Considerăm că ar fi trei condiții care ar trebui îndeplinite.
Întâi, exploatarea să nu se facă la suprafață, cum este proiectat, ci în galerii. Exploatarea la suprafață periclitează mediul, periclitează peisajul, periclitează zonele arheologice, periclitează comunitatea care, în mare măsură, urmează să fie afectată și distrusă chiar, or o exploatare în galerii, așa cum se practică și s-a practicat mineritul în România și în alte țări, se face în subteran și nu se vede ce se întâmplă, nu afectează.
A doua condiție s-ar referi la aspectele financiare. În momentul de față, se prevede o anumită redevență, deci o parte din suma, sau un procent al investiției, al venitului, care este foarte mic, conform prevederilor actuale, să revină statului român. Or se uită următorul lucru: aurul , ca și orice altă resursă minerală, este proprietatea statului, proprietatea statului român. În practica internațională, mai ales la petrol, dar și la minerale – aur, nichel, metale rare, metale obișnuite – se folosește așa-numita metodă a împărțirii producției, acordul de împărțire a producției. Asta ar însemna că din aurul extras, în cazul de față, investitorul, cel care exploatează resursa, primește o parte din producție, care să acopere cheltuielile de investiție, cheltuielile de operare și un profit rezonabil, iar restul producției aparține proprietarului de fapt, statului. În cazul unor țări, această împărțire a producției înseamnă până la 80% din producție revenind statului proprietar. Deci, în cazul aurului, ar însemna ca din aurul extras, partea care ar reveni statului român să intre direct în vistieria națională, la Banca Națională. Banca și statul român nu trebuie să cumpere acest aur, îi aparține, iar din aurul pe care îl posedă, plătește celui care îl exploatează.
A treia condiție se referă la tehnologie. A stârnit multă discuție și multe emoții tehnologia bazată pe folosirea cianurilor. E adevărat, în mineritul mondial al aurului, cea mai mare parte a exploatărilor din diverse țări folosesc cianură. Cianura poate fi controlată, dar există și alte tehnologii. Ea se folosește pentru că este cea mai ieftină, cea mai profitabilă și atunci sigur, orice firmă încearcă să lucreze cu profitul maxim și cu cheltuiala minimă. Dar există și alte tehnologii, iar în ultimul timp a apărut o informație pe internet, eu nu vreau să fac reclamă unei firme, dar există o firmă americană care susține că are o tehnologie nouă, environment friendly, adică prietenoasă mediului, care nu folosește cianură, nu folosește reactivi toxici, este la fel de eficientă ca și cianura, din punctul de vedere al tehnologiei, adică al gradului de extracție, la fel de eficientă din punct de vedere economic și care ar trebui, cred, studiată înainte de a se lua o decizie finală.
Mai există și alte motive de îngrijorare. Din punct de vede social, din punctul de vede al locurilor de muncă. Nimeni nu răspunde la următoarea întrebare: dacă în perioada de construcție sunt 2000 de locuri de muncă, în perioada de operare, după doi ani, rămân doar 500 de locuri de muncă, ce se întâmplă cu cele 1500 de locuri de muncă, locuri care dispar după perioada de doi ani? O a doua întrebare, din punct de vedere social: câte locuri de muncă, în perioada de exploatare și în perioada de construcție pot fi ocupate cu persoane din zonă, localnici și câți specialiști sau tehnicieni, sau muncitori calificați trebuie aduși din afară? Tehnologia minieră se oprește la poarta unei fabrici unde are loc apoi extracția, în cazul de față, propusă cu cianură, dar extracția aceasta este un procedeu chimic, e vorba de o industrie chimică, extragerea, tratarea minereului cu cianură, or aici e nevoie de chimiști, e nevoie de tehnicieni calificați în acest domeniu și nu cred că toate locurile de muncă pot fi acoperite cu localnici. Noi nu considerăm că este un proiect de dezvoltare durabilă. După șaptesprezece ani, zona rămâne fără resurse, fără locuri de muncă și care este perspectiva în urma încheierii întregii operațiuni? Mai este încă ceva: nu cred că trebuie să epuizăm total rezervele acestea de aur de la Roșia Montană și în general din Munții Apuseni. Suntem datori să lăsăm și generațiilor viitoare, pentru că rezervele bogăției naturale nu sunt o moștenire a trecutului, ci un împrumut de la generațiile viitoare. Dacă de 2000 de ani s-a scos aur în Munții Apuseni puțin câte puțin, și n-a fost chiar puțin, ar trebui ca și generațiile viitoare să se poată bucura de o parte din această rezervă și avere națională.
