Declarațiile susținute de președintele PNL, Crin Antonescu, în cadrul conferinței de presă USL – 3 iunie 2013

Crin-Antonescu“Bună dimineața! Mulțumim pentru prezența la întâlnire, ne era dor de dumneavoastră.

Înainte de toate, pentru că am văzut că este un subiect de mare interes, completarea, extinderea, cum doriți să o numim, acordului politic care stă la baza Uniunii Social Liberale.

Noi avem în acest moment foarte clare ideile care vor constitui adăugarea unor articole, unor prevederi la acest protocol, la acest acord politic. El nu a fost încă formalizat în scris, dar vă aducem la cunoștință aceste idei asupra cărora am căzut de acord.

Întâi de toate, repet faptul că protocolul în vigoare nu se modifică. Nimic din prevederile sale nu este anulat sau suspendat. E vorba doar de a adăuga niște articole destinate unei funcționări solide, eficiente, coerente și de durată a Uniunii Social Liberale. Și în sensul acesta, amendamentele se vor construi în trei direcții. Prima dintre ele vizează obiectivele politice ale Uniunii Social Liberale, obiectivele politice prioritare. Și aici avem revizuirea Constituției într-un calendar care să permită adoptarea noii forme a Constituției prin referendum până la sfârșitul acestui an. Principiile și pozițiile noastre sunt în mare parte cunoscute, le susținem în continuare împreună. Bineînțeles, pe măsură ce Comisia pentru revizuirea Constituției și după aceea Camerele pe rând vor lua în discuție proiectul de revizuire a Constituției, veți putea urmări evoluția acestor lucruri pas cu pas, articol cu articol.

Un al doilea obiectiv politic major pe care încercăm să-l atingem tot până la sfârșitul acestui an, 2013, este cel privitor la regionalizare, descentralizare.

E vorba nu doar de prevederile constituționale care să permită implementarea legilor și măsurilor administrative privitoare la acest subiect, e vorba de legile, legea sau pachetul de legi în sine care să jaloneze acest proces foarte amplu și foarte important, din toate punctele de vedere, pentru români.

Deci, regionalizare și descentralizare, împreună, în paralel și pe baza revizuirii Constituției, dorința noastră fiind ca tot până la sfârșitul acestui an, în termen de calendar, să încheiem și acest proces legislativ.

În fine, menționarea, asumarea unor obiective economice și de dezvoltare prin intermediul politicilor guvernamentale și evident cu sprijin legislativ al majorității parlamentare, care sunt priorități absolute de guvernare și care țin de marile proiecte de investiții, de dezvoltare, de absorbția fondurilor europene, care să se constituie practic în obiectivele principale, în obiectivele prioritare ale guvernării, ale Guvernului, ale majorității, ale Uniunii Social Liberale.

Al doilea capitol, să spunem așa, vizat de aceste completări ale protocolului privește alegerile europarlamentare și prezidențiale de anul viitor. Evident aici, la europarlamentare, vom candida fiecare dintre partide pe propriile sale liste, ceea ce însă nu va exclude o declarație comună, un angajament comun, un program comun al europarlamentarilor noștri, un program de acțiune în Parlamentul European, în interesul României și în convergență cu proiectul de țară și cu programul de guvernare al Uniunii Social Liberale.

Aceste lucruri vor fi asumate de către toți candidații noștri și vor fi susținute, după ce alegerilor vor trece, după ce Parlamentul European se va constitui, în urma alegerilor, în noua sa formulă, între altele însemnând și o structură de acțiune coerentă a parlamentarilor noștri, ai USL, în PE, chiar dacă ei vor aparține, în chip firesc, unor familii, unor grupuri politice diferite.

Privitor la alegerile prezidențiale, candidat comun în baza angajamentelor anterioare din protocol și constituirea unei echipe mixte, unei echipe USL care să construiască din timp, pas cu pas, proiectul prezidențial, acesta neînsemnând doar o pregătire de campanie, că alegerile sunt abia peste un an și jumătate, dar însemnând construirea unui proiect care să fie coerent, convergent și cu programul de guvernare, și cu toate obiectivele de țară pe care Uniunea Social Liberală le-a angajat în fața alegătorilor.

În fine, a treia chestiune, un cod de conduită revăzut și adăugit, adus la zi, conceput simplu, suplu, clar, conceput spre a face foarte clar tuturor membrilor, demnitarilor, parlamentarilor, miniștrilor noștri care sunt regulile elementare de conduită în cadrul unei alianțe. Există statute poate diferite, la acest capitol, ale partidelor noastre, există tradiții, obiceiuri, mentalități diferite, suntem însă în situația în care coerența de atitudine și de acțiune a tuturor celor care fac parte din Uniunea Social Liberală prevalează. Și, în sensul acesta, stabilirea foarte clar, într-un cod de conduită fără echivoc, îi va ajuta, ne va ajuta pe toți să știm ce anume se poate și ce anume nu se poate atunci când faci parte dintr-o coaliție, atunci când susții un guvern, atunci când susții niște candidați și atunci când, la urma urmelor, susții și participi la un proiect major, angajat în fața cetățenilor țării.

Acestea sunt cele trei direcții și idei pe care noi vom construi aceste amendamente care vor deveni parte integrantă a protocolului Uniunii Social Liberale și închei spunând că este doar o chestiune de timp ca ele să fie formalizate, puse pe hârtie. Când se va întâmpla acest lucru bineînțeles că el va fi dat publicității.

Mulțumesc!”

 

Întrebări din partea mass-media

 

Jurnalist: Revizuirea Constituției spuneați că este un obiectiv până la finele anului?

Crin Antonescu: Am spus până la finele anului, presupunând asta sau implicând asta, un referendum într-o perioadă a anului în care accesul cetățenilor care doresc să voteze, și noi ne dorim ca toți cetățenii cu drept de vot ai României să vină la referendum, să fie posibil. Ceea ce s-a vorbit despre octombrie este o estimare, eu cred că realistă, pentru o dată potrivită și se încadrează evident în obiectivul de a face până la sfârșitul anului. Faptul că dorim până la sfârșitul anului să încheiem acest proces, nu înseamnă că vom avea referendum în decembrie. Deci dacă avem referendum în octombrie, înseamnă că am atins obiectivul de a rezolva această chestiune până la sfârșitul anului.

Jurnalist: Referitor la codul de conduită, ce nu se poate să fie permis?

Crin Antonescu: Sunt câteva reguli clare și cam de când lumea și cam peste tot. În cele mai complicate, și în același timp cele mai prestigioase democrații. O decizie politică și într-un partid și într-o coaliție se ia prin discuții, în care toate punctele de vedere sunt permise, toate punctele de vedere se iau în discuție, la un moment dat s-a luat o decizie. În momentul în care s-a luat o decizie și toate deciziile mari se iau cu consultare, avem un for politic de conducere al USL, avem foruri ale partidelor noastre, nu avem două partide sau două formațiuni politice diferite, una în Parlament și una în Guvern, nu face nimic Guvernul, altceva decât s-a angajat să facă prin programul de guvernare, legitimat și susținut de Parlament, nu ia nicio decizie Guvernul fără ca în spatele acestei decizii să fie o susținere politică, o decizie politică.

În aceste condiții, în momentul în care o decizie s-a luat ea trebuie susținută de toți cei care fac parte din partidele noastre și din Uniunea Social Liberală. Nu poți sau nu putem continua cu adoptarea unor decizii, după care unii dintre noi, indiferent din care partid, în mod public dezavuează, contrazic sau critică aceste decizii. Nu e normal, nu se întâmpla așa. Lucrurile se petrec înăuntru, se aduc toate argumentele până se ia o decizie, dar când s-a luat este aplicată de toată lumea, pentru că asta este logica de funcționare a oricărui partid democratic din lumea aceasta. Având în vedere că este și o Coaliție cu mai multe partide, al cărei principal mesaj și a cărei principală condiție de funcționare trebuie să fie coerența, nu facem decât să aplicăm foarte ferm aceste măsuri, asta-i tot.

Jurnalist: Ce nu există în protocolul USL și ar trebuie adăugat referitor la candidatul USL la președinție?

Crin Antonescu: Exact cum în campania electorală și înainte s-a lucrat, am lucrat împreună la un program guvernamental, pe care Victor Ponta, desemnat de către noi, susținut de către noi să fie prim ministru îl aplică, nici candidatul la președinție nu este un candidat independent, nu este un candidat solitar, ci este candidat al Uniunii Social Liberale și ca atare un program, un proiect, trebuie construit împreună. Mai ales că el, cel puțin în viziunea noastră, trebuie să fie compatibil, pentru a da o șansă cu adevărat de dezvoltare de durată României, compatibil și cu programul nostru de guvernare.

Noi construim aceste lucruri, am spus-o de atâtea ori, o repet, pe durată. Dacă unii, mă rog, dintre reprezentanții presei și este absolut dreptul lor, acordă mult timp speculațiilor privitoare la se va ține PSD-ul și Ponta de cuvânt sau probabil după 2014, dacă noi vom câștiga președinția va începe o altă speculație, dar oare o să mai facă guvern împreună PNL-ul și PSD-ul? Astea sunt treburile presei, niciodată nu am dovedit nicio ezitare în a face toți pașii în acest proiect coerent, în care nici prim ministrul, nici candidatul la președinție, nici președintele nu sunt lăsați, ca să spun așa, în nume personal și solitari. Ei reprezintă o viziune și un program parlamentar, guvernamental sau prezidențial, izvorât din proiectul USL.

Jurnalist: Exista o nesiguranță, de ce era nevoie ca acest lucru să fie parafat în protocol?

Crin Antonescu: Nu exista o nesiguranță, după cum nu exista vreo nesiguranță cu susținerea guvernului, facem însă niște pași de natură organizatorică și îi adăugăm pentru a consolida și a direcționa eforturile Uniunii. Nu e vorba de nicio nesiguranță.

Jurnalist: Având în vedere că în documentul constitutiv treceți ca obiectiv revizuirea Constituției, regionalizarea până la sfârșitul anului. Ce se va întâmpla în situația în care înregistrați un eșec în cazul vreuneia sau alteia, de vreme ce în cazul programului de guvernare un eșec eventual puteți să-l înregistrați după patru ani?

Crin Antonescu:  Vom constata dacă se va întâmpla una ca asta și vom lua măsurile pentru a intra într-o altă variantă. Eu cred că putem să rezolvăm chestiunea asta… Vreți să întrebați dacă se rupe USL-ul dacă nu trece Constituția? Nu, nu se rupe. E un obiectiv pe care nu l-am atins. Dacă, să înțelegeți, dacă unul dintre partide sau niște oameni nu respectă acest obiectiv, este cu totul altceva, tocmai de aceea el este repetat și detaliat. Dar, până la urmă, ce vor vota românii este, vorba domnului prim-ministru, ca la alegeri, adică nu le putem noi impune prin protocol ce să voteze.

Jurnalist: Dacă acest termen – finalul acestui an, nu se va respecta, ce soluții veți avea pentru a continua?

Crin Antonescu:  O să vorbim atunci pentru că așa ne putem duce într-o cascadă de ipoteze. Deocamdată noi avem acest calendar, avem toți pașii făcuți, suntem la zi cu ei, n-avem o criză de calendar în acest moment și n-avem de ce să ne consumăm energia analizând ipoteze.

Jurnalist: Și dumneavoastră aveți un copil, știu că nu aveți disponibilitate de a vorbi despre viața privată.

Crin Antonescu: Ce nu am?

Jurnalist: Disponibilitate de a vorbi despre viața privată…

Crin Antonescu: A, disponibilitate de a vorbi despre viața mea privată. Da, dar în măsura în care nu afectez viața privată a altora, de exemplu a copilului. Dar vă rog, spuneți.

Jurnalist: Ați opta pentru o școală privată pentru fiica dumneavoastră?

Crin Antonescu: Copilul meu este la o școală publică. Este în clasa a VI-a și până la finalul ciclului gimnazial cu siguranță va rămâne într-o școală publică, nu știu ce se va întâmpla mai departe. Dar faptul că este la o școală publică nu-i vreun merit. Este o opțiune care are foarte multe elemente în care nu intru eu acum în discuție. Eu protestez de principiu față de culpabilizarea cuiva pentru că are copilul la o școală privată. Deci, domnilor, dacă în această țară s-a legiferat existența învățământului public și a învățământului privat, mie mi se pare că indiferent ce opțiune fac cetățenii acestei țări, de la președintele și primul-ministru al României și până la fiecare cetățean sunt opțiuni egal legitime. Nu văd cum cineva poate fi acuzat pentru că are copilul la o școală privată, asta este tot ce pot să vă spun. Al meu este la școală publică deocamdată.

Jurnalist: Există diferențe foarte mari între salariile compensatorii care se primesc în cazuri de restructurare între diverse funcții. S-a lansat ideea că ați dori să impozitați cu 85%…

(…)

Crin Antonescu: Această impozitare o susținem și noi, fără nicio rezervă. Nu știu dacă putem să-i spunem impozitare. Nu este impozitare.

Etichete:, ,

Comentariile nu sunt permise.