Organizaţia din Botoşani a Partidului Social Democrat (PSD) are ca obiectiv câştigarea a 80% din administraţiile locale din judeţ, la alegerile din 10 iunie, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele filialei, Gheorghe Marcu.
Potrivit acestuia, PSD urmăreşte câştigarea a cel puţin 60 din cele 78 de primării din Botoşani, plus preşedinţia Consiliului Judeţean. ‘Pe valul de nemulţumire, dar şi cu oamenii cei mai competenţi pe care încercăm să îi găsim, vreau să ne achităm de cota procentuală de 80% din numărul de primării’, a afirmat Marcu.
PSD va avea candidaţi comuni cu Partidul Naţional Liberal (PNL), sub sigla Uniunii Social Liberale, în majoritatea comunelor. În cazul a şase comune, PSD şi PNL vor avea candidaturi separate la primării.








Comentarii recente