,,Bună ziua. Vom concentra mesajele pe care dorim noi să le prezentăm astăzi, în această conferință de presă, pe tematica cea mai importantă a acestor zile și a acestei perioade, și anume subiectul economic, subiectul bugetului și sigur, în acest context, al discuțiilor cu Fondul Monetar Internațional.
În primul rând, Uniunea Social Liberală abordează această discuție cu coordonate foarte clare, cu propuneri foarte clare, cu o viziune pe care este dispusă, dornică să o discute în mediul politic decizional din România.
Domnul președinte Victor Ponta vă va prezenta elementele cât se poate de concrete ale aceste viziuni și noi o vom discuta și cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, întâlnire care va avea loc vineri. Și vom propune, sper să dea curs invitației noastre, și cu UDMR, și cu grupul minorităților și, sigur, suntem dispuși să o discutăm cu oricine.
Ceea ce până în acest moment s-a comunicat de către președintele României în numele guvernului, cumva dincolo să o mai spunem o dată de precizările extrem de explicite ale Constituției care arată că politica economică este apanajul guvernului, guvernul conduce, coordonează, elaborează politica economică. L-am văzut pe președinte discutând cifre, situații, mandate de negociere cu Fondul Monetar Internațional, ș.a.m.d. Fundamental, noi nu acceptăm premisa pe care încearcă să ne-o inducă președintele și toți cei care vorbesc pe lângă domnia sa, și anume că suntem condamnați la o politică lipsită de orice șansă de revigorare economică și care este, de asemenea, profund incorectă din punct de vedere social, care întărește ideea că la austeritate sunt condamnați numai o parte dintre membrii societății, care nu aduce niciun fel de propunere, niciun fel de inițiativă pentru a crește veniturile, pentru a crește economia, pentru a spori locurile de muncă.
Noi nu avem, nici din partea președintelui, nici din partea guvernului, niciun fel de idee și niciun fel de preocupare pentru reducerea uriașei evaziuni fiscale și trebuie încă o dată să spunem foarte clar faptul că, așa cum, de pildă, în domeniul ordinii publice președinte și autoritățile care au demult și complet harta grupurilor interlope, ne-o spune șeful SRI, nu altcineva, nu acționează în niciun fel nici preventiv, nici reactiv, decât atunci și acolo unde se întâmplă câte un fapt, așa cum s-a întâmplat la Giurgiu. Adică să existe o victimă, și o victomă foarte cunoscută.
La fel, în domeniul economic este foarte clar că președintele și guvernul au harta completă a marii evaziuni fiscale și nu fac nimic pentru a o limita, pentru a o combate în mod serios. Ori dacă nu luăm în calcul această premisă fundamentală, sigur că ajungem în logica în care ne explică domnul Băsescu și asociații, cum va trebui să condamnăm din nou pensionarii la drastică reducere a puterii de cumpărare pentru că, nu-i așa, nu avem de unde să indexăm măcar pensiile. Intrăm în logica domnului Băsescu și a asociaților lui, că nu putem să respectăm nici legi pe care chiar ei le-au dat, nici sentințe judecătorești privitoare la salariile unor categorii de bugetari și, practic, asumăm ideea că în această țară dificultățile crizei, rigorile crizei, austeritatea, strânsul curelei sunt numai pentru cei mici, pentru cei normali, pentru cetățenii și contribuabilii care nu fac parte nici din grupuri interlope și nici din marile grupuri mafiote asociate puterii, a căror sursă de venit este în principal evaziunea fiscală.
Noi nu acceptăm aceste premise, avem propuneri concrete, le punem în discuție. Și în discuția mediului politic și, desigur, și în discuția opiniei publice prin intermediul dumneavoastră. Și îl rog pe domnul președinte, Victor Ponta, să vă prezinte clar și în detaliu aceste elemente.”
Întrebări din partea mass media
Jurnalist: Ați discutat de o mobilizare cu cei de la PSD și PNL?
Președintele PNL, Crin Antonescu: Blocajul nu a fost cauzat de lipsa de mobilizare a senatorilor opoziției. Să nu confundăm.








Presedintele „jucator”si-a epuizat minciunile folosite in campania electorala(„sa traiti bineee…de ce le e frica nu scapa!) si,precum mentorul sau Ceausescu(pe care il iubeste si apreciaza,in timp ce pe regele Mihai il insulta),incearca sa scape de furia romanilor saraciti si umiliti e catre BUBA(regimul Basescu,Udrea,Boc,Anastase)!
ApreciazăApreciază