D. Daianu (Contributors): – Fractura din zona euro: morala pentru Romania

Cand vorbim despre criza zonei euro apar expresii adiacente: criza datoriilor suverane, criza uniunii monetare (UM), criza de competitivitate, criza de incredere, criza sistemului bancar, etc. Intre acestea, “criza datoriilor suverane” umbreste design-ul precar al zonei euro si supraindatorarea excesiva a sectorului privat. Dar nu asupra semanticii starui. Merita sa examinam mai atent un fenomen cheie in intelegerea tensiunilor din zona euro; ma refer la fractura economica, de competitivitate, intre statele membre. Sunt tari care au avut surplusuri si sunt altele care au inregistrat deficite de cont curent in mod constant (de notat ca Italia avea cont curent echilibrat inainte de adoptarea euro); tarile cu deficite de cont curent sunt mai putin dezvoltate, ceea se conforma tezelor de manual traditionale privind miscarea capitalului spre economii emergente, presupuse a oferi oportunitati de plasament mai atractive; deficitele de cont curent au crescut dupa introducerea monedei unice, cand au disparut cursul de schimb si politica monetara ca instrumente de corectie a dezechilibrelor.

Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda, Italia, ca “grup sudic”, au inregistrat deficite de cont curent in deceniul trecut. In aceeasi perioada, Germania, mai ales, Austria, Olanda, Finlanda, Belgia (“grupul nordic”) au avut surplusuri comerciale. Discrepantele de competitivitate intre cele doua grupuri de tari s-au adancit; ele sunt reflectate de dinamici diferite ale costului unitar cu forta de munca (ULC/unit labor cost). Dupa unele estimari, fata de 1999 (ca an de baza) ULC a crescut in medie cu cca 35% in “grupul sudic” si cu cca 12% in “grupul nordic”[1].  Date OCDE arata pentru Germania o progresie de numai 4% in aceeasi perioada, ceea ce ce explica forta competitiva a acestei economii[2]. Salariile nominale per capita au evoluat in acelasi ton in intervalul amintit: pentru “grupul sudic” au crescut in medie cu peste 45%, fata de cca 25% la “grupul nordic”. Pentru tarile sudice aceste evolutii s-au reflectat intr-o cerere agregata ce a depasit oferta nationala si a cauzat deficite externe; deficitele au fost finantate de intrari de capital, de indatorare –fie a sectorului public in principal, ca in Grecia, fie preponderent a sectorului privat, ca in Irlanda si Spania.

Este frapanta gruparea tarilor cu mari dificultati de finantare si refinantare,  acum, in UM dintre cele mai putin dezvoltate. Este ca si cum un decalaj de dezvoltare le-a predestinat pentru dezechilibru. Dupa ce euro a fost introdus si a inceput sa functioneze politica monetara comuna (a one size fits all monetary policy), a avut loc o convergenta a dobanzilor, care a a incurajat capitalul sa curga spre tarile unde exista perceptia unor randamente mai inalte. Desi Irlanda si Spania, au avut executii bugetare relativ prudente, indatorarea externa totala a crescut puternic ca urmare a indatorarii sectorului privat. In tarile cu deficite externe mari capitalul a alimentat consumul si investitii, adesea, in sectoare de bunuri si servicii necomercializabile (non-tradeables). Devansarea productiei de bunuri exportabile si importabile de catre consum a fost posibila intrucat a existat finantare externa si interna ampla, ieftina. Salariile nu aveau cum sa nu creasca intr-o perioada de avant economic, cand motorul cresterii economice era expansiunea sectorului privat. Ca in criza din Asia ( anii 1997-1999), a fost subestimata indatorarea privata considerandu-se ca vor avea loc corectii fara necazuri. A operat si cliseul ca dezechilibrele in interiorul zonei euro nu conteaza, ca relevante ar fi numai finantele publice. Aceasta abordare este nepotrivita cand statele din zona euro emit propriile obligatiuni pe pietele financiare si nu exista un aranjament de impartire a poverii daca au loc esecuri bancare.

Cresterea salariilor cu devansare a productivitatii (ULC) in tarile sudice (adica pierdere de competitivitate) poate fi citita si prin prisma unui fenomen caracteristic economiilor emergente: efectul Balassa-Samuelson (B-S), care spune ca nivelul inflatiei generale este tras in sus de o decorelare intre miscarea salariilor si cea a productivitatii in sectoarele non-tradeables. Fiindca sectoarele care exporta, sau care concureaza importul, sunt obligate sa ramana competitive (nu isi pot permite salarii in divort de productivitate). Acest fenomen are relevanta majora pentru economiile europene (inclusiv Romania), care au niveluri salariale si de productivitate mult inferioare mediei din UE-27.

Explicatiile oferite de dinamica ULC pot fi completata de analiza structurii productiei. Devalorizarea interna, ca alternativa la deprecierea cursului, nu ar asigura automat competitivitate. Si nu numai din ratiuni sociale, legate de corectii de durata. Ci pentru pentru ca exista o problema de structura a productiei, care nu se poate corija usor: tarile sudice au un alt nomenclator de export fata de Germania, principalii lor concurenti fiind mai degraba tari cu salarii mici, din afara zonei euro[3]. In consecinta, devalorizarea interna ar conduce la comprimarea cererii interne fara ca stimularea exportului sa o poata contracara. La acestea se adauga si povara unei “debt deflation”( aceeasi datorie este mai impovaratoare cand veniturile si activele scad in termeni nominali)

Cauzele adancirii fracturii in zona euro prezinta o lectie pentru tarile care tintesc intrarea in zona euro. Fiindca aceste cauze privesc mecanisme si aranjamente institutionale ale Uniunii Monetare, nu numai imprudente bugetare si alte neglijente in politici economice nationale. Trebuie observat si ca intre tarile ce nu sunt in zona euro unele sunt mai compatibile, structural, cu “grupul nordic” decat altele (aceasta se vede si in structura productiei) [4].

Romania se aseamana, in multe privinte, cu “grupul sudic” din UM: un model de crestere economica ce a favorizat investitiile in non-tradeables; economisire scazuta, deficite externe mari (de doua cifre) in anii precriza si indatorare externa in crestere a sectorului privat, un nivel de dezvoltare economica inferior. Asemenea caracteristici explica implozia productiei dupa 2008. Deficitele de cont curent, chiar daca mult diminuate (ajunse la sub 5% din PIB in ultimii ani), persista, ca si o structura deficitara a exportului (valoare adaugata unitara scazuta). Trasaturile mentionate sugereaza ca, desi inflatia in 2012, este probabil sa se apropie mult de media din UE, ea va ramane una dintre cele mai inalte din Uniune pentru o perioada lunga de timp (cel putin din cauza efectului B-S). Nici nu pot fi intrevazute modificari radicale de structura a productiei in lipsa unei schimbari de model de crestere economica, a reorientarii de resurse catre sectoare de tradeables, a unei politici industriale corespunzatoare.

Nu comentez aici ce se va intampla cu Uniunea Monetara. Dar admitand ca ea va rezista, o economie trebuie sa fie pregatita pentru a face presiunilor concurentiale, disparitiei unor instrumente de corectie a dezechilibrelor. Economia Romaniei are nevoie de convergenta reala substantiala inainte da a intra in zona euro. Sunt voci care pledeaza pentru intrarea cat mai grabnica in UM invocand costuri de tranzactie si riscuri valutare; ele par sa ignore defectele actuale de constructie si mecanism ale Uniunii si folosesc argumente de suprafata. Zona euro a debutat cu o alcatuire suboptima, care s-a accentuat in deceniul de functionare; aceasta se vede si din asincronia intre dinamici: “grupul sudic” acumuland deficite de la introducerea euro in timp ce “grupul nordic” a acumulat surplusuri. Poti avea cresteri ale exportului, dar daca importul alearga mai iute  situatia devine nesustenabila, mai ales cand este pe datorie.  In plus, cresteri ale exportului de tipul operatiunilor Nokia in Romania (cu import de completare de peste 80%) sunt inselatoare. Fara castiguri de productivitate care sa sustina cresteri salariale, economia unei tari se asfixiaza mai devreme sau mai tarziu. Castiguri de productivitate constante implica investitii productive sistematice alaturi de transfer de tehnologie. Existenta unor grupuri de afaceri autohtone puternice, care sa fie capabile de decizii si investitii strataegice, conteaza, de asemenea, mult.

Conditiile de la Maastricht sunt de ani buni controversate. Aceasta criza a dovedit insuficienta lor. Criza zonei euro este o lectie dureroasa pentru toti, dincolo de implicatiile crizei finaciare in lumea industrializata. Cand euro a fost introdus a primat politicul in dauna economicului, iar acesta din urma se razbuna acum. Este greu de crezut ca se va mai face rabat de la criterii economice; ele vor deveni mai severe si vor include aspecte de convergenta reala. Sa tragem invataminte din criza actuala. Avem nevoie de o dezbatere publica interna serioasa si de studii temeinice privind zona euro. Aceasta discutie trebuie sa examineze implicatii ale Pactului euro plus, ale Pactului Fiscal, care privesc si deficitele externe, coordonarea politicilor economice generale[5]. In opinia mea, aceste acorduri sunt departe de ceea ce presupune o uniune monetara viabila. Totodata, sa avem permanent in minte ce conditii permit Romaniei reducerea decalajelor economice, corectarea de dezechilibre nusustenabile.

[1] Patrick Artus, “Growth and Competitiveness in the euro zone”, 14 November 2011, Natixis

[2] Antonio Fatas si Ilian Mihov, “Competitiveness, inside and outside the euro zone”, 7 December, 2011

[3] Jesus Felipe si Utsar Kumar, “Do some countries in the euro zone need an internal devaluation? A reassessment of ULCs”, Voxeu, 31 March 2011, 2011

[4] Th.Becker, D.Daianu, Z. Darvars, V. Gligorov, M.Landesmann, J.Pisani Ferry, P. Petrovic, D.Rosati, A..Sapir, B. Weder di Mauro,  “Whither growth in central and eastern Europe?”, Brussels, Bruegel, 2010

[5] Vezi in acest sens D. Daianu, E.Kallai si L.Lungu, “Implicatii ale Pactului euro plus”, Bucuresti, IER, noiembrie 2011

Reclame

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: