M. Goțiu (VoxPublica): Time-out de la Curtea Constituțională. E prea mult o lună pentru România?

Time-out. E un procedeu din sport, practicat, în special, la baschet, volei și handbal. De obicei se ia către finalurile de reprize sau de meci, pentru a schimba tactica, pentru a rupe ritmul adversarului ori, pur și simplu, într-un moment prea tensionat, pentru a-i odihni pe jucători sau pentru a le spune… bancuri. Da, am avut parte și de un astfel de moment, la Dej, pe la mijlocul anilor 90. Echipa locală de volei masculin, Someșul, lupta pentru calificarea în turneul final de patru al Cupei României și avea nevoie, în ultimul meci, de victorie împotriva Brașovului. Se ajunsese în setul decisiv și Brașovul preluase conducerea. Pe atunci, ”masa presei” era o băncuță așezată pe marginea terenului, între băncile de rezerve ale celor două formații. Antrenorul gazdelor, profesorul Ducu Mureșan, a solicitat time-out. Băieții au venit cuminți, unii s-au așezat pe bancă, alții au rămas în picioare, așteptând muștruluiala sau indicațiile de ultim moment ale antrenorului. Ducu Mureșan s-a întors însă către mine și m-a întrebat tare, să-l audă și elevii lui: ”Mihai, știi ăla cu ISE-ul?”. L-am privit mirat. A răspuns tot el: ”I SE… sau nu I SE…” Până la finalul timpului de pauză a mai apucat să spună un banc, pe care nu l-am mai ținut minte. Apoi s-a întors către jucătorii lui, au făcut împreună cercul și salutul motivațional, după care i-a trimis în teren. Dejul a recuperat diferența, a câștigat setul și meciul și s-a calificat pentru ”Final Four”.

***

România se află în time-out. O pauză solicitată de Curtea Constituțională (CCR) pentru a-i oferi Guvernului șansa de a răspunde credibil, eliminând dubiile ori măcar reducându-le, în privința numărului real de români cu drept de vot. Inițial, a fost anunțată data de 12 septembrie pentru anunțarea unei decizii, după care s-a revenit cu cea de 31 august, ca dată de reunire a CCR (cu mențiunea că reunirea nu înseamnă, automat, luarea unei decizii în aceeași zi sau în câteva zile).

Dacă Guvernul și Administrația locală au de lucru, iar societatea civilă are obligația de a urmări atent ceea ce fac, totuși, această perioadă de o lună sau de 40 de zile, ar putea fi folosită cu mai mult folos. De către fiecare în parte. Eliberați de tensiunea deciziilor contra-cronometru pe care fiecare a trebuit să le ia în ultimele săptămâni, sub un bombardament emoțional și o presiune căruia cu greu îi putem găsi un precedent în disputa socială și politică a ultimelor două decenii. E un timp necesar pentru fiecare pentru a-și analiza ”la rece” acțiunile și motivarea lor (și nu mă refer, în primul rând, la actorii politici). Și pentru a se hotărî ce-și doresc cu adevărat pentru ei și (chiar dacă sună ușor patetic) pentru țara lor. S-ar putea ca fiecare să aibă nevoie de informații noi, de aplicarea unei noi ”scheme tactice” (gândită însă pe termen lung și fără presiunea cronometrului) ori, pur și simplu, să realizeze că, de fapt, știau încă înainte de a începe tot tărăboiul ce au de făcut, doar că, sub tensiune, s-au pierdut cu firea.

Chiar mai mult decât necesitatea de a lua o decizie bazându-se pe date corecte (sau măcar mult mai apropiate de realitate), judecătorii CCR aveau nevoie de o astfel de perioadă de reflecție. Sunt 9 (nouă) oameni care trebuie să ia o decizie echitabilă și acceptabilă social pentru 19, 20 sau 22 de milioane de români (câți om fi). Nu mai e vorba de obișnuitele controale de constituționalitate (ale căror efecte ar putea fi corectabile mai mult sau mai puțin în timp), ci de imprimarea unei direcții pentru România. Dacă e vorba de presiuni asupra judecătorilor CCR, atunci aceasta este cea mai mare: responsabilitatea uriașă a deciziei pe care trebuie să o ia și a efectelor pe termen lung ale acesteia. E vorba de niște oameni, nu de niște supermani, care să ia o asemenea decizie în câteva ore ori în câteva zile. O decizie cu care să fie împăcați, în primul rând, ei înșiși, ca primă condiție pentru a fi acceptată și de restul românilor.

Ca timp, o lună sau 40 de zile nu înseamnă nimic la scară istorică. Cam cât durează minutul de odihnă într-un meci de baschet ori de handbal, de 40 ori 60 de minute. Acel minut care elimină tensiunea și le reamintește jucătorilor ce au de făcut (ce știu, ce pot face, cum se pot auto-depăși), schimbând soarta meciului. Sau, în cazul de față, schimbând istoria

Etichete:, , , ,

Un comentariu pe “M. Goțiu (VoxPublica): Time-out de la Curtea Constituțională. E prea mult o lună pentru România?”

  1. World of Solitaire 6 august 2012 la 10:00 AM #

    Imi place articolul.
    Sugestiv si pertinent.
    Am apreciat, la randul meu decizia CCR, in postul: „Presedintele in deriva”, in care mi-am ingaduit fantezia, de a o considera a fi demna de Ricelieu: „mi se pare , meritorie de posteritate. O consider cel puţin demnă de Richelieu”.
    Madi si Onu

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: