Filiala PNL Bihor consideră inoportune declaraţiile senatorului Cristian Bodea

PNLFiliala PNL Bihor consideră inoportune declaraţiile senatorului Cristian Bodea, opiniile sale fiind rodul unei experienţe personale, deci subiective. I-am pus în vedere senatorului că opiniile sale nu trebuie să afecteze climatul de colaborare dintre Filiala PNL Bihor şi alţi colegi din PNL, pe care îi respectăm şi cu care avem relaţii de colaborare foarte bune.

Înţelegem dificultăţile perioadei de guvernare actuale şi sprijinim eforturile Guvernului României de a căuta soluţii şi încercările sale de a repara efectele dezastruoase ale guvernărilor PDL, cu atât mai mult cu cât avem un ministru din rândurile noastre.

Am reacţionat deja la ultimele declaraţii ale senatorului Cristian Bodea şi i-am pus în vedere că atitudinea sa nu este adecvată, că declaraţiile tăioase la adresa unui coleg de partid nu sunt potrivite şi l-am somat ca acestea să înceteze. Avem convingerea că parlamentarii noştri au înţeles că rezolvarea problemelor cu care se confruntă ca reprezentanţi ai bihorenilor în Parlamentul României stă în discuţii directe şi sincere cu colegii lor din Guvern şi nu în declaraţii publice belicoase, neconstructive.

11 octombrie 2013                                               

Cornel Popa

Președinte PNL Bihor, președintele Consiliului Județean Bihor

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.