Nu cu multă vreme în urmă lumea academică românească a fost bulversată de un caz care a adus în discuţie importanţa criteriilor scientometrice riguroase în evaluarea cadrelor didactice universitare. Dezbaterea de atunci a fost iscată de încercarea – nereuşită – a unui eminent tânăr cercetător român, Cristian Ciocan, de a ocupa postul de lector la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Scrisoarea deschisă – adresată de către domnul Gabriel Liiceanu domnului Ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu – intitulată „Balta stătută a facultăţilor noastre” şi publicată pe Contributors.ro la data de 29 septembrie 2011 semnala existenţa unei masive disproporţii între performanţele candidatului respins şi slabele rezultate ale candidatului admis. Pe scurt, candidatul respins era mai bun decât candidatul admis. Vinovate pentru această situaţie anormală erau, sugera distinsul magistru şi iubitul scriitor, „spiritul de gaşcă, aranjamentul, trişeria, răsturnarea valorilor, nepotismul, fentarea ingenioasă a legii sub aparenţa respectării ei.” Peste numai o zi, acelaşi site găzduia textul domnului Alexander Baumgarten, conferenţiar universitar la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai, preşedintele Comisiei de specialitate „Ştiinţe umaniste” din cadrul Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS). Intitulat „Cazul Ciocan – o palmă la adresa reformei învăţământului”, textul domnului Baumgarten întăreşte necesitatea unei impuneri corecte a scientometriei şi reafirmă hotărârea autorului său de a transforma „parohialismul local într-o comunitate ştiinţifică de nivel competitiv.”
Ţinând cont de toate acestea, un eveniment recent a avut darul să mă surprindă tocmai prin discrepanţa dintre „teorie” şi „practică”, dintre vorbe şi fapte. Mai exact este vorba de procedura de evaluare a revistelor/editurilor/colecţiilor din domeniul Ştiinţelor umaniste efectuată de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS), din care face parte, pe lângă domnul Alexander Baumgarten, chiar domnul Cristian Ciocan. Rezultatele deosebit de stranii ale evaluării mă fac să cred că nici una din domniile lor nu a fost prezentă la procesul de evaluare şi de aceea doresc ca luarea mea de poziţie să nu fie considerată sub nicio formă o incriminare a domniilor lor.
Pentru necunoscători trebuie specificat că potrivit legii româneşti editurile se clasifică – pe diferite domenii umaniste – în trei categorii: „A”, „B” şi „C” în funcţie de valoarea fiecăreia. În principiu, acordarea acestor calificative editurilor serveşte unei alte evaluări – aceea a cadrelor didactice universitare şi a cercetătorilor români. În fapt, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu le recunoaşte decât pe primele două „A” şi „B”, aşa cum reiese din O.M. nr. 4.692, publicat în M.O. nr. 540, privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învaţământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare şi a atestatului de abilitare. Aceasta înseamnă că ultima categorie, „C”, nu este decât o formă politicoasă de a respinge unei edituri acreditarea CNCS, fără a i-o spune direct de vreme ce singurele cărţi punctate în metodologia MECTS sunt cele apărute la edituri clasificate „A” şi „B”.
Ei bine, privind rezultatele evaluării editurilor de către CNCS aflăm că printre editurile acreditate, cu cotaţia „B” (cu excepţia editurii Humanitas, toate celelalte edituri sunt cotate „B”) domeniul CNCS „Filosofie şi istoria filosofiei. Epistemologie, logică şi filosofia ştiinţei” se află edituri precum Egyetemi Műhely, Eikon şi Presa Universitară Clujeană. Printre editurile respinse (cotate „C”) la acelaşi domeniu se numără edituri precum Paralela 45, Institutul European sau Editura Universităţii din Bucureşti. Câţi dintre noi au auzit de editura Egyetemi Műhely, comparabilă în viziunea experţilor CNCS cu editura Polirom (cotată şi ea „B”). O altă editură, Presa Universitară Clujeană este cotată şi ea „B”. Această editură, deşi este cotată „B” la domeniul CNCS „Filosofie şi istoria filosofiei. Epistemologie, logică şi filosofia ştiinţei” a reuşit performanţa ca pe siteul editurii să nu apară nicio o carte de filosofie. Comparaţi apoi acest site cu producţia editorială de filosofie a editurii Paralela 45 (ale cărei titluri de filosofie se întind pe mai bine de zece pagini, îmbogăţind cultura română cu multe titluri de referinţă), editură respinsă în categoria fantomatică „C” de către experţii CNCS. De remarcat şi faptul că din opt edituri acreditate pe acest domeniu trei edituri sunt din Cluj. Cu ce este mai prejos editura universităţii din Bucureşti (iată aici producţia de carte pe acest domeniu dintr-un singur an), respinsă şi ea la categoria „C” faţă de Editura Universităţii din Cluj sau faţă de editura de limba maghiară Egyetemi Műhely ? Ar mai fi de remarcat şi modalitatea în care s-a produs comunicarea evaluării bazată pe scientometrie: fără să se comunice absolut deloc justificarea punctajului obţinut şi fără să existe posibilitatea de a contesta calificativul obţinut.
Este momentul să ne întrebăm ce s-a schimbat din luna septembrie a acestui an până în luna decembrie a aceluiaşi an? Să ne amintim cuvintele atât de pline de semnificaţie ale profesorului clujean Alexander Baumgarten, preşedintele comisiei de Filosofie din cadrul CNCS: „Mizez pe faptul că acest lucru (furnizarea de criterii de performanţă pentru finanţarea cercetării ştiinţifice) este posibil prin buna înţelegere a specificului umanist, prin corecta înţelegere a raportului dintre scientometrie şi judecăţile de calitate, prin forţa de creaţie a unor centre de cercetare în România care să fie medii impersonale de producere continuă a singularităţilor creatoare. Or, toate eforturile mele sunt contrazise de acest caz incredibil.”
Sper din toată inima să nu ne aflăm în aceeaşi situaţie, incriminată de domnul Liiceanu acum câteva luni. Adică factorii de decizie CNCS să aleagă să susţină editurile în care sunt direct implicaţi în defavoarea celorlalte – mai bune, dar care nu sunt „de-ale casei”. Să preferăm aşadar să retrogradăm o editură de categoria A (precum Paralela 45) să joace în liga C pentru a promova editurile care ne publică lucrările sau poate chiar ai căror patroni suntem.
P.S.
Să nu uităm şi implicaţiile financiare ale întregii poveşti. O editură recunoscută CNCS (deci aflată în categoria A sau B) poate încasa de acum în voie banii autorilor dornici să îndeplinească criteriile necesare promovării în cariera didactică sau de cercetare. De asemenea, printre criteriile de finanţare nerambursabilă se vor strecura două litere-scientometrice „A” sau „B”. Oare unde îşi vor depune autorii manuscrisele, oare unde vor ajunge banii nerambursabili?
Încă o mirare: nu am văzut să figureze în listele CNCS Editura Academiei (nici măcar la „C”). Iată un caz spectaculos: editura Academiei – cel mai înalt for ştiinţific al ţării – nu este recunoscută de către însuşi statul român. Academicienii români vor fi nevoiţi să-şi publice lucrările ştiinţifice la Egyetemi Műhely, căci altfel riscă să nu-şi mai poată ridica simbria.
Radu Zlati 
Comentarii recente