Emisiunea „Punctul de intalnire” – invitat presedintele PNL, Crin Antonescu (30 octombrie 2011)

TALK-SHOW

Radu Tudor: Suntem la „Punctul de în întâlnire”. Într-o singură săptămână Biserica Ortodoxă Română a devenit subiectul unor controverse puternice generate de acţiunile Patriarhului său, Preafericitul Daniel. Primul gest a fost lipsa de la discursul de zece minute al Regelui Mihai în Parlamentul României. Al doilea gest a fost ieri, la Sibiu. În prezenţa capilor BOR şi a patriarhului, omului politic Traian Băsescu i s-a permis să susţină un discurs la slujba de canonizare a mitropolitului Andrei Şaguna. Politizarea bisericii şi obedienţa faţă de puterea actuală sunt subiecte pe care le consider necesare pentru dezbaterea publică. În afara acestui subiect principal, trădarea lui Victor Ciorbea şi haosul recensământului, care ascunde posibila manipulare a votului din 2012 vor fi dezbătute acum, în partea a doua a emisiunii. Invitatul meu este Crin Antonescu, preşedinte al PNL şi copreşedinte al USL. Bună seara, domnule Antonescu!

Crin Antonescu: Bună seara.

Radu Tudor: Vă mulţumesc că aţi acceptat invitaţia şi mă voi aşeza direct lângă dumneavoastră, spunându-vă că chiar de pe 25 octombrie, acea zi cu totul şi cu totul specială pentru mine cel puţin, şi pentru mulţi români, am constatat lucrul acesta în audienţele Antenei 3, am simţit aşa, am trăit un sentiment de frustrare, de supărare, de revoltă, de hai să nu-i spun aşa, de greaţă, dar m-au încercat câteva sentimente extrem de neplăcute. Faptul că Patriarhul BOR, Daniel, nu a găsit zece minute să vină la discursul Regelui în Parlament, faptul că între Patriarhia Română şi Palatul Parlamentului distanţa este de cel mult cinci minute cu maşina, negsind 15 minute pentru prezenţa şi pentru aniversarea Regelui Mihai, eu personal m-am declarat dezamăgit, cu atât mai mult cu cât acţiunile BOR au fost afectate prin acest gest pe care l-a făcut patriarhul. Cum comentaţi acest lucru? Vi se pare că e în neregulă sau sunt eu, să spunem, exagerat în simţământul meu?

Crin Antonescu: Nu pot spune că sunteţi exagerat, pentru că îl împărtăşesc. Subiectul este unul foarte delicat şi până la a spune, ceea ce nu voi face, dacă e în regulă sau nu e în regulă, nu o voi face pentru că nu fac eu reguli patriarhului. Voi spune un lucru care este mai important decât a aprecia eu dacă e în regulă sau nu e în regulă. Ca participant la acest moment exemplar, moment cu adevărat istoric, mi-a lipsit, mi-a lipsit profund. Să fie foarte limpede: de la acea întâlnire istorică a Regelui la 90 de ani cu Parlamentul democratic al României, aşa cum este acest Parlament, vorbim de instituţie, n-a lipsit de fapt Traian Băsescu, nici nu avea ce căuta după atitudinea şi afirmaţiile iresponsabile, profund jignitoare pentru noi toţi, pentru istoria noastră, pe care le-a făcut; n-a lipsit Emil Boc, care oricum nu există în termeni absoluţi, în termeni de fiinţă politică; n-a lipsit Roberta Anastase şi în orice caz, dacă Roberta Anastase ar fi stat la pupitrul acela înalt în vreme ce Regele Mihai vorbea eu, unul, aş fi avut un sentiment de stinghereală. Deci totul a fost foarte bine cu cei amintiţi, dar a lipsit din plin, a fost o uriaşă absenţă, Preafericirea Sa, Patriarhul BOR. De ce spun acest lucru. Întrunirea de acolo nu avea un caracter formal, monden. După părerea mea, nu era o întâlnire la care să poţi să alegi dacă te duci sau nu. Nu era o întâlnire care să poată avea concurenţă de agendă. Era o obligaţie instituţională ca BOR să fie reprezentată la nivelul ei suprem. Sigur că nu eu sunt în măsură să îi spun acestei instituţii, acestui corp din care fac parte, pentru că se uită foarte adesea, în ortodoxie cel puţin, biserica nu este o clădire, nu este doar o instituţie, nu este corpul clerical. Biserica este comunitatea tuturor credincioşilor întru Hristos, care sunt conduşi în cele bisericeşti, religioase care sunt păstoriţi de către întâi stătătorii lor, şi anume clericii în frunte cu patriarhul, aşa încât nu trebuie să spun eu, să amintesc eu faptul că cea mai mare importanţă a Bisericii Ortodoxe Române, ca instituţie în lume este aceea de a fi, aşa cum s-a spus de foarte multe ori, aproape sinonimă cu fiinţa istorică a românilor. Avem o istorie în care în foarte multe momente – şi aici vorbesc de secole lungi şi multe – statalitatea noastră a fost precară, mereu ameninţată. De fapt poporul acesta a crescut, a rezistat, s-a întărit în şi în preajma biserici sale. În momentul în care vorbeam aici despre un personaj istoric care a fost uns, sacrat rege de către întâi stătătorii din vremea sa ai Bisericii Ortodoxe Române, aceleiaşi Biserici Ortodoxe Române, de către înaintaşii în har şi demnitate ai Prefericitului Daniel, patriarhul de azi al Bisericii Ortodoxe Române, cred că trebuia să fie acolo în numele rolului, repet, pe care Biserica Ortodoxă Română îl are în istoria României. Nu s-a întâmplat aşa, şi mai mult decât că mi-a lipsit, că mi-a lipsit enorm şi că probabil că această absenţă a fost resimţită de mulţi oameni, mai mult sau mai puţin bisericoşi, mai mult sau mai puţin credincioşi, la urma urmelor, mai mult decât atât nu pot spune. Pot însă să mai spun, cu voia dumneavoastră., un lucru. Preţuim cu toţii biserica şi lăsăm la o parte alegerile noastre de conştiinţă, confesionale, că suntem sau nu creştini, că suntem sau nu ortodocşi. Cred că toţi cei care facem politică trebuie să tratăm aşa cum se cuvine, cu greutatea pe care o are o asemenea instituţie, cum este biserica, în destinul trecut, prezent şi viitor al naţiunii române. Dacă e foarte adevărat că există instituţii ca armata, poliţia, şcoala, administraţia în bună măsură, care nu trebuie politizate în sensul că nu trebuie să fie ideologice sau partizane, Biserica Ortodoxă Română este o prezenţă atât de curpinzătoare în viaţa naţiunii române încât ea e prima care nu are voie să fie nicio clipă partizană sau ideologică. Şi, aşa cum fiecare ne dăm bătălia în societate, în viaţa noastră, în destinul nostru, cred că şi Biserica Ortodoxă Română, sub conducerea unui ierarh tânăr, Preafericitul Daniel este un patriarh tânăr, în putere, de la care am aşteptat şi aşteptăm multe, multe lucruri, nu doar acesta pe care l-am spus înainte.

Radu Tudor: Nu întâmplător, domnule Antonescu, v-am provocat cu acest subiect, pentru că îmi aduc aminte destul de bine în campania electorală prezidenţială din 2009, l-aţi invocat pe Patriarhul Daniel. Aţi spus, la vremea respectivă ceva despre personalitatea domniei sale.

Crin Antonescu: Am fost întrebat la un moment dat care este prima persoană, sigur, în sensul de reprezentant al unei instituiţii cu care aş sta de vorbă, prima întâlnire pe care aş avea-o în calitate de preşedinte, dacă aş ieşi preşedinte şi atunci am spus: Patriarhul României, Preafericitul Daniel anume, pentru că este patriarh. Eu vorbeam de instituţie. Sigur că, mă rog, liber cugetători şi mari jurnalişti liberali şi democraţi au sărit în capul meu folosind şi acest prilej, ţipând că România e un stat laic, că o să instaurez o teocraţie ş.a.m.d. Sigur, nişte prostii sau nişte semne de ignoranţă profundă. Nu, am spus acest lucru atunci şi l-aş face şi azi dacă aş fi în situaţia respectivă, indiferent de frustrarea pe care am încercat-o – ăsta e cuvântul, nu are asta importanţă – pentru că e vorba de o instituţie care poate face enorm spre binele şi spre sănătatea vieţii publice din România.

Radu Tudor: Corect.

Crin Antonescu: Eu nu am a discuta cu patriarhul, dacă ne e îngăduită formula: mecanismele sau căile mântuirii. Astea le ştim noi, mirenii, şi evident căpătăm povaţă şi ajutor de la ierarhi. Eu vorbesc însă de dimensiunea publică într-o ţară în care în această instituţie există încredere, în care către această instituţie se îndreaptă speranţa a foarte mulţi oameni şi care are obligatia de la lucruri mici, din a le spune „nu vă mai călcaţi în picioare la pelerinaje, la celebrări, la moaşte, pentru că ne strângem aici din dragoste şi întru dragoste, nu din ură şi din datul din coate…

Radu Tudor: Este un sentiment apăsător, domnule Antonescu.

Crin Antonescu: Este foarte apăsător…

Realziator: Imaginile acestea de la moaşte sunt..

Crin Antonescu: … şi până la lucrurile pe care Biserica Ortodoxă Română încă nu le-a rostit prin prima sa voce, nici înainte, nici acum, despre perioada comunistă, despre martirii ortodocşi, pentru că, iată, catolicii, spre cinstea lor, şi-au cinstit şi chiar canonizat martiri – martiri din epoca comunistă. Greco-catolicii, în ciuda unei situaţii complicate, au ştiut, de asemenea, să-şi evoce măcar şi să-şi cinstească oamenii care au murit pentru credinţă în timpul prigoanei comuniste. Biserica Ortodoxă trebuie să o facă răspicat şi oficial – nu glumesc – să condamne comunismul şi ea şi, de asemenea, Biserica Ortodoxă Română, departe de a pleda pentru un partid sau împotriva unui partid, pentru putere sau pentru opoziţie, să spună oamenilor cu o autoritate pe care politicienii nu o au câteva lucruri simple, de care oamenii au nevoie.

Radu Tudor: Eu cred că este foarte important ceea ce aţi precizat dumneavoastră şi sunt câteva nume care nu doar au o popularitate şi, să spunem o răspândire largă în România, dar preoţi precum Arsenie Boca, oameni precum Valeriu Gafencu, Nicolae Steinhardt, chiar şi părintele Arsenie Papacioc, care recent a trecut la Domnul, în august, sunt oameni care au suferit între 10 şi 17 ani în puşcăriile comuniste, care au dat dovadă de o credinţă cu totul şi cu totul ieşită din comun şi specială şi despre care, din punctul meu de vedere, ar trebui să vorbim exact în sensul celor spuse de dumneavoastră., în sensul canonizării, pentru că ei sunt nişte exemple, nu doar pentru biserică, nu (…) doar de credinţă, ci şi pentru societate. Noi trăim într-o societate în care vorbim de dimineaţă până seara, pănă la refuz şi dincolo de el, despre Oana Zăvoranu, despre Pepe, despre Columbeanu, despre Truică ş.a.m.d., dar sunt modele extrem de puternice care pot impresiona de la vârsta de 7 ani până la vârsta de 97 de ani viaţa publică românească.

Crin Antonescu: Fără îndoială şi trebuie mereu reamintit – sigur că în fond toată istoria bisericii, nu doar ortodoxe, şi catolice se învârte în jurul formulei, Evanghelia după Sfântul Apostol Matei, în care Mântuitorul spune: „daţi cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Cred că avem în vedere mult prea mult doar prima parte. Da, cezarului i se dă şi că discuţia, înţelegerea despre ce e al cezarului şi ce este al lui Dumnezeu este interminabilă şi trebuie s-o purtăm mereu, dar nu putem uita niciodată, cel puţin creştinii, câţi mai suntem, că biserica noastră este întemeiată pe martiriu. În afară de sacrificiul suprem al Măntuitorului, toţi apostolii, toţi fondatorii acestei comunităţi în numele lui Cristos au fost martiri şi sute de ani după aceea nu numai în Imperiul Roman a existat sânge de martir, valuri de sânge de martir care au curs pentru ca această credinţă în 2000 de ani să se aşeze. Ei, bine, în perioada comunistă, şi în România şi în alte părţi au existat încă martiri, a trebuit să existe din nou oameni care să mărturisească şi să moară pentru credinţa în Cristos, împotriva unor cezari demenţi şi din această cauză cred că şi, undeva, cu discreţie, cu reţinere, fără a face, repet, politică, biserica e bine să vegheze la sănătatea mintală a cezarilor.

Radu Tudor: Dacă dumneavoastră v-a lipsit, spre exemplu, Patriarhul Daniel în ziua de 25 octombrie iar eu m-am declarat profund dezamăgit de lipsa din Parlament a Întâi Statătorului Bisericii Ortodoxe Române, ieri s-a mai întâmplat un lucru şi chiar v-aş ruga să-mi spuneţi, după ce vedem imaginile cu ce s-a înâmplat la Sibiu, să-mi spuneţi care este sentimentul dumneavoastră faţă de cele două vârfuri ale României care au participat la acea acţiune de ieri, de la Sibiu, faţă de preşedintele Traian Băsescu şi faţă de Patriarhul Daniel. Haideţi să vedem ce s-a întâmplat la Sibiu, la canonizarea Mitropolitului Andrei Şaguna

Traian Băsescu: De la Andrei Şaguna ne-a rămas gândirea că unirea poporului român se face prin cultură şi prin educaţie. Iată că un astfel de înaintaş al nostru devine astăzi sfânt, iar eu nu voi pierde prilejul de a mă închina în faţa sfintelor feţe bisericeşti prezente aici şi în faţa Sfântului Andrei Şaguna.

Radu Tudor: Acesta a fost discursul pe care preşedintele Traian Băsescu l-a rostit în Catedrala din Sibiu, ieri, la slujba de canonizare a Mitropolitului Andrei Şaguna. Aici aveţi o fotografie care, vă spun sincer, pe mine m-a împins într-un sentiment extrem de neplăcut. Un om politic în mijlocul atâtor oameni ai bisericii, dincolo de discursul pe care l-a avut în interiorul acestei instituţii, în interiorul Catedralei de la Sibiu, priviţi această imagine şi spuneţi-mi ce vă sugerează ea, cam care este poziţia şi atitudinea preşedintelui Traian Băsescu atunci când este înconjurat de capii Biserii Ortodoxe Române? Mie îmi sugerează aceeaşi atitudine de râs inutil, de hăhăială, de atitudine total nepotrivită a unui om de stat atunci când se află în mijlocul oamenilor şi vârfurilor Bisericii Ortodoxe Române. Această fotografie, pentru mine, vorbeşte foarte mult în legătură cu adevăratele sentimente ale preşedintelui Traian Băsescu faţă de biserică şi faţă de capii BOR. Domnule Antonescu, imaginea aceasta, recunosc, m-a provocat astăzi un pic, ea circulă pe foarte multe bloguri. O să vă rog s-o comentaţi şi dumneavoastră în continuare, pe adresele care sunt afişate pe ecran, pe facebook.com/punctuldeintalnire, pe blogul radu-tudor.ro şi pe antena3.ro/punctuldeintalnire. Sunt trei adresa unde vă puteţi spune opinia în legătură cu ce a permis biserica să se întâmple sâmbătă, la Sibiu, şi cu această fotografie, ce sentimente vă trezeşte. Domnule Antonescu, un discurs al unui om politic, într-o biserică importantă, în Catedrala de la Sibiu, în timpul unei slujbe de canonizare. Întâmplător sau nu, acest om politic este Traian Băsescu.

Crin Antonescu: Domnule Tudor, eu sunt – ceea ce mi se întâmplă de câţiva ani mai rar – sunt chiar descumpănit. Eu văd prima dată această fotografie şi dacă nu vine cineva să ne explice cumva că e vreun trucaj, iarăşi…

Radu Tudor: Este o fotografie oficială luată din agenţia Mediafax.

Crin Antonescu: Cred că ea e mai sugestivă decât aş putea eu s-o descriu şi, sincer, sunt mâhnit. Şi mi-e ruşine, încă o dată, pentru că, până la urmă, omul acela, vrem, nu vrem, îi suntem sau nu aliaţi sau adversari politici, ne reprezintă. Este…

Radu Tudor: Atitudinea domniei sale spune foarte multe.

Crin Antonescu: Nu, nu pot comenta. În legătură cu episodul celălalt, faptul că preşedintele a fost prezent la această ceremonie religioasă, nu discut ce părere avea domnia sa, de fapt, şi cât preţuieşte cultura, şi şcoala, şi opera lui Şaguna… Deci, nu discutăm asta. Faptul că era acolo în calitate de preşedinte e un lucru bun. Trebuie, totuşi, să ştim – şi asta trebuie s-o spunem absolut deschis – noi, în Biserica Ortodoxă avem o tradiţie, o sumă de ritualuri de tradiţie bizantină, care acordă un loc întâi stătătorilor mireni, în sensul de ce erau ei: împăraţi, regi, în fine, şefi ai statului, cârmuitori. Deci, nu are niciun rost, cum am auzit pe cineva, să spună: „Domnule, dar de ce stă acolo, în faţă, în primul rând?” Acolo se stă. Şi peste tot, de altfel, cuviinţa, tradiţia în orice biserică – am mai fost şi eu, şi alţi, sper să fim preşedinţi – suntem invitaţi, numai că…

Radu Tudor: Dar nu asta e obiecul discuţiei, domnule Antonescu. Ce caută un om politic să vorbească la o slujbă de canonizare?

Crin Antonescu: … numai că, în aceeaşi tradiţie, care este extrem de importantă, deci nu e facultativă, tradiţia asta nu o punem în paranteză în biserică, Biserica ortodoxă, ca şi Biserica Catolică – trebuie să ştie, că astea sunt nişte lucruri, cei care ne urmăresc trebuie să ştie – este fundamental de bisericile la fel de creştine, dar protestante şi neoprotestante, prin faptul că aşază pe acelaşi plan cu Scriptura, cu Sfânta Scriptură, tradiţia sau predania, cum se spune la ortodocşi. Deci, aceste lucuri nu sunt facultative, ele pot să pară învechite, pot să pară nepotrivite unora, însă de-asta este biserică şi nu e cafenea sau nu e club de discuţii. În biserică, în conformitate cu această tradiţie, nu vorbesc decât ierarhii, preotul sau cei mai mari în tradiţia bisericii… în ierarhia bisericească decât preotul. Dumneavoastră nu aţi auzit de vreun rege al României, care erau unşii lui Dumnezeu, să vorbească în biserici. Ferdinand Întregitorul, regele României, în momentul în care s-a dus în catedrala de la Alba Iulia nu a vorbit, nu a vorbit acolo, în biserică. În biserică nu vorbesc mirenii. Şeful unui stat este un mirean şi mirenii în biserică ascultă. Există monopolul predicii, monopolul rostirii, care este…

Radu Tudor: Nu există reguli diferite raportate la funcţia omului sau la poziţia pe care ocupă.

Crin Antonescu: Nu. În bisericile protestante poţi să intri şi să fii invitat să iei cuvântul, nu e niciun fel de problemă. În Biserica Ortodoxă, nu. Întotdeauna, presupun, îmi pare rău să o spun, că această regulă s-a mai încălcat. În ce mă priveşte, şi mulţi alţi politicieni pe care îi ştiu, au avut cuviinţa în biserică să nu ceară niciodată sau chiar să nu se lase invitaţi să vorbească.

Radu Tudor: Cei care ştiu regula.

Crin Antonescu: Păi, cei care ştiu regula, dar atenţie: obligaţia de a impune aceste reguli, pentru că le ştiu, este a ierarhilor. Pentru că, la un moment dat, cineva care nu e foarte dus la biserică, în sens propriu, s-ar putea să nu aibă o poziţie corectă a corpului, o atitudine corectă, s-ar putea să stea, nu ştiu, picior peste picior, acoperit, descoperit. E de datoria preoţilor, clerului, oamenilor bisericii să le spună ce se cuvine şi ce nu. Aşa încât dacă Traian Băsescu a vorbit în biserică la o slujbă de canonizare, eu consider acest lucru nepotrivit, dar responsabilitatea întreagă este, încă o dată, a capilor bisericii, în frunte cu Patriarhul, care erau acolo, pentru că Traian Băsescu, sincer, cred că nici nu ştie lucrurile despre care vorbim noi acum şi nici nu e obligaţia lui să le ştie.Cum s-a mai spus, îmi pare rău să o repet, e dornic să se adreseze unui număr mare de oameni şi unde s-o faci decât în biserică, acolo unde nimeni nu fluieră sau nimeni nu, mă rog, vociferează.

Radu Tudor: Trebuie să luăm un solo-spot de 20 de secunde şi revenim cu o întrebare importantă pe această temă, relaţia dintre biserică şi politică. Solo-spot. Am revenit la „Punctul de întâlnire”. O fotografie care va stârni, cu siguranţă, încă multe comentarii. Mie, personal, îmi stârneşte sentimente contradictorii. Este aproape şocantă: în mijlocul capilor Bisericii Ortodoxe Române, Traian Băsescu izbucnind în râs, un sentiment şi o atitudine care este total nepotrivită nu doar pentru un şef de stat, ci şi pentru un politician sau un om normal de pe stradă. Nu cred că îi vine cuiva să râdă în hohote atunci când se află între atâtea figuri înalte ale bisericii. Din punctul acesta, domnule Antonescu, aţi fost foarte corect, zic eu, responsabilitatea este a amândurora, a celor care au oferit microfonul şi care au permis ca un om politic să vorbească în timpul unei slujbe de canonizare şi, în egală măsură, o lipsă de educaţie, o lipsă de bun-simţ a omului politic, care s-a grăbit să ia microfonul şi să îi înveţe pe toţi ceilalţi ce e cu Andrei Şaguna, cine e el şi să elogieze şcoala românească, despre care, mai deunăzi, spunea că produce tâmpiţi.

Crin Antonescu: Bine, eu încerc, aşa cum am făcut întotdeauna, încerc să fiu cât se poate de corect. Textul intervenţiei preşedintelui nu are nimic de reproşat. Salut creştineşte faptul că nu s-a legat de opoziţie şi în biserică, salut faptul că nu a vorbit, decât a spus câteva cuvinte corecte, la locul lor, despre personalitatea istorică a lui Andrei Şaguna, nimic…

Radu Tudor: Am remarcat că lăuda şcoala românească, după ce o făcuse praf şi pulbere acum un an şi jumătate şi spunea că produce tâmpiţi.

Crin Antonescu: Domnule Tudor, vrem îndreptarea păcătosului, nu… E foarte bine că a lăudat-o şi acum. E foarte bine, poate l-a văzut acum mai multă lume şi, în orice caz, de data asta a spus drept, a spus adevărul. E foarte bine că l-a spus.

Radu Tudor: I-o fi venit sentimentul cel bun şi gândul cel bun în biserică. Ştiţi că e o chestiune care, într-un fel sau altul, mi-a fost reproşată sau mi-a fost subliniată: „Nu mai discutaţi atât despre biserică, nu mânjiţi biserica, nu o acuzaţi, încercaţi să realizaţi că este un subiect tabu”. Nu se discută despre Biserica Ortodoxă, nu se discută despre credinţă, nu se discută despre gesturile mai mult sau mai puţin potrivite ale patriarhului, pentru că această zonă este intangibilă. Şi eu recunosc că această interpretare nu o înţeleg şi nu o accept. Eu cred că trebuie să discutăm toate lucrurile în neregulă, în special, cum aţi spus dumneavoastră, din partea bisericii, care trebuie să fie prima ce nu greşeşte.

Crin Antonescu: Eu, şi înainte de a veni la această emisiune, de la oameni foarte apropiaţi şi foarte cinstiţi şi foarte bine intenţionaţi, văzândul promo-ul făcut de dumneavoastră, am primit telefoane care îmi spuneau să nu cumva să mă leg de biserică. Sigur, erau oameni care fac politică. În primul rând că eu socotesc că oricine a urmărit ce vorbim aici nu are cum înţelege că noi atacăm biserica.

Radu Tudor: Categoric!

Crin Antonescu: Eu cred, tocmai, că dintr-o enormă preţuire discutăm despre acest lucru. Eu cred că cei care spun „Hai să nu zicem nimic de biserică pentru că putem să pierdem…” aşa, confundă biserica cu serviciile secrete sau cu altceva. Atenţie, că România a avut cel mai declasat, nu cel mai sângeros, dar cel mai declasat, cel mai decăzut tip de regim comunist din cauza unui vast sistem de complicităţi, pornind cu cea a mediilor intelectuale, mergând până la alte instituţii şi fără să acuz cu nimic Biserica Ortodoxă Română, care şi în vremea comunismului, cu toate compromisurile pe care ea a trebuit să le facă, a fost locul în care noi, măcar că ne botezam, ne căsătoream şi ne înmormântam sau ne duceam, care ne duceam şi ne spovedeam şi ne împărtăşeam sau mergeam de Crăciun şi de Paşte şi la marile sărbători, praznice, măcar prin asta a făcut un serviciu enorm şi am putut trăi într-o ordine reală, alta decât nebunia ideologică. Dar, pe de altă parte, atunci când vorbim de rezistenţa instituţiilor, vreau să le aduc aminte telespectatorilor dumneavoastră că în 1978-1979, când s-a pus problema şi era iminentă alegerea lui Karol Wojtyła – Ioan Paul al II-lea, a fost şedinţă a biroului la Kremlin, liderii polonezi au fost alertaţi la Varşovia şi atunci când Papa a trimis mesajele sale, celebrul „Nu vă fie frică!”, atunci au rezonat milioane de oameni. Şi, pe de altă parte, şi în Polonia, Biserica Catolică a făcut compromisurile ei cu regimul. Acum, sistemul ăsta vast de complicităţi a făcut ca noi, în timpul lui Ceauşescu, să nu facem nimic, cei care puteau să facă, în anii ’90 să facem foarte puţin, iar astăzi să nu mai facem nimic. Azi nu e bine să vorbeşti nimic, dacă ţi se pare că ar trebui să fie altfel, de biserică. Azi nu cumva să pomeneşti ceva de ce nu ar fi în ordine sau ce ai avea suspiciune faţă de serviciile speciale, că şi ele pot să influenţeze alegeri. Azi nu e bine să te pui rău cu „doamna Televiziune Română”. Azi nu e bine să te pui rău cu nimeni şi, în general, azi e bine, dacă poţi, să te împaci cu Băsescu, să te tolereze şi pe tine pe suprafaţa pământului. Asta nu se mai poate accepta în 2011, dacă, din punctul meu de vedere, era inacceptabil în 1980.

