Realitatea: CCR explică de ce a respins solicitarea USL de demitere a președintelui cu 50%+1 din cei care votează

REFERENDUM 2012. În hotărârea din 3 august, CCR enunţă următoarele:

„Curtea constată că procedura referendumului a fost declanşată prin Hotărârea Parlamentului nr.33/2012 privind suspendarea din funcţie a Preşedintelui României care a fost adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 6 iulie 2012, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.457 din 6 iulie 2012. La momentul adoptării acestei hotărâri, 6 iulie 2012, prevederile art.10 din Legea nr.3/2000, astfel cum au fost modificate prin art.I pct.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.41/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.452 din 5 iulie 2012, aveau următoarea redactare „Prin derogare de la art.5 alin.(2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum”.

Prin Decizia nr.731 din 10 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.478 din 12 iulie 2012, Curtea Constituţională, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, a constatat că aceasta este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Pe cale de consecinţă, Decizia Curţii Constituţionale a circumstanţiat soluţia legislativă a prevederile art.10 din Legea nr.3/2000, astfel cum au fost modificate prin art.I pct.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului care erau în vigoare, acestea urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv în interpretarea dată de Curte. Legea în cauză a fost promulgată şi a devenit Legea nr.131/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.489 din 17 iulie 2012, care, la art.10, prevede că „Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate.”

Ulterior, Parlamentul a luat în dezbatere legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi, ţinând seama de Decizia Curţii Constituţionale nr.731 din 10 iulie 2012, a adoptat Legea nr. 153 din 24 iulie 2012, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.511 din 24 iulie 2012.

Astfel, prin articolul unic pct.1 din legea de aprobare, sau abrogat prevederile art.I pct.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.41/2012. Curtea constată că ulterior declanşării procedurii referendumului, au survenit mai multe evenimente legislative de natură să modifice cadrul legal de desfăşurare a acestei proceduri. Astfel, atât Legea nr.131/2012 pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cât şi Legea nr. 153/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 au adus mai multe modificări Legii nr.3/2000.

Pe lângă cele care vizează aspecte de ordin organizatoric, cele mai importante modificări privesc: – eliminarea derogării în ceea ce priveşte referendumul privind demiterea Preşedintelui României de la aplicarea prevederilor cu caracter general cuprinse în art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 care reglementau cvorumul de validitate a referendumului; – stabilirea programului de vot, respectiv scrutinul se va deschide la ora 7,00 şi se va încheia la ora 23,00.

Cu privire la materia cvorumului de participare necesar validării refendumului naţional şi a majorităţii de vot necesare demiterii Preşedintelui României, Curtea reţine că de la apariţia sa şi până la data pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr.731 din 10 iulie 2012, Legea nr.3/2000 a suferit mai multe modificări, astfel: – prima formă a legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din 24 februarie 2000, prevedea la art.5 alin.(2) că „Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale”, iar la art.10 că „Demiterea Preşedintelui României este aprobată, dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.”; – ulterior, art.10 din Legea nr. 3/2000 a fost modificat prin Legea nr.129/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.300 din 5 mai 2007, stabilind că „Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum.”; – o nouă modificare a survenit prin Legea nr.62/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.103/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care a modificat art.10 în sensul că „Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.”; – în fine, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.41 din 5 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului a operat o nouă modificare asupra dispoziţiilor art.10, care au dobândit următorul cuprins „Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum.”

Din perspectiva acestor evoluţii legislative, Curtea aminteşte că, în Codul de bune practici în materie de referendum, adoptat în 2007, Comisia europeană pentru democraţie prin drept (Comisia de la Veneţia) a recomandat statelor asigurarea unei stabilităţi în ceea ce priveşte legislaţia în această materie.

Or, stabilitatea dreptului este un element important al credibilităţii procesului electoral, iar modificarea frecventă a normelor şi caracterul lor complex pot dezorienta alegătorul, astfel că trebuie evitată modificarea frecventă sau cu puţin timp (mai puţin de un an) înainte de referendum a aspectelor sale fundamentale. Luând în discuţie, în acest context, forţa juridică a dispoziţiilor acestui cod, invocat de autorii sesizării, Curtea reţine că într-adevăr acest act nu are un caracter obligatoriu, însă recomandările sale constituie coordonate ale unui scrutin democratic, în raport cu care statele – care se caracterizează ca aparţinând acestui tip de regim – îşi pot manifesta opţiunea liberă în materie de referendum, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, în general, şi a drepturilor de natură politică, în special.

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a subliniat necesitatea stabilităţii legilor în materia electorală şi în materia referendumului, ca expresie a principiului securităţii juridice. Curtea constată că modificările aduse legii referendumului, prin Legea nr.153/2012, în ceea ce priveşte eliminarea derogării referitoare la referendumul privind demiterea Preşedintelui României de la aplicarea prevederilor cu caracter general cuprinse în art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 care reglementau cvorumul de validitate a referendumului, nu constituie rezultatul unei opţiuni arbitrare a legiuitorului, care să cadă sub incidenţa Codului de bune practici în materie de referendum, adoptat de Comisia de la Veneţia.

Potrivit prevederilor art.147 alin.(4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României. Aşa fiind, prevederile Legii nr.3/2000, aşa cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.41/2012, care prevedeau că „Prin derogare de la art.5 alin.(2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum” nu mai puteau fi aplicate de nici o autoritate publică implicată în procedura referendumului aflată în curs de de sfăşurare.

Or, intervenţia imediată a legiuitorului a fost în deplină concordanţă cu exigenţele constituţionale referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale şi a fost menită să preîntâmpine apariţia unor grave probleme legate de stabilirea cadrului legal aplicabil procedurii pendinte a referendumului.

Susţinerea inaplicabilităţii Deciziei Curţii Constituţionale nr.731 din 10 iulie 2012 procedurii referendumului din data de 29 iulie 2012, pe motiv că această procedură a fost declanşată la o dată anterioară pronunţării deciziei prin care instanţa constituţională sancţiona o anumită interpretare a normelor legale aplicabile acestei proceduri, ar echivala, pe de o parte, cu lipsirea de efecte juridice a actului jurisdicţional al Curţii, ceea ce contravine flagrant dispoziţiilor art.147 din Constituţie, şi pe de altă parte, cu acceptarea unei situaţii de neconceput, respectiv ca procedura referendumului să fie guvernată de dispoziţii legale care şi-au pierdut legitimitatea constituţională, în vădită contradicţie cu principiile statului de drept şi al supremaţiei Constituţiei, prevăzute de art.1 din Legea fundamentală”, se arată în hotărârea Curţii Constituţionale

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: