La 2 Noiembrie 1938 a fost semnat primul Diktat de la Viena. Un acord prin care marile puteri fasciste ale momentului (Germania, Italia) se ”angajau” să rezolve problemele teritoriale dintre Ungaria și Cehoslovacia. Știm cum le-au rezolvat. Și ne aducem aminte cum aceleați puteri au ”rezolvat” problemele teritoriale între Ungaria și România, în al Doilea Diktat de la Viena.
Nu a fost prima dată și nici probabil ultima când mari puteri ale momentului se pronunțau asupra unor probleme politice care priveau state din a doua garnitură a puterii. Dreptul croitorului de a tăia stofa, ar zice unii. Dar eu zic că nimic durabil nu se poate clădi pe forță sau amenințarea cu forța. Diktatele de la Viena s-au dus, fără a lăsa urme durabile decât în inimile ultragiate ale celor care au pierdut la masa verde. Amintirea doare, încă.
În această vară românii au suferit urmările unui alt ”diktat”. Mai soft decât cele menționate mai sus, dar tot diktat. În această iarnă (a mâniei noastre exprimată civic?) vom vedea ce urmări a avut respectivul diktat asupra inimilor celor 7,4 milioane de români care au votat DA. Vom vedea dacă românii chiar au, cum se spune, o memorie socială foarte scurtă. Eu sper că nu.
Fără o legătură directă cu mânia amintită mai sus, să ne amintim doar că tot într-un 2 Noiembrie (1784) izbucnea răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan. Un remember al faptului că, dacă cineva chair crede că mămăliga română nu explodează, atunci se înșeală amarnic. Ca ardelean, nu pot uita momentul Horea. O clipă de măreție tragică acolo, La furci…
Pentru a trece în domeniul artei, să amintim doar că azi comemorăm nașterea Burt Lancaster (m. 1992) și trecerea în neființă a lui Pier Paolo Pasolini (n. 1992). Dintre cei doi, preferatul meu fiind Pasolini, un scurt fragment din capodopera acestuia, Mama Roma.
Radu Zlati 
Comentarii recente