Radu Tudor: Publicitate şi revenim în patru minute cu un subiect foarte important, vechii aliaţi ai liberalilor, ţărăniştii, au bătut palma cu Traian Băsescu. Crin Antonescu ne va spune opinia domniei sale. Publicitate. Am revenit la „Punctul de întâlnire” şi am spus în felul următor, domnule Antonescu. Am postat nişte idei care vor reveni aici, în acest ecran pe care îl folosim drept platformă pentru a spune ideile acestei emisiuni şi pentru a le comenta invitaţii. Am spus în felul următor, că preşedintele Băsescu, care este un fervent antimonarhist a declarat că, prin chemarea la Cotroceni a liderilor PNŢCD, Ciorbea, Pavelescu şi Miluţ vizează acapararea de către PDL a electoratului monarhist, considerând PNŢCD un vehicul de absobţie. Cu alte cuvinte, este vagonul de marfă în care se suie şi Traian Băsescu să mai ia nişte voturi de la monarhişti, despre care recunoaşte în mod deschis că sunt din ce în ce mai mulţi.

Crin Antonescu: Bun. Prima remarcă foarte repede este aici că este cu totul deplasat, inacceptabil şi în perfectă încălcare a spriritului Constituţiei ca preşedintele ţării româneşti, cum zic bătrânii noştri, să se preocupe de dinamica partidelor, a electoratului. El are cu totul alte probleme şi în orice caz, cum spuneam şi într-o altă emisiune, nu l-aţi auzit pe rege în mesajul său vorbind de dreapta, de stânga, de centru-dreapta, de centru-stânga şi de alte lucruri de genul ăsta care sunt ale noastre, ale politicienilor partizani, cât suntem politicieni partizani. Preşedintele nu mai este. Doi – nu am deloc convingerea că vreunul din domnii Ciorbea, Pavelescu, Miluţ sau alţii care fojgăie prin curtea Palatului Cotroceni atunci când li se ordonă, ar reprezenta în vreun fel oamenii cu opţiuni monarhiste şi cu drept de vot din România, câţi or fi ei. Trei – cred că oricum, aceşti oameni, dincolo de această convingere pe care ei o au, care este una de principiu, pot avea opţiuni politice atunci când sunt alegeri între partide diverse, aşa încât această afirmaţie a lui Traian Băsescu este şi cu totul deplasată şi inexactă, chiar dacă ar fi să o luăm de bună. Nu. Oamenii respectivi, şi nu aş vrea să insist pentru că este unul din cele mai ruşinoase momente, ca la nici o lună după moartea lui Ion Diaconescu să se întâmple, cei care i-au stat la căpătâi să facă asta, nu văd cum îşi imaginează că electoratul monarhist, după bădărăniile, minciunile, insultele inimaginabile pe care Băsescu le-a adus la adresa Majestăţii Sale ar putea vota cu cineva învestit de Băsescu de data asta şi trei, de fapt, întâlnirea de la Cotroceni ne arată nouă foarte limpede nu numai că, sigur, ţărăniştii în momentul ăsta nu mai au reprezentare, au reprezentare nedemnă, dar foarte probabil în spatele acestei întâlniri stă recunoaşterea aproape publică a faptului că preşedintele poate influenţa justiţia. Pentru că aceşti domni au dat fuga la chemarea preşedintelui după ce unii, respectiv domnul Ciorbea, l-au criticat zdrăvăn în ultimele luni, pentru că au un diferend în justiţie, un diferend interminabil, pentru că au nevoie de ştampilă şi de legalitate pentru a reveni în cursa politică şi pentru că preşedintele, au cel puţin dânşii convingerea, poate să influenţeze justiţia în felul acesta. Eu cred că nu, o spun sincer, dar ce altă motivaţie ai putea avea ca, în dimineaţa în care ai fost decorat de Majestatea Sa să pui decoraţia în buzunar, să te sui în maşină şi să te duci la Cotroceni cu câciula în mână la Băsescu.

Radu Tudor: Mie mi se pare că ăsta este un gest de trădare pe care îl face Victor Ciorbea şi nu mă feresc să spun cuvinte tranşante şi dure pentru că eu cred că merită aceste calificative. Victor Ciorbea a trădat, să spunem, singurul partid creştin – democrat de tradiţie în România şi vreau să vă aduc aminte o chestiune, domnule Antonescu. Timp de 20 de ani, ţărăniştii şi liberalii, într-un fel sau altul au simţit la fel. Au fost apropiaţi.

Crin Antonescu: Dar simt şi acum, care sunt ţărănişti cu adevărat şi liberali cu adevărat.

