Discursul președintelui PNL, Crin Antonescu, cu ocazia semnării Protocolului USL total în județul Gorj 11.11.2011

Mulțumesc, mulţumesc foarte mult, dragi colegi.

Dați-mi voie înainte de toate să vă mulțumesc tuturor, deopotrivă social-democrați, liberali, conservatori, să vă mulțumesc preluând ideea cu care domnul primar își încheia intervenția, să vă mulțumesc pentru lupta pe care o duceți în prima linie a unei bătălii mai grea decât niciodată.

Vă mulțumesc ca un om care înțeleg, ca și Victor Ponta, ca și ceilați colegi de la București, că fără rezistența dumneavoastră, fără lupta dumneavoastră, fără răbdarea și curajul dumneavoastră nici noi nu am putea să facem nimic, nici noi n-am putea să fim nimic, n-am putea să fim, în orice caz împreună cu dumneavoastră, ceea ce suntem, și anume armata care se pregătește să elibereze România, și o va elibera.

În al doilea rând aş vrea, cu îngăduinţa, cu toleranţa proverbială a colegilor mei liberali şi a colegilor conservatori, să adresez un cuvânt special celor de roşu, colegilor din PSD. Vă felicit dragi colegi pentru faptul că aţi dat un preşedinte PSD cu a cărui prietenie şi cu a cărui colaborare mă mândresc. Partea foarte bună este, şi vă felicit o dată în plus, că nu aţi dat pur şi simplu un preşedinte al unui mare partid, aţi dat şi prin munca dumneavoastră un lider adevărat. Victor Ponta este un lider adevărat.

Există oameni care, plătiţi pe bani buni, direct sau indirect de la bugetul de stat, marii asistaţi, ne împuie capul de dimineaţă până seara sau celor care stau să îi ascule, să-i privească, să-i citească, cu faptul că noi nu suntem o alternativă, cu faptul că, de fapt, nenorocirea acestei ţări suntem noi, cei din Opoziţie, cu faptul că Victor Ponta nu e încă, sau nu e deloc, sau nu o să fie niciodată un lider adevărat, că Antonescu e vai de capul lui şi e o mare nenorocire. Dragii mei eu ştiu foarte bine, aşa am învăţat şi la istorie, cât am putut eu să învăţ, până când m-am apucat de politică, aşa am constatat în 20 de ani de politică să deosebesc un lider de un simplu preşedinte. Un lider are capacitatea, înainte de toate, de a-şi privi propria funcţie ca pe un mijloc şi nu ca pe un scop în sine, iar Victor Ponta nu şi-a încheiat şi nu a atins vârful carierei sale politice obţinând funcţia de preşedinte al PSD, ci abia o începe, şi îi doresc succes, care va fi succesul dumneavoastră şi succesul nostru al tututor.

De asemenea, un lider adevărat are curaj, are responsabilitate şi are capacitatea de a găsi, împreună cu oamenii pe care îi duce după el, mijloacele pentru atingerea unor scopuri asumate şi convenite. Şi făcând paşi care au presupus nişte riscuri foarte mari, având curajul de a porni în fruntea unui partid mare, cu diverse opinii, cu diverse ambiţii, la o asemenea construcţie, Victor Ponta a dovedit cu dumneavoastră alături şi cu dumneavoastră în spate, curaj, responsabilitate şi capacitatea de a duce după el oamenii pentru găsirea unor mijloace care să ne facă să ne atingem scopul.

Eu am spus aceste lucruri ca să fiu nu politicos, nu curtenitor faţă de colegul meu sau faţă de dumneavoastră, colegii din PSD, ci ca să mai arăt odată ce înţeleg eu prin lider politic, prin partener, prin Uniunea noastră până la urmă. Este o Uniune Naţională, cum spunea şi Liviu Dragnea, este o Uniune pentru România şi este o Uniune pe care, o dată făcută, avem obligaţia de a o duce până la scopul ei , şi cum am spus de atâtea ori, scopul nostru politic nu e doar să înlăturăm cea mai nocivă putere politică pe care România a avut-o de la comunişti încoace, adică Băsescu, PD şi adunătura lor, ci să îndreptăm România către calea normalităţii din punct de vedere democratic, din punct de vedere  social, din punct de vedere economic, din punct de vedere instituţional.

Eu cred că împreună putem să facem acest lucru pentru că avem tot ce ne trebuie. Avem cum a spus lideri, şi vorbind despre Victor Ponta, nu înseamnă că îmi scapă şi nu salut cu recunoştinţă perfomanţa liderilor locali de aici care au reuşit să se dovedească la rândul lor lideri, şi vă mulţumesc, şi aţi reuşit să încheiaţi primii o înţelegere completă într-un judeţ, iar faptul că aţi reuşit să faceţi asta se va reflecta în aceea că îi vom spulbera la alegeri, locale, parlamentare, comasate, necomasate.

Avem o forţă organizatorică pe care niciodată o coaliţie politică în România nu a avut-o, avem o sumă de experienţe la orice nivel pe care niciodată în România o forţă politică, o coaliţie politică, nu a avut-o. Avem şi trebuie să spunem asta oamenilor, cât, pe unde şi când putem, avem soluţii, construim pas cu pas, cu realism, cu luciditate, fără nici un strop de populism de demagogie, ceea ce trebuie făcut mâine – programele noastre. Astăzi suntem la Târgu-Jiu pentru că am lansat aici unul din cele mai importante programe pe care această Uniune l-a construit cu specialiştii ei, cu politicienii ei, Programul pe Energie – Viziunea USL privitoare la Strategia Energetică a României. Cât şi cum cei din presă dezbat programele noastre ne interesează, dar trebuie să ne resemnăm cu faptul că nu noi impunem acest lucru.

Ne-am obişnuit deja cu ideea că în vreme ce noi construim şi propunem opiniei publice, aşa cum am făcut, programe pe fiscalitate, programe pe educaţie, programe pe administraţie, programe pe agricultură, programe pe mediu, programe iată astăzi pe energie.

Nimeni nu dorește să discute despre aceste programe, să le critice, dar să le discute și, în același timp, defilează pe ecranele televizoarelor și prin coloanele ziarelor. Nimeni nu dorește să discute despre aceste programe – să le critice, dar să le discute și, în același timp, defilează pe ecranele televizoarelor și prin coloanele ziarelor oameni care spun sau scriu mereu același clișeu neadevărat: că nu avem soluții, că nu propunem soluții, că nu suntem constructivi, că nu vorbim decât de Băsescu și de Boc.

Noi n-avem cum să schimbăm acest lucru. Facem tot ce ne stă în putință, dar dacă nu reușim, la nivel mediatic, să transformăm interesul public, interesul celor care au trusturi de media sau fac presă înspre problemele cu adevărat importante, trebuie să acoperim noi acest gol de comunicare și, așa cum spuneau secretarii noștri generali, trebuie să facem cât putem de la om la om, adaptat la mediul cu care comunicăm, adaptat la oamenii cu care comunicăm.

Avem, în fine, dincolo de lideri, dincolo de programe, dincolo de forță organizatorică și experiență, avem ceva ce n-a avut nicio coaliție politică din cele care s-au făcut până acum și în care am fost parte, fie noi, fie dumneavoastră, avem ceva ce n-au avut acele coaliții, ceva ce ne dă șansa ca pentru prima dată, în România, o coaliție să reușească. Avem încredere unii în alții și am pornit din prima zi a acestei alianțe nu cu gândul de a ne tocmi, nu cu gândul de a ne păcăli, nu cu gândul de a lua mai mult fiecare de la celălalt, ci cu înțelesul și cu responsabilitatea că oricum ne-am împărți niște funcții care trebuie împărțite, că oricum ne-am așeza și ne-am distribui resursele, energiile, actorii pe acest câmp de luptă, cu un dușman real, dacă vom câștiga bătălia la capăt, toți, fiecare dintre noi – individ, partid, filială județeană, filială locală, vom avea de câștigat. Am înțeles acest lucru și pentru prima dată la nivelul acestei coaliții se observă, și observă și adversarii, această unitate.

Ei sunt cu adevărat îngrijorați și de-asta pândesc orice replică polemică în interiorul unui partid, orice mică întâmplare din județul nu știu care unde nu se înțeleg cei din Partidul Social Democrat cu cei din Partidul Național Liberal, orice mică diferență de părere cu Partidul Conservator, le pândesc ahtiați, le mediatizează, le povestesc, le exagerează. De ce? Pentru că sunt speriați, pentru că văd că există o unitate care n-a existat niciodată. Pentru că au crezut că nu vom putea face nici într-un an această alianță. Și am făcut-o într-o lună. N-au crezut că va trece o lună și nu ne vom împunge și nu vom încerca fiecare să ne adjudecăm și să ne delimităm la nivel de lideri sau la nivel de partide un teritoriu cât mai mare și au văzut că, dimpotrivă, ne înțelegem și știm să facem concesii. Mai mult, știm să ne ajutăm unii pe alții deja atunci când avem nevoie. N-au crezut niciodată că dacă ne-am înțeles la nivel central, ne vom putea înțelege la nivel local și iată că astăzi dumneavoastră, la Gorj, v-ați înțeles. Și iată că cei de la Dolj sunt aproape înțeleși. Și iată că cei de la Vâlcea, ca să numesc numai vecini de-ai dumneavoastră, sunt aproape înțeleși și încet, încet, dar în timp util în orice caz, în toată țara, Uniunea Social Liberală va fi efectivă până jos, pentru că toți înțelegem ce e mai important din aceste sondaje care au fost invocate. Acolo nu e atât de important faptul că avem o intenție de vot de 60 la sută. E foarte limpede! Acolo e important că oamenii au atâta nevoie de noi, încât au înțeles mai repede decât ne așteptam și ce este USL-ul și de ce s-a făcut USL-ul și ce trebuie să facă USL-ul ca să fie alternativa reală.

Avem nevoie, pentru a duce la bun sfârșit scopul pentru care suntem împreună, de unitate, de curaj și de responsabilitate. Avem unitate și vom avea din ce în ce mai multă. Avem curaj și asta e marea lor problemă. Pe noi nu ne pot amenința că ne deschid sau nu ne deschid dosare, că ne arestează la noapte sau nu, ca pe Apostu sau ca pe alți pediști.

A venit vremea situației perverse în care domnii de la putere nu știu dacă mai sunt liberi mâine și în care noi cei care am rămas aici știm că pot fi asupra noastră presiuni, știm că pot fi abuzuri, dar dacă nu ne-am vândut și nu ne-am lăsat șantajați până acum, înseamnă că suntem liberi și dacă suntem liberi suntem invincibili.

În fine, avem nevoie, și trebuie să vadă toată lumea asta, de încredere și trebuie să transmitem încrederea și celorlalți. Oamenii au nevoie să vadă că noi suntem siguri de victoria noastră și n-avem niciun motiv să nu credem și să nu le dăm și lor din această încredere.

Sigur că o să mai auzim multe. Sigur că toată gama diversiunilor, agresiunilor, calomniilor va continua. Batem, în cel mult un an, România va fi o țară liberă și pentru noi abia atunci va începe greul.

Vă doresc să vă dea Dumnezeu putere să duceți acest greu!

Etichete:, , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.