Radu Zlati 
Ce sa comentez, daca o parte din concluzii este superflua?
Absolut neexplicitata, lirica despre generatiile viitoare, cea cu utilajul, cea cu dezvoltarea durabila.
Ori nu s-a inteles raportul domnului academician, ori nu se gasesc argumente/pretexte de respingere a proiectului.
Este foarte clara, problema redeventelor. De ce nu se abordeaza astfel termenii contractului?
Sau din lipsa de fermitate specifica romaneasca,generata de subiectivism, tacem, jenant, pentru specia umana?.
Cum ar fi reactionat BRATIENII?
Cu totala nedumerire,
Onu
ApreciazăApreciază
mesajul domnului academician nu face parte dintr-un raport oficial al Academiei, ci dintr-un interviu. De aici, probabil, unele superficialități. Lirica despre generațiile viitoare este ok din punctul meu de vedere, dacă ar fi după mine aș păstra minereul neatins pentru generațiile viitoare Care vor avea și ele nevoie de metalele de acolo (aur, argint, metalele rare) și care, sper vor dispune de tehnologia necesară pentru ca riscul poluării să fie inexistent. Eu numesc asa naționalism luminat, alții o pot numi oricum le este mai la îndemână.
ApreciazăApreciază
Multumesc, respectuos, dar pe mine, ma munceste deviza liberala:”prin noi insine!”
Unde se regaseste, macar ideatic, in aportul PNL, la politica USL?
Unde va este specificitatea”laissez -faire” „laissez -passer” ?
La „nationalismul luminat”, problema redeventelor, ar trebui sa aiba o pondere apreciabila!
O seara deosebita!
Onu
ApreciazăApreciază
1. Prin noi înșine – nu se (mai) poate. Deviza respectivă era valabilă în perioada interbelică, atunci când statul (și mai concret: PNL) controla Banca Națională și se putea avea acces la credite (pe care azi le-am numi preferențiale și ”tunuri”. De asemenea în perioada respectivă exista o clasă de întreprinzători români (ca cetățenie; ca etnicitate, mulți dintre ei ne-români, inclusiv nume cu care azi ne mândrim, gen Malaxa, etc). Azi statul român nu mai are control (și acela, f mult limitat) decât asupra CEC și Eximbanc, două bânci subfinanțate și care nu pot fi finanțate (s-a incercat idea) din cauza prevederilor UE asupra ajutorului de stat. Iar majoritatea întreprinzătorilor români de top sunt miliardari de cartoni sau care au devenit ceea ce sunt în urma unor afaceri mai mult decât dubioase, cu statul.
2. În progranul USL păstrarea cotei impozitului unic precum și idea scăderii CAS (ca să dau doar două exemple) sunt liberale. S-a și spus clar (lumea a uitat, că nu era vorba despre maidanezi) că PNL va părăsi USL dacă se introduce impozitul diferențiat.
3. ”laissez -faire, laissez -passer” nu a fost aplicatp nici de către Brătieni, care de regulă au fost adepți ai unui protecționism economic lesne de înțeles în condițiile în care aplicarea ei ar fi distrus un capitalism românesc încă în formare.
4. pentru nationalismul meu nu problema redevențelor (la 6% cât zice proiectul, suntem în partea de sus a redevențelor practicte azi în Europa) ci problema proprietății. Cu alte cuvinte, aș prefera ca românii să fie cei care exploatează resursele proprii.
ApreciazăApreciază
Nu sunt un erudit, in probleme economice, dar intuitiv, apreciez, ca electoratul ar fi recunoscator, pentru concretetea in probleme economice, cum ar fi antreprenoriatul prin credite nerambursabile, cel putin la industrializarea agriculturii, sau in ferme individuale.
Poate in cazul Rosiei Montana, ar trebui explicitat aspectul economico- financiar, si cred ca ar fi apanajul liberalilor sa o faca, pentru credibilitate optima.
Opinie personala, desigur!
Multumesc, mult!
Am completat lacune , pe care am inteles, le aveam.
Onu
ApreciazăApreciază