ca Zăpada? Unde e schimbarea premierului? Unde e măcar remanierea? Unde e „relansarea încrederii în guvern” de care vorbea Băsescu? Unde e lupta anticorupție, ce s-a întâmplat cu arestații din vămi? Ca să nu mai spun că am pierdut luni de zile în discuții sterile despre aberația reorganizării teritoriale, asta în paralel cu modificarea Constituției. Și apropo de ultima găselniță, unde e coșul de solidarite pentru pensionari, se mai face? Se pare că nu…

Singura mișcare semnificativă pe scena politică s-a petrecut în zona opoziției, prin crearea Uniunii Social Liberale, împotriva căreia se derulează acum o campanie fără precedent. (la care o să mă refer pe larg într-o postare următoare).

PD nu poate produce nimic, guvernul este zero barat, cel mai prost și mai lipsit de credibilitate din ultimii 20 de ani. Și atunci, vorbăria multă și fără conținut devine o tactică importantă de acoperire a incompetenței, de adormire, de anesteziere a populației și a presei, care se grăbește să preia, disece și răs-comenteze toate aberațiile debitate zilnic de Traian Băsescu și Emil Boc. Probabil cei de la putere speră că dacă vorbesc non-stop și sufocă România în fiecare zi cu ieșiri publice, cu declarații, cu aiureli, toată lumea va uita de salariile tăiate, de sărăcie, de spitalele închise. Această logoree și diversiunea zilnică sunt armele disperării, de care pediștii uzează cu ultimele puteri în încercarea de a supraviețui. Dar ele nu vor salva PD. Dacă ei nu s-au săturat de această nebunie zilnică, în spatele căreia se ascunde lipsa oricăror rezultate, multă incompetență și ipocrizie, România sigur s-a săturat!

sursa: Iulia Huiu