Radu Tudor: Categoric şi aţi şi guvernat împreună.

Crin Antonescu: Sigur.

Radu Tudor: A fost o chestiune, a fost prima mare schimbare politică în România, după căderea comunismului, au fost aşteptaţi cu foarte mare, să spunem, entuziasm, dar temerea cea mare, cea pe care am receptat-o eu, a ţărăniştilor şi a liberalilor a fost ca să nu existe o masivă infiltrare a unor oameni din exteriorul acestor două partide istorice pentru a le distruge. Ei bine, eu acum pot să spun că, în cazul PNŢCD această operaţiune a reuşit. Slavă Domnului, la PNL nu a fost cazul, deşi tentative au fost.

Crin Antonescu: Deşi nu a fost uşor nici la PNL.

Radu Tudor: Nu a fost uşor nici la PNL, pentru că oameni cu o influenţă şi o putere extrordinară au încercat distrugerea acestui partid. Iată că aceste influenţe externe duc la compromiterea şi distrugerea PNŢCD.

Crin Antonescu: Domnule Tudor, eu nu am nimic de vorbit despre domnul Ciorbea. Am spus ce am avut de spus şi nu cred că voi mai reveni vreodată asupra unui astfel de subiect. Am însă de spus două lucuri. Unu: Partidul Naţional Ţărănesc, dincolo de contribuţia sa majoră la istoria României Mari prin Partidul Naţional Român din Transilvania, printre toate celelalte lucruri are un merit extrordinar şi va trebui să fie în istoria României mereu, chiar dacă nu va fi în parlament sau în viaţa politică, pentru sutele de mii de martiri pe care ei în lupta pentru libertate şi pentru regimul democratic din România au dat în anii de după ’44. Ei au fost, sigur împreună şi cu liberali, chiar cu social-democraţi…

Radu Tudor: Autentici.

Crin Antonescu: Titel Petrescu, dar ei au fost cei mai mulţi. Ei au fost, să spun aşa, coloana vertebrală a martiriului românesc din zona partidelor politice. De asemenea, ei ne-au dat oameni politici, chiar dacă înaintaţi în vârstă, chiar dacă ajunşi de o viaţă cumplită de suferinţă, dar ne-au dat nişte oameni care trebuie să rămână, cel puţin în anumite componente ale prestaţiilor publice, modele: Corneliu Coposu, Ion Diaconescu. Asta trebuie spus. Eu şi cei mai mulţi colegi liberali pe care îi cunosc eu, simţim acest lucru. Tărăniştii, câţi mai sunt, pe unde mai sunt, care doresc să lupte într-adevăr pentru valorile care ne-au apropiat, au uşa deschisă cu cinste în Partidul Naţional Liberal dacă doresc să o facă, şi în orice caz îi îndemn să analizeze şi să vadă că Partidul Naţional Liberal este cel care încearcă să apere valorile pentru care noi toţi şi la începutul anilor ’90 şi până astăzi ne-am luptat şi ne vom lupta şi de acum încolo.

Radu Tudor: Ştiţi că azi-noapte, mă rog, prin România s-a sărbătorit un eveniment din ăsta importat, a fost noapte de Halloween…

Crin Antonescu: Ştiu de la fiică-mea cu care dau lupte foarte grele să înţeleagă că există o ierarhie a sărbătorilor între Crăciun şi Halloween.

Radu Tudor: Azi-noapte ştiţi ce au făcut liberalii timişoreni, în noaptea de Halloween? Vă arătăm noi aici, pe ecran…

Crin Antonescu: Aoleu, ia să văd.

Radu Tudor: Au ridicat un banner cu baloane portocalii. Bannerul îi arată pe Traian Băsescu şi Emil Boc în chip de vampiri care încalcă spiritul democraţiei. Mi s-a părut, cum să spun, o iniţiativă haioasă, dar şi foarte bună în acelaşi timp, semn că şi tinerii din PNL încep să aibă iniţiativă şi încep să se mişte în spiritul acţiunii politice. Un banner la Timişoara cu vampirii Traian Băsescu şi Emil Boc este, din punctul meu de vedere, un lucru pentru care tinerii liberali de acolo, din Banat, merită remarcaţi cu această fotografie pe care o regăsim pe pressalert.ro, pe siteul lui Dragoş Boţa.

Crin Antonescu: Au avut, să ştiţi, nu sunt singurii. Au avut mereu iniţiative şi sunt fără niciun fel de îndoială unul din segementele, chiar cel mai activ în asemenea lucru. Vă reamintesc, că eu le sunt în chip special recunoscător. În 2009, armata de linia întâi a campaniei mele, cât a fost ea săracă la Preşedinţie, să ştiţi că a fost făcută mai ales de organizaţiile de tineret.

Radu Tudor: Azi în Timşoara, mâine în toată ţara cu vampirii Băsescu şi Boc.

Crin Antonescu: Şi vă mai spun că, sub cuvânt de onoare, că nu ştiam nimic, eu ca preşedinte al partidului sau cineva din conducerea de la centru despre această iniţiativă.

Radu Tudor: Eu am descoperit-o pe siteul lui Dragoş Boţa şi am vrut să vă prezint, pentru că mie mi s-a părut…

Crin Antonescu: Sunt foarte bucuros şi îi felicit pentru inventivitate şi curaj.

Radu Tudor: Mi s-a părut remarcabil. Publicitate şi revenim cu o concluzie, cu o ultimă diversiune lansată de actuala putere. Puterea, prin UNPR, pune la cale crearea unei entităţi politice numită USP, pentru a crea confuzie electoratului mai puţin educat şi informat prin asemănarea USP – USL. Aceasta e una din ultimele diversiuni pe care actuala putere le pune la cale şi această confuzie în rândul electoratului mai puţin informat şi mai puţin educat, din punctul meu de vedere, este o chestiune care merită discutată, ca un ultim subiect, la „Punctul de întâlnire”, împreună cu Crin Antonescu. Domnule preşedinte, care e opinia dumneavoastră despre crearea acestui USP?

Crin Antonescu: Nu ştiu de ce nu mă miră. E o tactică de diversiune mai veche, folosită şi în alte perioade, şi în alte momente în care confuzia era ultima speranţă a celor de la putere. Şi, foarte pe scurt, Traian Băsescu şi oamenii săi ne-au vorbit şi ne vorbesc mereu, în mod demagogic, despre lichidarea statului asistenţial, despre strângerea curelei, despre austeritate şi economii. Au tăiat, în mod absolut abuziv, cu 25% salariile tuturor bugetarilor de care ţara asta şi oamenii din ţara asta au nevoie: învăţământ, sănătate, ordine publică, administraţie şi, în schimb, nu au făcut nicio economie, ba au sporit şi au alocat bani unor instituţii, vezi secţia politică a Televiziunii Române pe bani publici, secţie de partid făcută, sau unor grupări cum este această formaţiune a domnului general Oprea, pe care nu pot s-o descriu şi nu am s-o descriu vreodată altfel decât cu cuvintele lui Traian Băsescu, nu cu altele: şeful mafiei lui Adrian Năstase. Ei bine, nu ştiu cât era sau nu de mafie pe vremea lui Adrian Năstase. Probabil că atunci conducea o mafie mai mică. Azi domnul Oprea conduce o mafie mai mare, este mafia oficială prezidenţială şi toţi demagogii, şi toţi prefăcuţii şi prefăcutele, în frunte cu doamna Monica Macovei, care îmi vorbesc de coduri etice, care îmi vorbesc de chestiuni de integritate, care se întreabă dacă reputata actriţă care este soţia lui Mircea Diaconu trebuia să fie sau nu regizor într-un teatru, şi nu vorbesc de miliardele din evaziunea fiscală pe care, în calitate de preşedinte al CSAT, informat, cum ne spune şeful SRI, preşedintele ar fi trebuit să ia măsuri să o combată de ani de zile, toţi oamenii ăştia sunt, de fapt, grupuri de indivizi-mafii care, în acest moment, din banii publici pe care i-au luat din buzunarele oamenilor lăsaţi aproape muritori de foame încearcă să-şi construiască menţinerea şi apărarea puterii. E o diversiune. E datoria noastră, care oricum ne aflăm în teren şi ne vom afla şi mai mult, să lămurim oamenii că încearcă să creeze confuzie cu aceste iniţiale şi e numai una din diversiunile care vor urma.

Radu Tudor: Domnule Antonescu, o ultimă întrebare cu un răspuns scurt, vă rog. Dumneavoastră ştiţi când vor avea loc alegerile locale şi parlamentare?

Crin Antonescu: E foarte scurt răspunsul: nu. Am auzit nişte voci foarte, cum să spun, mai tari ca un oracol, chiar am auzit voci. Am auzit nişte voci blonde care au vorbit despre faptul că vor fi în noiembrie 2011. Au spus oficial…

Radu Tudor: 2012.

Crin Antonescu: 2012, pardon. Prima întrebare – şi trebuie să fim foarte serios concentraţi asupra ei – este dacă vor mai avea loc alegeri în 2012? Eu cred că vor avea loc, cred că societatea românească va avea forţa şi să le impună organizarea alegerilor şi să impună corectitudinea şi caracterul democratic al acestor alegeri. Cea mai probabilă dată, după câte ne răzbate de la dânşii, este noiembrie 2011, dar nu cred că…

Radu Tudor: 2012.

Crin Antonescu: 2012. Nu cred că e exclus, totuşi, ca în această…

Radu Tudor: Sunteţi dispus să acceptaţi această comasare a alegerilor?

Crin Antonescu: Noi nu o acceptăm, am spus-o foarte limpede şi deja încep să sper că s-ar putea ca nu toate componentele majorităţii să fie de acord cu tot acest set de eforturi pe care PDL şi Băsescu le fac.

Radu Tudor: Aveţi semnale din interiorul majorităţii că nu mai vor nici regionalizare, nici comasarea alegerilor?

Crin Antonescu: Avem declaraţii, nu semnale, declaraţii oficiale privitoare la regionalizare. Comasarea nu-i deranjează, dar zilele trec şi nu cred că trec în favoarea acestei puteri. Şi s-ar putea ca şi UDMR, ca şi mulţi alţii, să înceapă să se gândească, pe la primăvară aşa, după iarna asta cumplită care va urma, să se gândească totuşi că democraţia merită apărată în România.

Radu Tudor: Mulţumesc pentru această participare…

Crin Antonescu: Cu plăcere!

Radu Tudor: Acest dialog interesant. Crin Antonescu, preşedintele PNL.

(Prin Monitoring Media, Antena 3 – Punctul de întâlnire, ora 20:10)

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: