Sunt deputații și senatorii clujeni de acord cu exploatarea minieră de la Roșia Montană? Ce părere au despre numărul impresionant de persoane care a ieșit duminică, 1 septembrie 2013, în stradă pentru a protesta împotriva proiectului de la Roşia Montană şi a legii speciale pe care Guvernul Ponta a promovat-o în Parlament pe această temă? Va primi legea specială votul acestora? Care sunt soluțiile propuse de aceștia? Ora de Cluj a luat legătura atât cu deputații, cât și cu senatorii care ne reprezintă pentru a afla punctele lor de vedere.
„Nu putem să amanetăm viitorul copiilor noștri”
„Sunt un adversar al proiectului Roșia Montană cu mult înainte de a fi parlamentar. În principal datorită metodei de extracție a aurului și, adiacent, din cauză că aș dori ca aceasta resursă să fie exploatată, în măsura în care ar fi vreodată posibil, de un agent economic cu capital integral sau majoritar românesc. Într-o societate civilă românească relativ adormită cum este (sau cum era) cea românească, numărul mi s-a părut într-adevar impresionant. Dar nu numărul este cel care ar trebui să ne intereseze, ci cauza și argumentele celor care au ieșit în stradă”, a declarat pentru Ora de Cluj, deputatul USL, Radu Zlati.
Acesta oferă asigurări că nu va susține legea specială în Parlament: „Legea nu va primi votul meu, deși înțeleg și sunt de acord cu unele dintre motivațiile promovării acestei legi de către guvern”, a adăugat acesta. Soluțiile pe care Radu Zlati le propune sunt: „Cred că o hotărâre în ceea ce privește exploatarea zonelor care au (mai au) resurse minerale, dar în concentrații mici ar trebui luată numai după ce guvernanții ar fi în posesia unor date cât de cât complete asupra – pe de o parte, oportunității economice, dar și, pe de altă parte, asupra urmărilor pe termen lung ale acestei exploatări. Partea a doua a acestei problematici mă obligă să spun nu proiectului Roșia Montană: nu pot accepta ca cetățenii din județul Cluj să se învecineze, pentru următoarele secole, cu un imens bazin de decantare al cianurilor. Nu putem să amanetăm viitorul copiilor noștri, și al copiilor copiilor noștri, de dragul a câteva sute de tone de aur din care statului român i-ar revenii câteva procente”, a conchis acesta.








cum zicea ciutacu, liberalii sunt marii perdanti ai guvernarii de coalitie. cred ca mai corect ar fi „guvernarilor de coalitie”. pdl si basescu au crescut pe spatele pnl , acum la fel
ApreciazăApreciază