De ce Băsescu este încă la Cotroceni? (I)

Pentru mulţi dintre cetăţenii români, indiferent de poziţionarea lor faţă de problema demiterii lui Băsescu Traian, faptul că acesta este încă Preşedintele României constituie un serios motiv de a învinui USL . Motivele învinuirilor diferă însă, de la caz la caz. Evident, ele variază în funcţie de atitudinea faţă de preşedintele demis de popor a acuzatorilor, de capacitatea de analiză precum şi de informaţiile pe care aceşti acuzatori le au la dispoziţie (s-a scris şi spus enorm pe această temă, dar nu întotdeauna obiectiv şi informat).

În cele ce urmează voi încerca să fac o analiză a acţiunilor şi contra-acţiunilor USL, respectiv ale taberei Băsescu, de la începutul procesului de demitere şi până în momentul  în care Parlamentul a găzduit lectura hotărârii CCR în privinţa Referendumului din 29 iulie. Analiza este cu totul personală şi în argumentaţie nu voi folosi decât acele informaţii care au devenit publice în media.

Preambul

Nu era un secret că în cadrul USL existau forţe care doreau demiterea lui Băsescu Traian, şi nici nu făceau din acest obiectiv un secret. Şi oricum, în România nu există secrete.

PC-ul condus informal de către Dan Voiculescu, sau cel puţin acesta din urmă (cu o influenţă decisivă asupra trsutului media Intact) făcuse din demiterea preşedintelui ales prin fraudă în 2009 (fraudă presupusă chiar la aflarea rezultatelor din Diaspora, dar pe care Parchetul nu s-a ostenit la momentul respectiv să o cerceteze cu adevărat) un scop al USL în sine.

La obstinarea PC se adăugase PNL, care avea în persoana lui Crin Antonescu un prezidenţiabil aflat în poll position. Opoziţia PNL şi a liderului său la regimul Băsescu fusese, încă din iarna lui 2008, fermă – iar această fermitate s-a  conturat şi mai puternic după alegerile prezidenţiale din 2009 şi după preluarea conducerii partidului de către Antonescu.

Apariţia USL a fost în bună măsură determinată de ideea fixă a lui Băsescu de a sprijini pe orice cale PDL, al cărui lider informal era. De unde teama că, indiferent de rezultatele de la alegerile parlamentare din 2012 şi de alianţele postelectorale realizate, preşedintele Băsescu va nominaliza un premier PDL (după modelul patentat in 2004 şi uzitat în 2009). Apariţia unei alianţe juridic confirmată nu avea prin urmare doar rolul de a evita eventualele defecţiuni din partea partidelor membre, ci şi pe acela, major, de a-l pune pe Băsescu Traian în faţa obligativităţii constituţionale de a numi un premier USL, după ce USL ar fi câştigat alegerile parlamentare din 2012 cu o majoritate calificată. Armă de luptă împotriva regimului Băsescu USL nu conţinea totuşi, în programul său politic, idea demiterii preşedintelui.

Totuşi, odată cu preluarea guvernării de către USL, problema demiterii lui Băsescu Traian şi a înlocuirii sale cu un preşedinte provenit din rândurile USL începea să se pună, măcar din punct de vedere teoretic, dacă nu şi practic. Această abordare era impusă de mai mulţi factori:

  • Experienţa 2004-2008 dar şi aceea a ultimilor ani arătase că Băsescu tinde să se substituie premierilor în fucnţie şi să traseze, uneori  în amănunţime, drumul pe care guvernul urmează să îl parcurgă. Acest lucru era de neacceptat pentru USL, care avea alte obiective strategice şi altă viziune asupra dezvoltării României decât regimul Băsescu.
  • Exista reala primejdie ca Băsescu, prin instituţiile pe care le controla (prin şefi numiţi de către el, şi nu numai) sau pe care putea să le influenţeze în mod mai mult sau mai puţin ocult, să decimeze guvernul USL sau rândurile coaliţiei parlamentare.
  • Comportamentul lui Băsescu, impredictibil, lăsa deschisă posibilitatea ca în ciuda formulărilor constituţionale, un USL câştigător clar al alegerilor din 2012 să nu îşi poată impune totuşi premierul dorit (Victor Ponta).
  • Era de presupus (ca variantă de lucru) că USL nu va avea o guvernare uşoară (dată fiind ”greaua moştenire”) iar problemele se vor acumula în iarna lui 2012. Demiterea preşedintelui şi alegerea unuia nou ar fi ocupat agenda publică, făcând să fie uitate sau neglijate unele stângăcii trecute (vezi numirile de la Ministerul Învăţământului) sau pe cele viitoare. Tema plagiatului lui Ponta ar fi trecut şi ea în obscuritate, altele fiind temele presante la ordinea zilei.
  • Triumful în alegerile preziednâiale ale unui candidat USL ar fi fost un suflu proaspăt în pânzele corabiei USL şi ar fi ţinut măcar 2-3 luni – astfel USL şi-ar fi majorat astfel scorul la parlamentare. Şi dispărea şi riscul numirii unui premier care nu ar fi convenit USL…

Desigur, aceste calcule s-au făcut, şi altele în plus. Nu se depăşise însă punctul dincolo de care conflictul latent Băsescu – USL să se transforme în război pe faţă.

Zorii bătăliei

Semnele acutizării unui conflict deja amorsat între USL şi Băsescu s-au făcut simţite cu ocazia dezbaterilor cu privire la reprezentarea României în PE, dezbateri care au ajuns până la CCR – CCR care a dat dreptate preşedenţiei în defavoarea majorităţii parlamentare. Adevărat, Ponta a forţat mergând la Bruxelles; adevărat, Băsescu a făcut, atunci, un pas înapoi. Dar cine cunoaşte orgoliul nemăsurat al locatarului de la Cotroceni, sfidarea lui Ponta nu urma să rămână nepedepsită.

Într-adevăr, câteva zile mai târziu începe scandalul plagiatului lui Victor Ponta. Nu mă voi pronunţa faptului dacă Ponta şi-a plagiat lucrarea de doctorat sau nu: diverse comisii au dat verdicte diferite, iar scandalul, un moment eclipsat de episodul încercării de demitere a preşedintelui, stă să reînceapă. Fapt este că acest scandal, pornit în presa occidentală dar stârnit de o persoană bine ancorată în practicile dâmboviţean-funariote, a putut fi instrumentalizat în ţară pentru a se cere demisia primului ministru (care, adevărat, a manageriat prost începutul acestui scandal).

Încă înainte de acest episod, PNL îşi ranforsa opoziţia faţă de practicile lui Băsescu: la solicitarea acestuia către Puiu Haşotti de a veni cu o declaraţie conform căreia nu şi-a plagiat propriile lucrări ştiinţifice, Crin Antonescu răspundea că, dacă preşedintele insită în astfel de cereri care exced prevederile constituţionale, PNL este dispus să ceară suspendarea preşedintelui în exerciţiu.

Pe acest fond oricum tensionat, a venit ca un trăznet condamnarea la închisoare cu efectuare de pedeapsă a fostului premier Adrian Năstase. Mai mult, ştirea că acesta, personaj referenţial în istoria PSD, a încercat să se sinucidă. Scriam atunci:  ”odată Năstase condamnat, se deschide o prăpastie între PSD şi Băsescu, prăpastie care nu va putea fi umplută decât prin destituirea preşedintelui ţării. Azi, pe fundul prăpastiei acesteia curge sângele lui Adrian Năstase, adică a celei de-a doua figuri emblematice a PSD, după Ion Iliescu. Pentru PSD, de acum încolo, demiterea lui Băsescu va fi prea puţin.” – realitatea a tins să îmi dea dreptate… până în 22 august ac.

Deci avem taberele, avem motivaţiile politice şi psihologice… cum avea să se deruleze confruntarea între regimul Băsescu şi USL?

articol apărut și pe Radu Zlati

Reclame

Etichete:, , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: